Si de curand am avut placerea sa intreprind timp de vreo 5 ore o activitate tipica de PR – realizarea unui raport al unui eveniment catre compania organizatoare.

Timp de 5 ore am stat si am adunat si impartit si ras-impartit si analizat si “procentat” si tabelat si aranjat informatii din presa print/online/TV si blog-uri. Le-am esalonat si comparat si tras concluzii si alte de-astea.

Si dupa aceste 5 ore la finalul carora am fost foarte foarte praf`n`carpa am decis ca NU, NU vreau sa fiu PR. Din exterior suna MULT mai tare decat ESTE de fapt.

Tot respectul insa fata de cei ce-si fac pertinent si cu abnegatie meseria. Este un domeniu foarte util si pentru care ai nevoie de cultura, rabdare, meticulozitate, voie-buna.

Orchestra mare, formata din vreo 20 de viori, 10 violoncele, flaut, tobe. Prima parte, si pian – Dolores si nu mai stiu cum. A fost superb, muzica clasica la superlativ.

Partea a doua, cor + tenor si soprana, spre final ma luase somnul, desi, la fel, fara greseala, impecabil.

Ce am remarcat si m-a intristat – 80% din public era pe moarte, la o medie de varsta de 70 de ani. Restul de 20% pariez ca erau de la Conservator sau ceva de genul. Si noi, motz.

De asemenea, urasc scaunele comuniste, facute parca dupa masurile unui om de 1,70. Daca depasesti aceasta inaltime, ai cam pus-oooooo, tre’ sa stai ghemuit pana amortesti de nu mai stii de tine. Si mi-era jena sa ma labartez ca vaca pe 2 randuri (in stanga mea era o tipa super pudica, gingasa si care isi acoperea grijulie tot timpul genunchii, mi-era jena sa ma intind pe-acolo…).

De asemenea, sa-i invete cineva pe-astia de la Ateneu sa permita si cumpararea de apa INAUNTRU. Am murit de sete si n-aveau NIMIC de baut!

M-a amuzat la baie, cat stateam la coada, sa remarc INCA o diferenta tare intre tanara generatie (io) si cei de 70 de ani. O tanara in varsta catre o alta doamna in etate:
“Da Patricia…am fost la mare!” (cu vadita mandrie!)
“Daaaaaa? Si? Apa calda?”

Si ma gandeam, in paralel, dialog intre doi tineri:

“Coaie, am fost la mare ba!”
“Sa mori tu. Pizdaaaaa. Si? Te-ai facut pula, nu?”

Papaaaaaaaaaaaaaaa

PS- Pickul mi-a zis ca am ceva foarte asemanator cu Maical Gecson: Faptul ca unicul lucru pe care l-a zis cand a ajuns in Romania a fost “I LOVE YOU ALL”

Or, atata timp cat eu CONTINUI sa primesc comunicate de presa scrise GRAMATICAL INCORECT, inseamna ca avem mari probleme la nivel de comunicare media scrisa in Romania. Dragi colegi. Enigmatcul cuvant “intradevar” se scrie de fapt “intr-adevar”. Deoarece vine de la Intru Adevar, doua cuvinte ce, in timp, s-au unit.

De asemenea, “week-end” se scrie “weekend”. Pentru ca este cuvant imprumutat. Sunt doar 2 exemple si-mi pare rau ca nu am pastrat toate dumele primite de-a lungul timpului.

Adicatelea ce ma irita pe mine.

Dupa care ne-a adus meniurile – cele ale fetelor nu aveau preturile in dreptul bucatelor, cele ale noastre, ale barbatilor, aveau.

Meniurile erau disponibile in vreo 10 limbi. Pe verso: “Toate ingredientele sunt proaspete, achizitionate zilnici. Niciun aliment nu este congelat”. “Restaurantul nostru nu promoveaza politica cadourilor, nu lasati bani celor ce va servesc” si altele de genul.

Cea mai ieftina salata – 40 de lei. Cea mai scumpa, vreo 80.
Cea mai ieftina supa – 30 de lei. Cea mai scumpa, vreo 50.
Aperitivele se invarteau la 50 de lei.
Mancarurile (felul doi), de la 60 de lei la 200 de lei.
Bautura: O apa minerala, 10 lei. O bere la 0,25, 15 lei. O sticla de vin, de la 100 de lei la 2.400 de lei. O sampanie, circa 3.000 de lei (30 de milioane de lei vechi).

Am facut ochii mari, ne-am mai uitat o data sa vedem daca CHIAR sunt valabile cupoanele pe baza carora aveam voie sa mancam si bem gratis de 8 milioane de lei vechi (800 de lei).

Mi-am comandat o supa din peste mediteranean cu plante exotice si cocos. Ellul si-a luat platou cu tot felul de dracovenii de care auzisem si nu prea, Simona Capital o salata greceasca din care recunostea, ca denumire, doar branza Fetta, in timp ce Marian un platou cu branzeturi si fructe.

Intre timp, chelnerii (caci erau doi), ne aduceau apa non-stop, ne intrebau de cum ne simtim, daca dorim ceva bla-bla. Ne-au adus paine, calda, la alegere, diferite modele si o farfuriuta cu unt frumos aranjat cu picaturi de icre negre si rosii pe langa. Painea, fierbinte, facuta la cuptorul lor.

Servetelele cu care sa ne stergem au fost aduse pe o tava si inmanate cu un clestisor. In jurul nostru, toata masa, a roit o tipa (de sex feminin adica), imbracata ca o regina, aranjata la perfectie. Vreo 10 minute m-am intrebat care naiba o fi ROLUL ei si mi-am dat seama ca este pur estetic. No bine…sa fie atunci.

Paharele din cristal. Tacamuri Bentley, special realizate pentru restaurantul in care eram. In restaurant (noi am stat afara), un mic magazinas unde un simplu colier de-l iei cu 10 lei din piata costa 120 de euro. Nu stiu sigur dar cred ca sarea si piperul aveau firicele de aur si argint inauntru.

A venit mancarea. Supa mea era servita intr-un fel de…ceasca. Adica fix 5 inghitituri. Era o.k.
Platourile comesenilor erau mai mari. Branza mucegaita, mezeluri scumpe, fine, bla-bla.

Felul doi am cerut…ceva ce nu mi-am dat seama exact ce este, in afara de PUI. SI am cerut. Restul ceva cu copan la gratar si Ellu paste nu`sh de care cu nu`sh de ce pe langa.

Era un platou mare, servit impecabil, cu o bucatica de marar, ceva fiert, niste orez, sos de mustar cu miere si o bucata de carne cat se poate de…banala. (60 de lei) Pastele Ellu-lui trebuie sa recunosc, geniale. Nu`sh ce le-au facut, dar au iesit perfecte.

Ca desert, o banala inghetata servita intr-un pahar de…naiba stie ce clestar – 20 de lei.

Nota de plata servita intr-o casetutza argintata. Am lasat cuponurile si inainte de a pleca am intrat si in restaurantul propriu-zis, a-l vizita.

Lux la maxim. Pian. Cica vin si entertaineri. Investitia in restaurant – 2 mil. euro. Patronii sunt greci.

Am plecat dupa ce fiecare a mancat de cel putin 150 de lei.

Asa, acum sa trecem la subiecte mai interesante.