Da, aparent daca ai avea mult timp liber poti acorda o atentie mult marita hobby-urilor, dezvoltarii eului, etc. dar nu sunt de acord cu asta. Munca in sine te educa, te face mai riguros, te face sa gandesti, iti da un SCOP clar si precis.

Personal am ajuns TOTAL dependent de munca, imi PLACE ceea ce fac, MOR cand nu am ce sa fac la birou (ca acum, no fuckin news, parca tot GLOBUL PAMANTESC a incremenit!!!!!!). Imi dau seama ca daca as sta fara a presta la bireaux prin inteligenta-mi fantastica mai mult de o luna, as lua-o razna. Mai ales in contextul in care fiecare este ocupat cu cate ceva – majoritatea prietenilor mei lucreaza intre 9 dimineata si 17:00, unii dau licente and shit…deci…cel putin in prima parte a zilei as turba.

Nu inteleg cum unii pot sa STEA, sa nu ii intereseze activitatea profesionala, dezvoltarea pe acest segment.

“Alexandru Lapunseanu este un personaj negativ, dar are o personalitate destul de afirmativa”.

“Victoria Lipan nu era moarta, era vie ca viata”.

“Scrisorica prezidentului ma duce cu gandul la politicieni, la care singurul adevar este minciuna”. (asta are ceva adevarat in ea! :)) )

“Capitala SUA este Casa Alba”.

“Lapusneanu s-a tinut de cuvant cand a zis ‘De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu!’ dovada ca azi cel mai intalnit nume este Popescu”.

“Zoe si Tipatescu se iubeau pe la spate”.

“Imparatul avea o gradina si in fund un mar”.

“Creierul este un organ oarecum indispensabil capului”. (cred ca asta a zis fiul aluia de la BGS… )

“In cunoscuta balada Miorita, sunt descrise cateva intamplari in care sunt implicate doi criminali, o oaie turnatoare, si un cioban ce socheaza prin prostia lui”.

“Inima este impartita in doua atricule si doua testicule”.

“Eminescu este trist pentru ca nu a reusit sa faca nimic in viata lui”.

“Poemul Miorita circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice”.

“Harap Alb era femeie se imbraca in alb si semana cu Mihaela Radulescu”.

“Rascoala de la Bobalna a inceput pe un deal si s-a terminat in 1438″.

“Agripina nu avea decat doi copii, pentru ca al treilea, Paunas, nu mai conteaza pentru ca tot il manca vulturii”.

“La batranete imparatul naste un fecior”.

Si era iarna si frig, ger, ca in povesti de adormit copiii.

Doar ca aceasta nu este o poveste de adormit copiii. Este o poveste de groaza. Ca cele pe care ne obligau parintii sa le citim, la gura sobei, cand eram noi prichindei si radeam la luna, ca lupii.

Si in aceasta iarna, era o fetita. Doar ca ea nu era la gura sobei desi si-ar fi dorit sa fie acolo. Dorea mai mult ca oricand sa fie undeva la cald, sa simta foc, mai degraba sa fie mistuita de flacari decat sa inghete. Asa ca fata se inghesui intr-un colt si, cu maini tremurande, incerca sa aprinda cateva chibrituri. Era o amagire, degetele ii erau degerate, degetele ii erau deja bleu…sau verzi…sau albastre…sau rosii, de la efemera si amagitoarea flacara.

Si atunci fetita isi ridica ochii spre cer, si, rugator, tipa:
“Te roooog….te rooooog….trimite-Mi pe cineva…nu ma lasa sa mor, aici, singura….”

Si atunci, ca prin minune, din cer se pogori o craiasa.

“Da, fiica mea….cu ce te pot ajuta?…”, spuse Craiasa Zapezii.
“Craiasa…te rog…fa mai cald…fa sa-mi fie mai cald…simt ca mor…abia mai vorbesc…Sau fa-ma sa fiu ca tine, sa nu-mi mai fie asa de frig…”, sopti mica faptura, infrigurata.

Craiasa se uita lung la ea, se uita in stanga si in dreapta.

“…si ce cacat sa-ti fac io?! Adica tu esti Fetita cu Chibrituri! Nici macar nu apartinem aceleiasi povesti!!! Mori si lasa-ma sa ma intorc! Mama naibii…”. Si spunand asta, disparu intr-un vartej scurt de gheata si frig.

Micuta fetita ramase acolo. Infrigurata, planse putin apoi gandi ce bine ar fi sa fie peste…pestii nu simt frig. Pestii se plimba pe sub apa si iarna gheata le tine de cald.

