:) Loooove of mai laaaaiiiiiif, uiuv hart miiiiiiiiiii, uv teichin mai harrrrt end nau iu liv miiiii…tralalalalaaaaa
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=jLTpmN6OkZ4]
Category Archives: Uncategorized
Deci…Slumdog Millionaire
Deci vazui si io intr-un final Slumdog-ul cel mult premiat si prea mult premiat cu Oscar.
Mmmmm…dupa cum comentam pe un blog, mi se pare o copie cam nereusita a City of God, doar ca regizorul a schimbat favelele din Brazilia cu niste orase din India… Are niste scene dragutele, filmat simpatic, este per total un film in regula ce poate fi vazut si chiar placut.
Actorii joaca bine, desi parca personajul principal e cam…tzeapan. Mi-a placut mai mult frati-sau. E misto ca e vorbit foarte mult si in indiana si misto titrarea (pe tot ecranul, scris mai colorat, asa…).
Per total, un film de 8,5, sa zicem.
Lulla! bye…(sau muzica anti-adormire)
Prima bucata este un fel de incercare de Demons&Wizards.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BphX8SVLERg]
Cadou nascand
Un cadou frumos de a mea zi ar fi fost…sa imi umbli toata ziua goala prin casa iar eu sa incerc sa-ti prind formele si sa le asez foarte atent pe coarde de muzica si de strune, in impresii albe si gri, din care mai apoi am fi facut acorduri ce ar fi decolat de pe noi doi, fara nicio inhibitie, te si miri unde…
Am fi adunat apoi cantecele spre seara, din colturile intunecoase, le-am fi ascultat din nou si am fi punctat prin saruturi prelungi partile ce ne placeau, proeminentele si-adanciturile pe care le-am visat dupa amiaza cand stateam imbratisati pe un pat neincapator.
De ziua mea am primit in dar obiecte sub diferite forme, scumpe intr-adevar, care acum zac tacute prin locuri ce ar fi putut fi piste pentru sunetele ce purtau in si pe aripi culoarea, forma, gustul, mirosul, atingerea, impudoarea, linistea, extazul unor coapse, unei coloane, unui mijloc…unei talpi.
Despre Blogroll sau “cum sa creezi un depozit de oameni anosti”
In dreapta puteti observa, o voi, ca exista niste nume si niste link-uri. Nu cine stie cate. Vreo 10. Aceste link-uri duc catre alte blog-uri/site-uri pe care le urmaresc cat-de-cat frecvent.
Ele apartin ori amicilor/prietenilor care detin vreo pagina personala, ori oamenilor (cvasi)-necunoscuti, dar care scriu relativ des si ceea ce scriu este de interes pentru ochiu’ meu si nu numai.
Nu am mai adaugat pe nimeni in ultimele luni, pentru ca nu am mai gasit blog-uri actualizate cat-de-cat frecvent, pe care sa le urmaresc si sa-mi placa. Punct.
Altii m-au adaugat pe mine, dar mi se pare aiurea sa fac si eu acelasi lucru, doar pentru a intoarce favorul. Mi se pare FALS. Am sesizat ca ACEST LUCRU SE PRACTICA.
“HEY! Mi se pare tare blogu’ tau! Te-am bagat in blogroll!” Si subtil iti transmite “ce bine ar fi sa faci si tu acelasi lucru…creste traficu’ si la saracu/saraca de mine…”.
So fuckin’ what!? F. bine, daca m-ai bagat in a ta lista, eu nu ma simt deloc si in niciun fel obligat sa fac asta decat daca, intr-adevar, mi se pare interesant ce ai tu de zis.
La revedere.
URASC “noul ZODIAC”!
Deci daca mai intra cineva pe ast blog si comenteaza la post-ul cu zodiacul ca “UAU! ce PROSTIE! Eu sunt zodia x si ASA VOI RAMANE”, il dau in urmarire dupa IP si fac crima. NU MA INTERESEAZA ce parere ai tu, ce ZODIE esti tu, nici nu TE CUNOSC!!!!! NU INTERESEAZA PE NIMENI, get a life, read a book!
