si se-opri pe loc cand vitrina-i arata, fata
proasta si stricata, cu fusta prea ridicata
se holba ca in oglinda in vitrina inocenta, se
mira ca imbecila de ruju` dat ca mocirla
pe un sfert de fata `ntins, si rimelu` prea prelins
fond de ten cat nu se poate, s-ajunga la femei toate
obrajorii ca bujorii, vestejiti de stat in glastra,
saptamani fara de apa.
Par vopsit si naclait, spalat si nenorocit,
natural ca stalp de fier intr-un lan cu bobocei.

Cum sa nu iubesti femeia anului astuia, imbracata-n
haine scumpe, multicolore si-absurde?
Cum sa nu iubesti femeia, strident data cu de toate,
pe corp, fata, chiar si coate?
Cum sa nu iubesti femeia, ce sta ore-n sir s-ajunga
doar ca-un om de man-a treia?