Mircea Cărtărescu:
„Ce figură tragică şi grotescă acest Jacko! Muzica lui aproape că n-are legătură cu efigia sa, cu personajul pe care, asemenea lui Pygmalion, l-a sculptat în propria lui carne”.
Voi vorbi cu milă şi groază despre bietul, hidosul Michael Jackson, nefericitul rege al muzicii pop, pe care America l-a creat, America l-a distrus, sadic şi cu bună ştiinţă, iar acum America îl plânge ipocrit, totul în cadrul unui show colosal care aminteşte flagrant de pâinea şi circul Romei antice.
E drept, în zilele noastre gladiatorii nu mai sunt spintecaţi în arenă sub ochii cetăţenilor, ai matroanelor şi-ai clienţilor la o simplă întoarcere în jos a degetului mare. Dar circul merge mai departe, cu poleiala lui de glorie şi cu ploaia de aur revărsată peste capetele vedetelor, venerate ca zeii şi sfâşiate apoi cu aceeaşi fervoare.
Nicăieri ca în showbiz nu e mai vizibilă barbaria de fond a lumii noastre, lipsa ei de umanitate, de compasiune, de proiect, de orizont. Tinerii artişti, un val după altul, sunt antrenaţi şi aruncaţi în arenă, în groapa cu lei a unei uzuri şi a unei concurenţe sufocante.. Sunt storşi literalmente de talentul pe care-l au şi, când cedează, când devin epave ciuruite de alcool, sex şi droguri, sunt aruncaţi afară, pur şi simplu, şi vin alţii în locul lor.
Sunt gladiatorii, cytarezii şi pugiliştii vremii noastre, mirosind a „blood, sweat and tears”, şi care-şi distrug viaţa în locul nostru, al tuturor. Ce figură tragică şi grotescă acest Jacko! Muzica lui aproape că n-are legătură cu efigia sa, cu personajul pe care, asemenea lui Pygmalion, l-a sculptat în propria lui carne.
Într-o piesă a lui Camus, împăratul Caligula era întrebat ce-şi mai poate dori, el, care avea totul şi totuşi era monstruos de nefericit. „Vreau luna de pe cer”, a spus el. Şi Michael pare să fi vrut luna. Frumosul adolescent cu păr cârlionţat care vânduse mai multe discuri decât oricine în istorie simţea o nelinişte existenţială adâncă.
Primul tabu biologic, psihic şi social pe care l-a transgresat în asaltul său nesăbuit asupra limitelor umane a fost cel al rasei. A devenit negrul alb, un hibrid nemaivăzut şi neclasificabil, mai curând un idol sau un arhetip decât ceva ce poate cu adevărat exista.
Graniţa sexului n-a rezistat mult nici ea: pe faţa văruită ca a gheişelor sau a clovnilor albi, şi-a pictat trăsături femeieşti. Scandalurile sexuale din acea epocă nu par să fi avut vreun fundament real. Au fost mai curând fantasme psihice ale acestui om care a vrut să fie everyman şi a ajuns de fapt no one.
A dormit în pat cu copii şi, dacă i-a atins necuvenit, până şi asta trebuie să fi fost nesexual, dintr-o curiozitate copilărească. Fiindcă negrul-alb-bărbat-femeie era şi matur-copil, fără să fie, de fapt nici una, nici alta.
Ultima limită a acestui mare melancolic ce alerga după lună a fost însăşi umanitatea sa. Negrul-alb-bărbat-femeie-matur- copil a devenit – în propriii lui ochi – om-zeu când a cântat „History” în cupa făcliei din mâna Statuii Libertăţii. Din acea clipă, deloc întâmplător, a început prăbuşirea.
Cel mai îndrăzneţ (dar şi mai grotesc) hybris al epocii noastre avea să decadă apoi cu o viteză fantastică. La cincizeci de ani, Michael Jackson nu mai era nici cântăreţ, nici om, ci un idol în sensul primitiv al cuvântului, un idol înspăimântat de sine însuşi. Lumea spectacolului îl schimbase într-un freak de bâlci asemenea femeii-păianjen sau omului-elefant.