Si abia gandi asta si langa ea aparu o faptura. Era ciudata faptura, caci era om, dar de fapt era si peste…

“Buna fetito…eu sunt Mica Sirena”, spuse faptura.
“Mica Sirena, te rog, poti sa ma faci si pe mine ca tine…si sa plecam in apa…te rog…poti? Poti?”

Mica Sirena statu sa se gandeasca putin.

“Mai…eu as putea…dar…acum, vezi tu…Stii…eu am facut tot posibilul sa devin ca tine ca sa raman cu Printul meu dar la final am cam murit…si a fost trist…si pe langa asta, nu stiu…vrei sa depui icre? Adica esti gata sa nu faci sex niciodata?”

Mica fetita cu chibrituri statu si ea putin.

“Nu. Dar merci…macar tu nu mi-ai vorbit urat…sper sa iti capeti printul dorit…”, spuse fetita.
“Mhm. Merci…ai grija de tine, Fetita cu Chibrituri”.

Alaturi de ea, miscandu-se lent, este un Soldatel de Plumb.

Femeia scrie incet, cuvant dupa cuvant, apoi, cu miscari lente, inchide cartea la care buchisea. Cu un oftat incet, arunca o privire Soldatelului de Plumb. Tot lent se deplasa spre soba, sontac-sontac, deschise usor usita si indesa inca un lemn. Parte din mana ei se topi, pe jos picurara picuri argintii.

Apoi, cu zambet lipit pe buze, batranica se intinse intr-un colt al camerei, cu soldatelul la piept, strans aproape.

Adica, kkt, (ca sa fac si o cacofonie, ca-mi plac astea…) TOTI suntem OBLIGATI de social/societate/legaturile pe care le construim sa facem NISTE compromisuri fata de noi insine, sa ne REconstruim intr-un fel sau altul, dar nu inteleg de ce unii persista asa…parca intr-o (in)dobitocire totala in acele adancire si accentuarea compromisurilor.

Inautrul lor STIU ca nu este sanatos, ca este ceva DEFECT, ca CEVA nu merge si nu se potriveste cu personalitatea/temperamentul/dezideratele lor, dar totusi persista. Si nu, nu merge asa la infinit. La un moment dat ceva SE VA RUPE, vrei nu vrei.

Asa ca, bai, stop it. Be free. Eliberati-va spiritul, nu mai stati frustrati ca v-ati pierdut pe undeva, prin altii.

Cre’ ca in Evul Mediu si chiar mai in trecut, cand relatiile inter-umane erau mult mai simple se faceau mai putine compromisuri. Pe masura ce legaturile dintre oameni capata o carapace din ce in ce mai groasa (n-am ales intamplator cuvantul “carapace”), cu atat mai mult ne negam pe noi insine.

Inchide si deschide ochii in fata unei oglinzi, da-ti cu apa pe fata, uite-te la tine, zambeste-ti si iesi afara mai TU decat ai fost vreodata. Nu-ti mai intoarce spatele. Nu mai fii las. Iubeste-te.

Evident, am observat ca esuez lamentabil de fiecare data.

Deci, fuck it. Nu renteaza hotararea mea! Suna uneori mult mai misto sa comunic ceva in engleza!

Darling, je vous aime beaucoup!

Punguta de ceai facuta cadeaux de, in ordine alfabetica, Vali, Alex, Iulia si Maria.

Deci cand am deschis pungulita, toata redactia a fost efectiv INVADATA de cel mai naucitor si natural si misto miros EVER! Miroase aproape la fel de misto ca mine, daca va puteti imagina!!!!

In alta dezordine de idei, ieri am dus hotararea mea de a nu mai bea alcool si cola`n`other shit inrudit cu astea la un nou nivel! Am facut un pact cu Cristina – daca eu nu mai beau licori din astea daunatoare, nici ea sa nu mai fumeze. Este benefic amandurora.

Vointa imi este insa pusa greu la incercare – azi fiind sfanta Elena si Costel, sau cum pana mea vine, evident ca s-au gasit astia din redactie sa vina la birou cu tot felul de licori gen Fanta, Cola, Sprite. Salivez pe langa ele, dar beau CEAI.

Midnight at the Oasis FOR EVER!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Sper sa nu intre cineva pe usa, exact acum, cand fluxul gandurilor incepe sa curga, sper sa nu aud zavorul vechi de la pivnita icnind greoi , sub nori. Ma aflu inca in pasa indecisului – nu stiu daca sa scriu de aici sau de acolo si cum ma uit la foaie space-ul parca nu mai apasa cum trebuie.