In caz de omucidere oricum ies in cativa ani, pe cautiune, nu am niciun dosar penal. :)
Saptamana Muzicii din Reclame, ziua 4: AUDI A4 – JONATHAN ELIAS, Separation
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=SQyTAVQH0nc&feature=related]
Avantaje si dezavantaje a mere la formatii (ne)cunoscute
Ce avantaje ai cand mergi la concertele formatiilor (cvasi)-necunoscute. Bine, sa nu fie ingrozitoare, zgomotoase, total aiurea, fara ritm si rima, gen…nu`sh…rock de exemplu! Bleah! FUCK ROCK! Asa…ce ziceam? A, da. Avantaje:
1. Poti sa ai surpriza ca “Uau! Astia-s chiar tari!”
2. De hobicei biletele e mai ieftine decat alea pentru formatiile care deja si-au luat-o in capete
3. E mai putina populatie decat in mod normal, deci mai mult aer de respirat si respirabil pentru mine + eventual gasesti si sa stai jos!
4. Se poate face mai usor misto de cei 50 de fanatici din primele (si unicele) randuri (prieteni ai membrilor formatiei) care se agita pe acele sunete.
5. Se poate face misto cu cei cu care mergi de formatie (daca suna naspa), deci mai multe surse de amuzament.
6. Poti sa observi mai bine ce se intampla. Oriunde si cu oricine.
7. Povestesti mai apoi experienta si e mult mai fun decat sa zici “muama, sa vezi ce SUPER concert am vazut ieriiiiiiiiiiiii!!!!” Bleah, ii faci gelosi, maxim.
Avantaje cand mergi la formatii recunoscute/de (oarecare) renume:
1. Iti place formatia/muzichia.
2. Cunosti melodiile deci iti poti exersa glasul urland pe-acolo. :)
Dezavantaje cand mergi la formatii recunoscute (mai ales rock. Bleah! FUCK ROCK!):
1. De obicei biletul e scump
2. E aglomeratie, deci mori acolo. Nu ai un’ sa stai si te bati pentru fiecare centimetru patrat
3. Se face pogo (mai ales pe manele), ceea ce-i incredibil de enervant dupa ce treci de varsta de 15-16 ani.
4. Se intarzie mult mai mult cu inceperea concertului. Nu`sh de ce asta…dar…pana mea. “Vedete”, ce sa-i faci. (unicul concert mare la care fusei si nu s-a intarziat DELOC a fost NIGHTWISH)
5. Dai de tot felul de personaje ciudate enervante in public. La Apocalyptica, par example, era una care “dansa” doar din maini, fix in fata mea, si le falfaia pe acolo imi venea sa i le TAI! La OCS (parca ei erau) era una mica care sarea fix in barbia mea. La Luna Amara-s tot felul de pogoisti de-astia patetici and so on.
NOTA: Ma refer in special la concertele din cluburi/incinte inchise. In aer liber poa’ sa fie nitel altfel. Ca la Metallica unde era inghesuiala de mureai si PLOAIE pe deasupra. Oh, joy! :D
Plasmuirea mea
“Mi-a fost fatal cat de mult m-am indragostit de tine”.
-Te mai intorci?
“-Pentru tine…”
-Mi-esti tanara inca, draga…
Ceva in genul anilor ’40. O discutie intre iubiti, prin scrisori de asta data, peste un pod din Tineretului in data de martie, erup din lemnoasele triunghiuri maron diferite piese de sah.
Iubiti ca pe vremuri – zambet trist… eu o vad pe ea singura; am intalnit-o intr-o seara de…ce era? Cred ca septembrie, in Cismigiu, eu jucam sah… raman singur in fata tablei…ea se apropie…are o gecuta albastru inchis si o palarie cu bor mare. Vantul descatuseaza timid suvitele satene de pe tample. Eu ma indragostesc aproape imediat de mersul ei, de ultimul pas pe care il adulmec langa treapta.
Ddoar de ultimul pas.