Fusese târât în procese de o rea-credinţă evidentă, fusese deposedat de bunuri şi de glorie. Nu mai făcea decât tirajul tabloidelor care-l sfârtecau de viu pentru consumul gospodinelor. Cum trebuie să fi fost viaţa lui, cu cimpanzeul lui, cu falsele lui neveste, cu problematicii lui copii, cu domeniul lui, Neverland, unde se simţise o dată un Peter Pan înconjurat de prieteni micuţi, cu tonele lui de medicamente, cu doctorii şi avocaţii care l-au stors de bani, cu fundamentaliştii islamici care-l manipulau?
Cum trebuie să fi suportat, în ultimii ani, să fie nimeni, după ce fusese două decenii totul? Cum îşi mai suporta corpul, pe care-l batjocorise ca nimeni altul? Vestea morţii lui a zguduit lumea. Fireşte, lumea noastră de carton şi steluţe aurite. Pe posturile de televiziune („Tv makes it, tv even brakes it, tv makes the superstar wherever you are…”) n-a mai fost loc, câteva zile, pentru ştirile despre revoltele din Iran , nici pentru tragicele accidente aviatice. Au beneficiat de moartea lui tirani, companii multinaţionale, senatori corupţi. Toate fraudele au fost ascunse sub preş, toţi şobolanii au putut să se fofileze neobservaţi. E efectul paradoxal al unei lumi ludice, în care showul e mai important ca viaţa şi tinde să se substituie realităţii. Rămân, după Michael, câteva videoclipuri de neuitat şi o mască grotescă şi tristă. Tot restul, gloria şi turpitudinea, ţin de showbiz. John Lennon, ucis tot de această lume neiertătoare, spunea în cel mai trist cântec al său: „Toată lumea te iubeşte când eşti la doi stânjeni sub ţărână”…
uite asta ma face pe mine sa ma supar pe mircica…..e baiat bun pentru care am dezvoltat o obsesie, dar e atat de carcotas si de ingamfat!!!! m-a socat acu cativa ani cand spunea de cohen ca nu e mare branza ca poet, asta dupa ce i-a tradus operele. goaga, asta e aproape la fel de plin de el ca noi
Nici pe departe! :D
nici n-are cum….el e doar un mic geniu…tocmai de asta il citesc, ca sa-l critic….pffff
uite ca aici a scris corect!ma bucur ca pot sa rezonez cu articolul si mai ales cu faptul ca personal nu am inteles isteria oamenilor de acum, dupa toate scandalurile lui jacko, dupa ce practic nu era nimeni… de fapt prostimea…
Am fost oripilata dupa ce am citit articolul domnului Mircea Cartarescu, pe care, dealtfel il stimez foarte mult ca scriitor.
Totusi, nu inteleg, nu am inteles niciodata, de ce intelectualii manifesta aversiune fata de cei care sunt oameni publici si care fac parte din lumea, ce-i drept foarte comerciala a showbiz-ului.E-adevarat ca Michael Jackson apartinea acestei lumi, a spectacolului, mai mult, ca era progenitura perfecta a unei Americi a carei industrie principala este cea a muzici, a filmului, a ”entertainment’’-ului prin excelenta, dar nu trebuie sa facem abstractie de calitatea muzicii si dansului pe care acesta le interpreta cu pasiune si undeva aproape de perfectiune, sau oricum intr-un mod nemaivazut: original si fara precedent.S-a spus despre Michael Jackson ca a fost un geniu.Sa aruncam o privire spre intreaga-i cariera si sa apelam la memoria noastra afectiva sau vizual-auditiva: au mai existat, oare, astfel de fenomene in showbiz, care sa eclipseze in totalitate concurenta? Au mai existat, oare, artisti care sa se mentina in varful topurilor muzicale? Ori staruri care sa faca din actiunile umanitare un scop in sine, asa cum s-a intamplat cu Michael Jackson?