Cum ar fi daca ori de cate ori as pune creionul pe agenda sa scriu : astazi, 19 mai nu exist, ar iesi ceva de genul: astazi virgula spatiu 19 spatiu mai spatiu… si iata cum nu invat proximitatea destul de bine; in teoria foilor de ceapa, decojind ce este in jur, incepem inextricabil sa plangem.

Aici, pisica are papagal si sobolan. Al carei tari este steagul rosu cu verde cu negru? Pisica e rosie, sobolanul ei e negru, papagalul verde. De la 1982, steagul a devenit numai verde, fiind unicul steag national din lume cu o singura culoare, fara alte insemne, embleme. Acum ceva ani era format dintr-o semiluna si stea alba pe un design rosu-negru-verde, banda neagra centrala fiind de doua ori mai lata decat celelalte doua.

Mai iau o gura de apa. Carbogazoasa.

Bineinteles ca zavorul s-a tras, usa a scartait surd si toate chipurile lumii s-au unit intr-un singur glas, chitit sa ma determine sa ma joc cu cea mai mare funie in casa celui mai notoriu spanzurat. Chiar, stie cineva cine o fi fost…?

-Hai cu noi, zisera.
Tusesc, dreg vocea, imi pierd suflul pentru un moment. -Unde?
Asta sa fie oare intrebarea potrivita?
-Hai, tunara ei, nervos si voit nerabdatori.
-Dar eu as vrea sa raman aici… oricum nu am incotro sa raman…
-Si celalalt?! (retorica li se citea pe buzele putin tuguiate si vinetii).
-Celalalt, le raspunsei, celalalt face ce zic eu, e proprietatea mea.
-Ca papagalul care s-a transformat in steag? Ca sobolanul care iti roade sosonul? (rasera prefacut, zgomotos, alienati).
Las privirea in covor, mai iau o gura de apa.

-Tu,celalalt, pornira ei spre haiturea noastra. Da, tu! Tu, ala slab, chircit langa fereastra. Hai cu noi!
- Nu era cumva mai degraba cofetaria ‘Hai la noi’?

Din partea opusa ferestrei, la Hai la noi-ul din vechiul deal al copilariei ma gandeam… poate ca in sfarsit patronul reparase drumul de caruta, drumul pe care in penultimii nostri ani incepusera bmw-uri, si cadillacuri si pentagoane si tiruri. Sau poate era oale si ulcele ca toti cei care se oprisera vreodata pe acolo la o apa cu hamei, la un trabuc. Nu mai stiu daca vreodata sau niciodata, am stat impreuna sau separat la mesele din lemn sau plastic, la bustenii taiati obtuz sau in canapele frumos impletite.

Brusc, mai iau o gura de apa. S-au mai dus mineralele…ca si clabucii.

-Vrei bomboane? momi unul pe celalalt. Uite, avem bomboane de fond, avem roz, albe, verzi, maro, avem cu visine, cu nuca…
-Vreau galben, raspunse milogindu-se celalalt. Eu vreau? (ma intreba…)
I-am raspuns precipitat ca nu, ca au calorii, ca dauneaza unui organism sanatos, nepoluat de E-uri si bacterii mentale.

Mai iau o gura de apa; voiam.

N-am mai tinut minte cati au fost in ziua aceea in camera.
Stiu doar ca unul a scos o fondanta galbena prafuita dintr-un buzunar decolorat si decojit de timp. S-a dus inspre fereastra deschisa la celalalt care se uita molatic in timp. In timp ce unul arunca micul cocolos galben spre afara, celalalt plonja plin de speranta in eter, in lumina, in timp.

Taceam si il cautam cu privirea pe celalalt, cand am mai luat o gura de apa. Se dusese cu totul gustul de minerala. Eram departe de fereastra. Nu stiam daca ne luasem zborul sau daca ne izbisem, sau daca ne metamorfozasem sau daca fusesem vreodata.

Unul – sau poate celalalt dintre unii trase perdeaua, agata o planta fara miros si cu bobite albe de lustra prafuita, rase surd, iesi din camera si trase zavorul. Celalalt luase locul celuilalt langa fereastra.

Cu un sentiment de absoluta primordialitate ma leg la ochi, ma dezbar de orice placeri sau afinitati si fac sarituri inspre sus, cu genunchii la piept inspre planta.
Daca acolo se afla cate o iubire din toate nuantele lumii, sunt sigur, absolut sigur ca gasesc si o iubire mov… da, da… daca ma straduiesc si sar cat mai sus si rup aerul cu dintii, sigur o sa ploua peste mine cu o infinitate de bobite albe…

Si atunci nu o sa imi mai pese de cancer, de glucide, de voi, de steaguri si de chei.