Promisiune

zaci strivita inger decazut
statut bati toaca plina de sange
iara moartea-ti surade pe-o pleoapa
amagita, stupida, ruganda

spre soare privirea rosie-ndrepti
apusu-i aproape, coasa-i pe tine
zaci pe spate-n pozitie de drepti
degete inclestate-nadancuri pe vine

si razi singura cand norul te ia
plutesti prabusit in lacul de sine
ganduri iti fug roi in pasi de noroi
si vena-ti pulseaza alene-n rusine

o simpla viat-ai trait, o genune
minune n-astepta de la tine
lasa-te dusa usor – Hades te ia
si moarte-alinare a-ti da, o promisiune

D’ale carnavalului

si stau eu asa cu un picior pe mobila si unul tot pe-acolo, dar nitel mai jos, si ma gandesc, in al meu pro(fund) eu ca as vrea a scrie ceva.
ceva care sa depaseasca clasicul si banalul, ceva asa…din care omu` ce intra mai mult sau mai putin accidental aciulea sa si invete ceva. sau cel putin ceva cursiv. ceva fara sa gandesc. am obiceiul sa gandesc, deseori, chestie care dauneaza uneori sanatatii mele si a celor din jur. ahem.

as putea scrie o poveste de cinci cuvinte: “doar pretind ca sunt profund”. tare profund, nu? mdeah. shut up.

dar ar fi banal. erase si de la capat.

dupa cum (nu) spuneam, is haotic. mai ales lately. yeeey! carusellllll. si e dubios, venit din partea mea, intrucat mie mi-e frica de chestii mecanice care se desfasoara mai sus de 50 cm de sol si se invart/misca cu o viteza mai mare decat scumpele “buburuze” de cand eram noi mici. si da, am o minte usor…mecanica…uneori. acum, de exemplu. privire sticloasa, minte mecanica.
revenind.

(mi-a venit in minte masina de scris de o am undeva, sub pat – ador sunetul ala de “tras banda” la capatul paginii. iubeam sa scriu la ea cand eram copchil mai mic decat sunt copchil acum)

cu toate astea, am invatat, asa, de-a lungul micii mele existente sa apreciez SI momentele astea. cica sa ma detasez nitel de mine/jur, sa incerc sa privesc “the bigger picture” – nu, nu o sa renunt totusi la englezisme, damn. sa invat ceva, sa iau decizii importante/cruciale pentru a mea existenta si, din pacate, nu doar a mea.
Ah, ce simplu ar fi TOTUSI ca EU sa fiu axis mundi. as putea rasufla usurat caci a mea karma nu ar fi atat de stirbita de as distruge cate ceva prin juru` meu.

Dar nu, caci eu is de fapt o forta constructiva. deseori. si deci caruselu` meu, condus si comandat de mine, dupa mintea-mi intortocheata si usor bolnava, trebuie sa fie fara defect. sa nu sara carecumva vreo batranica iubitoare de sporturi extreme sau vreun amator de senzatii tari care vrea sa-si impresioneze iubita lasata jos cu a sa bravada si sa crape striviti de sol. noooo, tre` sa fie construit PER-FECT!

pai si cum facem asta? apai reteta reusitei in viata, stai asa sa ti-o spuna tata (mosu):
zambete dementa seriozitate deschidere comunicare masochism (!) indiferenta apropiere indrazneala pasiune sclipire depasire sadism inteligenta curiozitate indrazneala si lista ar putea continua
si vreau sa sesizezi CEVA la lista asta. faptul ca multe dintre ele pot parea…antonimice.
bizare.
sau chiar banale
dar doar la o prima citeala.
(ah, ce-mi place sa aberez in scris! as putea face asta pana dimineata, fara sa ma opresc)

tragand banda inapoi. sssssfusssshhhhhh… totul se reduce pana la urma la un cuvant pe care nu l-am trecut acolo, on purpose. acela este……tampamtarampampmmmm

ECHILIBRU

eeeegzact. chiar daca NEGAM faptul ca am vrea asa ceva, ca noi estem mai coiosi, mai cu mot, ca nooo, nu vrem chestii “clasice” precum echilibru, familie, bani and shit, de facto toti vrem asta. e-chi-li-bru. ca la clasa I, cu mana sub barbie.
si atunci cand simtim ca ACEL echilibru incepe sa se….u know…antiteticul…DEZechilibreze, incepem sa recurgem la alte cuvinte/factori care ar putea sa ne ajute sa realizam DE CE se pierde si sa reparam.