Multi i-au contestat latura geniala, pe ce motiv nu inteleg, dar, daca stam bine sa ne gandim, si pe Eminescu l-au contestat multi, si ce, de-asta nu este el un geniu si cel mai mare poet al romanilor? Ba da, este!Sunt mai mult decat convinsa ca, asa cum astazi aruncam cu pietre in scriitori ca Adrian Paunesu, Gabriel Liiceanu, cand nu vor mai fi printre noi ne vom grabi sa le elogiem activitatea scriitoriceasca.Cu Michael insa nu s-a intamplat asa pentru ca, deh, nu este roman si oricum el era un ciudat (” Negrul-alb-bărbat-femeie-matur- copil”), si facea parte din showbiz, si nu din lumea celor culti.Acuzatiile de pedofilie care i s-au adus, nu au rams decat niste afirmatii care niciodata nu au putut fi demonstrate, si chiar daca ar fi fost, ar fi facut parte din intimitatea lui; se stie pasiunea Verlaine-Rimbaud, si cu toate acestea, le citm poezia pentru ca au dat dovada de nerv literar si nu ii mai improscam cu noroi.Ce-i drept, Michael Jackson nu avea o prezenta prea masculina – asta datorita fardurilor si pletelor, dar mai ales, structurii sale interioare: sensibilitate, fragilitate, naivitate, iar medicii au vorbit chiar de un retard psiho-emotional, care l-ar fi determinat pe acesta sa-si perpetueze comportamentul infantil si sa se vrea a fi inconjurat de copii.Copilaria acestuia, transformata intr-un soi de exploatare de catre tatal sau, a avut uriase repercursiuni asupra personalitatii sale; starul american nu mai traia pentru el, ci pentru ceilalti, care il idolatrizau intr-un mod subomenesc, fapt ce l-a facut sa-si doreasca un ”tinut” special in care sa isi permita placerea lui primordiala: joaca, distractia.Si asa a creat Neverland, crezandu-se Peter Pan.Ce-i rau in asta? Iar daca imi amintesc eu bine, insusi domnul Mircea Cartarescu a declarat intr-o publicatie germana ca pentru dumnealui Romania nu inseamna adevarata patrie in perioada ceausista: ”Adevarat mea patrie nu este Romania, ci Castalia.Acolo nu exista si n-a existat nicicand un Ceausescu’’. Eu inteleg asta pentru ca fiecare dintre noi are dreptul sa viseze, si slava Domnului, gratis!Michael Jackson avand insa si posibilitati banesti astronomice, evident ca si-a extins visul in realitate, creand un spatiu concret. Dar pe el de ce nu il putem intelege, oare? de ce nu ii intelegem optiunea acesta de a trai intr-un loc precum Neverland? poate ca si el avea motivele lui de a se retrage intr-o lume fictiva, intr-un spatiu populat nu de savanti, ci de cea mai inocenta creatie de pe mapamond: copiii.
Mai mult decat un ’’personaj’’ romantic, Michael Jackson este un personaj bovaric, iar bovarismul lui – explicat prin visul, dorinta permanenta de a-si retrai copilaria – , nu cred ca a ranit pe nimeni din lumea asta, ba mai mult chiar, la un moment dat, asemeni unui bumerang, s-a intors impotriva lui insusi, din cauza invidiei si a perversitatii celor care au vazut in iubirea lui pentru ’’lucrurile elementare’’ din viata (Michael Jackson, ’’Childhood’’), substraturi obscene ori pedofile.Iar povestea cu ’’ a devenit negrul alb, un hibrid nemaivăzut şi neclasificabil ’’, ar trebui sa o privim ca pe o urmare a unei afectiuni cutanate cu origini inexplicabile care provoaca depigmentatia, cum este vitiligo. Dincolo de toate aspectele controversate ale vietii lui, aspecte de care, daca ne uitam retrospectiv catre un Van Gogh, Napoleon, Elvis, Merilyn Monroe – comparatia ar putea parea fortata, dar similitudinile exista – nici acestia din urma nu au scapat.Ceea ce vreau sa spun prin aceasta este ca, asupra oricarui mare om: de cultura, de stat, de muzica etc. planeaza suspiciuni dintre cele mai diverse.Pana la urma, ceea ce cu adevarat conteaza este mostenirea culturala si de ce nu, si umanitara pe care fiecare o lasa in urma, si pe aceasta latura ar trebui sa insistam.Si totusi, sa nu privim moartea lui Michael Jackson ca pe o dauna, punandu-i in carca acapararea posturilor TV si eclipsarea unor stiri ca razboiul din Iran si accidentele aviatice, pentru ca, oricum acestea au ajuns la fiecare dintre noi, chiar daca nu intr-un mod prioritar.Iar atunci cand o persoana dovedeste talent, pasiune si geniu, nu ar trebui sa se mai tina seama de nationalitate, de sex sau orientare sexuala, de stilul vestimentar – excentric sau nu – , mai ales atata vreme cat este original, sau de culoarea pielii.Ar trebui doar sa incercam sa ii intelegem, sa ii acceptam si sa le recunoastem monumentalitatea, valoarea artistica si aportul adus in domeniul/domeniile in care graviteaza.
