Multi dintre voi sunteti mai jos, in camera 6,
insa nu-mi e frica de voi, ci de cei din opt.
Ei sunt stapani pe coranuri batrane si muzici de-oceane
eu n-am decat fum de gandire in paravane.

In camera 5 au fost cei ce explorau
si tot acolo ai mei m-au adus pe lume, departe de casa;
parintii si-au spus: “ai grija de el, e foarte fragil!”
si da, poate prea mult fum s-a ridicat.

In camera 4, mizerii formeaza cercuri prelungi,
vesnicia vesnica a constrangerilor subjugi,
fiinte cu doua picioare, doi ochi mancaciosi si terni
se vor ineca cu mine-n fum de eter.

In camera 3 stau povesti, si printesele si merele de aur
si genune de Iad si Dante si toate cele scrise-apoi;
candva dar rar mai intru si salut , gandesc si trag un fum.
Fumul de dupa apoi.

In camera 2 n-am ajuns niciodata, sau de-am ajuns am uitat demult
acolo, perechi de nimic si nimeni merg de mana fluierand, construiesc
podulete si mici barci. Accesul e restrictionat, am nevoie de card, au zis.
Eu am incercat sa-i mituiesc cu 2 tigari si…n-am intrat.

In camera 1, era candva loc de ingeri si de Dumnezei;
ultima oara vazusem pe tron un incepator chel, cu dantura stricata, abdomen revarsat
si putind a tutun si-alcool.
Mesteca pofticios o oaie taiata si randuia plictisit suflete aruncate din 2.
Nu mai stiu cand m-a luat de brat si-am devenit doi, dar stiu ca intr-o criza frenetica
de gandire am inceput sa musc din el si sa ma inec cu grasimi si oscioare;
e ciudat cum mi se pare cand ma uit in apa ca il tot vad…
Persista al naibii pe oasele mele si in capul meu!
Dar eu stiu – si zicand asta dau o bere pe gat – eu stiu ca el a murit odata cu noi,
el s-a dus cand nu mi-a permis accesul in doi.