si daca nu gasim CAUZA din prima, mai incercam.
si mai incercam
si mai incercam

si odata cauza gasita, trebuie sa observam (cu sau fara stupoare) daca POATE fi reparat ceva, sau nu. daca da, putem lupta sa lipim pe-acolo ce trebe, intru a functiona lucrurile fain….SAU….putem alege calea (uneori, doar UNEORI mai simpla!) de a…renunta si a achizitiona un alt lucru/bun, uitandu-l pe cel vechi, aruncandu-l la “cosul de amintiri de povestit nepotilor in iarna cea lunga a incalzirii globale”.

soooo… TU, draga cititorule venit dintr-o eroare nefericita pe aici…cum stai cu echilibrul? cat de precara-ti este franghiuta pe care te balansezi in asta existenta? e solida, lata, faina? nu ai vrea cumva sa o schimbi cu una nitel mai subtire, dar mai incitanta? hmm…hai ca nu te bat la cap cu intrebari semicvasi existentiale… da` ar fi util sa-ti raspunzi si sa-ti zici, asa, sincer, in al tau super eu…
svushhhhh

(mi se intampla cand eram mic sa raman fara tus la imprimanta. tipam dupa taica-meu, suparat, sa inlocuiasca, daca mai avea. uneori, nu mai avea).

Dupa 15 ani

Nu, nu este A. Dumas. Nu, nu este nici (macar) Odiseea lui Arthur C. Clarke.

Este revenirea unui star. Unui Mare Jucator ce, candva, acum fix 15 ani, in clasa a IX-a, lovea (sec) dintr-o lovitura de la 20 de metri bara (shtanga, cum se mai zice) si se retragea apoi in ovatii si confetii.

De atunci, acest star, acest Gulit al Romaniei, nu a mai dat cu piciorul in minge, axandu-se pe sporturi mai dificile si mai nobile precum tenisul, basketul sau ping-pong-ul.

Ieri (sau alaltaieri!? ma rog), datorita colegilor, a vremii, rotatiei si gravitatiei Pamantului, vremii favorabile si altor factori ce nu vor fi numiti, Alex si-a facut reintrarea triumfala pe terenul de fotbal – Tineretului. Suier de soare, raze de vant, ovatii, fete ce abia se stapeaneau sa nu se dezbrace in fata lui (actually era o tipa plictisita pe banca de afara care mesteca lenes o guma – pare-mi-se Orbit dupa puterea de inclestare a maselelor), iarba artificiala ce tresarea de fericire la simtirea adidasilor eroului nostru.

Prima pasa, primul gol, primul hi5 (depasit de Facebook). Doua, trei, patru goluri, curgeau ca apa din galeata gaurita a bunicii lui de la tara! Nu Alex alerga, terenul il impingea! In fata viforului ce era, John, Marius, Clau, Dragos si restul nu puteau decat sa se minuneze. Mingea devenea foc si de foc nu se apropiau decat incaltarile Sale! Legenda renastea, precum Batman in cinematografele din intreaga lume.

Terenurile adiacente paleau, jucatorii se opreau pentru a observa suierul de virtuozitate al eroului nostru.

Dupa trei ore si zeci de goluri, Alex a lasat si pe altii, retragandu-se in glorie, doar pentru a putea reveni
peste
15 ani.

…………
(actually dupa 5 minute de alergat am obosit si am zacut precum o comparatie in aparare, am dat doua goluri, si-alea la plezneala. Am plecat dupa o ora, lac de transpiratie si insetat. Tipa nu mesteca guma. George era cel mai activ si sufletist. Dar astea-s amanunte!!!)

Patologie

PATOLÓGIC, -Ă, patologici, -ce, adj. Care aparține patologiei, privitor la patologie; care indică o boală fizică sau psihică, care este provocat de o boală; p. ext. bolnăvicios, morbid. ◊ Anatomie patologică = parte a anatomiei care studiază transformările anatomice intervenite în structura țesuturilor și a organelor sub influența unor boli. – Din fr. pathologique.

Vanitate

Sta si se uita la ea insasi
Blestemul lui Narcis
Frumusete nemuritoare
Scop fara de cauza
Incitata de mimul ce o bantuie
Oglinda o priveste si asteapta rabdatoare
O scena tulburata
O privire stricata
Dependenta iubirii de sine
Imposibil sa se miste
Insa frumusetea este finita
Si moartea infinita
Curand tanara fecioara moare cu adevarat
Intotdeauna inchisa in oglinda
Uitandu-se la urati cum trec
prin fata ei