Nu plange, lacrima ti-e uda, prabusita cade spre pamant, in pamant ajungi si tu! De ce sa te grabesti s-ajungi tarana, de ce sa seci apa din tine, prin ochi sa spui cuvinte ude?
Nu plange, copila mea, caci ochii ti se-nchid, inchisi vor fi candva pe veci, de ce grabita tu esti? Lasa-i vii sa lumineze, tristetea sa nu-ntineze viata din sclipirea lor!
Nu plange, dragoste, obrajii apa n-au nevoie, sclipirea vie le-aduce prospetime! Iar buzele-ti intredeschise, nu vor umezeala a inghite…
“Plang, dragostea mea, caci doar cu asta apa floarea de pe mormantul tau va sta sa spuna lumii ca sunt pe veci a ta…”