Cum sa nu fiu daca nu iubesc, din moment ce iubind ma pierd in tine, care tu esti plasmuirea imaginatiei mele deci ma pierd in mine – fiind-, ceea ce intr-o abordare absolut logica si deloc criptata ar insemna ca sunt in mine (eul), fiindca este imposibil ca de existenta unui potential “mine” sa nu fie legata existenta unui potential “eu”.
Decat daca…hmmm… existenta se refera la tot ce este in afara fiintei mele, chiar daca inca nu sunt sigur ca in afara mea este ceva distinct de mine, avand in vedere ca imunitatea pe care o posed (prin creatie si abnegatie proprii) poate oricand reduce la stadiul de oranduire patetica orice tentativa de organizare socio- afectiva in afara mea. Eu…sunt deci…Centrul.
Peste tot in afara mintii mele este o liniste mormantala, o liniste de doi, o liniste din care a crescut un brad nesfarsit de lung si luminat.
Tu (sau eu?) strig(i) in zgomot la ei, ii investesti cu invective, injurii si biciuri halucinante. Te privesc cum te desprinzi in doi si cum dintre voi iese un arbore mare, un brad genealogic de asta data neimpodobit.
Daca tu esti zgomotul din mine, inseamna ca voi sunteti noi, iar eu nu am dreptul natural sa nu fiu, deoarece natural este… bradul imbratisarii noastre.
Cand eu ma pierd in noi, tu desenezi si canti, cand eu ma misc in glob, tu ornezi cu luminite albe fereastra vesnic inchisa. Cand eu ma sufoc tu te sinucizi, iar plamanul tau de care eu am nevoie mangaie pleoapa care ma doare cand plec din lumina ta.
Cand stai pe perna maron, semi-fetal, cu tampla langa cot si degetele de la picioare rasfirate pe mocheta de langa pat, cand stai atat de frumos, as vrea sa fiu sigur ca existi.
Eu imi acopar vaginul cand ma privesc gol in cada. Ma joc in parul pubian si ma gandesc la macarale, stalpi, pixuri, crete, maini lungi si fine, turnuri lungi si inalte din fildes, brichete ce-aprind trabuce sau chiar rachete aerodinamice, sticle, rujuri si sulite.
Ultima oara ti-am sarutat obrazul cu o lacrima si ti-am privit parca nopti intregi buzele cum respira. Cand a venit insa dimineata, am realizat cine esti cu adevarat. Asa ca am inchis fereastra si ai disparut. M-am dus si m-am pisat din picioare, pentru prima oara.
Ai fost lumea mea, cand eu umbream in mine.
Povestioara (de adormit copiii)
A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, o fata de imparat. Si ea statea intr-un castel la mama dracu’ si avea o camera preferata.
Si fata imparatului se ascundea tot timpul in acea camera, in spatele unei draperii negre, dintr-acel castel care era situat la mama dracu’. Si o cautau tot timpul regele si regina, slujitorii si gradinarii, Fat-Frumos, Alba ca Zapada, piticii aferenti ei, Cenusareasa, dar n-o gaseau niciodata.
Si fata imparatului chicotea si se mai ascundea de lupul cel rau, de purcelusi si de Scufita Rosie, de baba cotoroanta si de zmeu.
Azi asa, maine asa, pana cand personajele noastre, pe rand, incepura sa se plictiseasca sa o caute, asa ca plecara care incotro, in regate la dracu’-n praznic. Pasa-mi-te se plictisisera.
Si atunci fata de imparat iesi de dupa draperia din camera ei preferata si incepu sa strige. “Hei! Hei!!! Unde sunteti? Nu plecati! Nu puteti sa-mi faceti una ca asta, sa plecati si sa nu ma mai cautati chiar deloc! Hei, intorceti-va, unde naiba sunteti?!”
“Mi-e dor de voi ma…!…mi-e dor de voi…”
Dar nu se auzi decat o draperie neagra, dintr-o camera preferata, dintr-un castel situat la mama dracu’, de undeva.