Ma cheama Ana si am doar trei
Stau intr-o casa doar cu ai mei.
Am ochii umflati si rani deschise
Picioare lovite si maini crucise.
Poate ca-s proasta, poate ca-s rea
poate ca nimeni nu-i din lumea mea
altfel nu stiu de ce ai mei
ma tot bat, fara temei.
As vrea sa fiu frumoasa, sa
nu fiu urata, poate c-asa
mama m-ar vrea, m-ar imbratisa
si nu ar mai da, nu m-ar lovi,
izgoni, imbranci.
Nu pot sa joc, nu pot sa sar,
nu pot sa stau, inghit amar. Nu pot
sa cant, nu pot sa rad, stau in colt
si doar tot plang.
Azi tati nu-i acasa si mami-i plecata
stau linistita in camera-mi ferecata
si ma-ntreb, cu mintea-mi de trei
ce am facut, de ma urasc ai mei.
Azi tati-i la munca si mami-i pe strada
face lucruri ce oameni mici nu
vor sa vada.
Si-mi zice “Ana, cand te faci mare,
tu-mi iei locul, pe borduri amare!”
Cand mami se-ntoarce, incerc
sa fiu cuminte, poate in noaptea-asta
cu multe rugaminte primesc mai putina
bataie, sa nu se puna vanataie
langa
vanataie.
Aud cheia-n broasca. Il simt pe el,
tati, ce vine beat crita cu ochi injectati;
aud greul bocanc, cu noroi intra-n casa,
ma fac mititica, ma bag in carcasa.
Stiu ca la mine veni-va si-ncerc
sa dispar, sa nu simt iar palma grea,
sa nu gust iar sange-amar.
Intra in camera si nu pot sa m-opresc,
in hohote plang si-ncep sa scancesc.
Ma striga pe nume, ma fac mititica,
Doamne, te rog, fa-ma sa nu mai fiu
pitica. Da-mi te rog forta, sa pot
sa traiesc, da-mi te rog viata,
sa pot sa zambesc!
Dar Domnul e orb, surd si pierdut,
tatal ma vede si urla „din cauza-ti
eu-s pierdut! Tu si cu ma-ta m-ati
`dus in ast hal, mai ia de aci, mai
na sa tot duci, ca nu te mai saturi sa
ceri, sa n-asculti!”
Si cand scap de mana-i cea grea,
alerg la usa, incerc s-o deschid,
inchisa e ea si incep sa strig, dar
glasu-mi e mort, bocancu-i e greu,
cad la pamant cu sange-n careu.
„Iarta-ma, tati!…”, apuc sa mai spun,
dar prea tarziu e. Cutitul il vad
prin nori de tutun. E ascutit si
moartea-i usoara.
Acum zambesc.
E prima oara.
Ma numesc Ana, si am avut doar trei,
trei ani pierduti, trei ani batuti
trei vieti amare, trei morti
murdare.
de unde acest “poem”, din ce? de ce?
pai e facut de mine….
dinnnnn…
plasmuirea mea. : )
(am vrut NEAPARAT sa folosesc cuvantul PLASMUIRE! :D )