Hypocrisy of the devil’s lair lies inside
each and one of us, thus we end our puny lives
in which we love to hate and hate what we must love
leave one life and surrend the mortal soul
inside
we put our anger at bay just to explode in one
single blow
a row of misery and redemption but it`s just too late.
We end, just before we remember to repent.
We`re afraid of so many things we forget what we feel
Of heights
of sorrows
of regrets
of madness
of misery
and sadness.

Crucea-ntoarsa o desenam in joaca, chiar si pe-o banca
intr-o clasa
si radem si dansam in cerc fara sa stim ca ce facem
este mizer, auster, mic rebel ipocrit subnutrit
in orice limb-ai vorbi ipocrizia si frica de greata
raman, span om nebun si prea putin stapan pe propria-ti
greata joasa.
Ridica-te, macar si-n joaca si arata-ti rictusul
langa sfinxul sufletelor ingemanate si
inganate vorbe incearca sa mai spui inainte sa aluneci,
despuiat, distrat si prea-putin amuzat
in groapa adanca, plina de frici.
Te ridici,
sau inca stai?
Hai!

Draga fata,

de ce alergi tot timpul?
iti vad spiritul scurgandu-se peste canalele de pe pitorestile strazi
departe insa de tine, departe de tot,
chiar si de mine, ca tot veni vorba.
dar desi sunetul cizmelor tale
au devenit sunetul inimii mele,
nu am cum sa alerg dupa tine si sa te prind.

Draga baiete,

felul in care lumea se misca in ritmul picioarelor mele
imi aduce aminte de ritmul meu cu tine, deci te inseli, insa
tot imi aduc uneori aminte de cum te-ai strecurat candva
de langa mine, intr-un alt carlig.
stii ca inca imi este frica de intuneric, si te strig,
desi o fac doar in gand?
Unii spun ca tu te joci de-a v-ati ascunselea,
dar eu niciodata nu am zabovit prea mult in colturi intunecate
pentru a cauta
monstrii.

Draga fata,

nu stiu cum sa iti spun cum ma simt de fiecare data cand
imi aduc aminte de umbrele si fantomele din spatele
irisilor tai.
oricat as inchide sau as deschide ochii, tot imi aduc aminte,
nu dispar, si astfel stiu ca de fapt iti place sa te ascunzi
in umbre si penumbre, sa fii spirit.
dar desi tu poti sa dispari, urmele tale vor ramane,
si eu ma voi ascunde in spatele lor, cautand refugiul
de mult pierdut.

uneori, cand sunt singur si nu ma vede nimeni,
amintirile mele se preumbla printre imagini cu tine alergand
si cu mine ascunzandu-ma,
si pe masura ce fotografiile se repeta, precum o melodie la un patefon,
imi este din ce in ce mai putin clar daca
incercam sa ne pierdem unul de altul sau de noi insine.

Draga baiete,

dar este ca si cum ai vrea sa ajungi la capatul curcubeului,
de fiecare data cand simt ca ma apropii, tu te misti iar.
nu ma intelege gresit – nu esti insa facut din aur, esti o piatra
ce isi schimba forma si culoarea
continuu.

Draga fata,

intr-o zi pasii tai vor deveni prea agili pentru restul corpului tau
si poate atunci vei intelege ca nu a alerga este solutia
si te vei aseza, vei astepta, si eu voi aparea.
si stii ce voi face atunci? iti voi da jos cizmele, cu grija,
iti voi saruta gleznele goale
si vei intelege ca alergarea ta a luat sfarsit.

am putea apoi sa plangem impreuna in furtuni,
nu pentru ca este poetic sau romantic, ci pentru a ne
ascunde de oameni si a nu afla niciodata
ce a fost lacrima si ce apa.

Draga baiete,

cand timpul se va opri pentru noi, macar atunci
sper sa ne intalnim si sa
cadem impreuna, in bezna
si liniste.