Inca o data, va respect domnule Cartarescu, dar nu sunt de acord cu acest mod de a-l privi pe legendarul Michael Jackson, pentru ca in fata lui Dumnezeu, nu suntem decat ”cenusa si umbra”…
Pentru oameni ca Andreea si ca altii similari sunt mandru de blogul acesta…
Andreea, sunt intru cam totul de acord cu rationamentul tau. Ba chiar as adauga ca Michael se va STUDIA la Facultatile de Psihologie din intreaga lume, mult timp de acum incolo. Ca studiu psiho-social, emotional, evolutiv si cum mai vrei tu.
Nu-s de acord cu niste retorice de-ale tale, enuntate pe la inceputul epopeei. “au mai existat, oare, astfel de fenomene in showbiz, care sa eclipseze in totalitate concurenta? Au mai existat, oare, artisti care sa se mentina in varful topurilor muzicale?”
Raspuns: DA. Nu cred ca are sens sa dau exemple. Le stim cu totii. :)
nu ti-a inghetat mina pe pix cind a-i scris asa ceva de michael jackson, vrei sa-ti faci reclama pe seama lui? nu reusesti, nu-ti vom cumpara cartile,esti un nimeni.ocupate de nesimtitii din tara asta care te-au secat de idei si de iei de genii.
Raspuns pentru Ezoteric Theatre: retoricele mele au fost incomplete: stiu ca au mai existat astfel de fenomene in showbiz si, aveti dreptate, ”nu are sens sa mai dam exemple”, dar ceea ce am vrut eu sa subliniez este faptul ca niciun alt artist nu a mai atins performantele lui Michael Jackson: zeci de premii Grammy, Otto, nominalizari la Oscar pentru videoclipul .”Thriller” (cel mai lung din istorie), in conditiile in care Oscarul este decernat doar in industria filmului, ceea ce, iata ma face sa il contrazic din nou pe domnul Cartarescu, ce spunea ca in urma lui Michael raman doar ” câteva videoclipuri de neuitat” – nu sunt doar cateva! Am sa le mentionez aici doar pe cele care, cred eu, au cel mai mare impact: ’’Thriller’’ ”Heal the world”, ”Man in the Mirror”, ”Earth Song”, ”Black or white”, ”History” si sa nu uitam de scurt-metrajul lui MJ de patruzeci de minute, ”Ghosts”.
Revenind la domnul Mircea Cartarescu, am sesizat o confuzie pe care a strecurat-o in articolul dumnealui despre Michael Jackson: ”a cântat „History” în cupa făcliei din mâna Statuii Libertăţii”.Eroare: Michael Jackson apare intr-adevar intr-unul din videoclipurile sale intr-o secventa in cupa Statuii Libertatii, insa nicidecum in ”History”, ci in ”Black or white” – piesa in care protesteaza impotriva rasismului, cu care, se intelege ca deja fusese etichetat, caci tocmai ”devenise negrul alb”! Ca idee, cine nu a vazut videoclipul piesei ”History” – ma refer aici la cel care dureaza aproximativ sapte minute, si nu la cel realizat pentru deschiderea turneului cu acelasi nume – , in care Michael promoveaza ideea stoparii conflagratiilor si a violentei, ar fi necesar sa il vada pentru ca Michael a folosit imagini cutremuratoare din razboi; apare si asedierea Reichstag-ului, il vedem pe Hitler; victimele Holocaustului care priveau sfartecate de spaima din spatele sarmelor ghimpate de la Auschwitz; vedem copii morti de foame, de boala, de frig din timpul razboiului; revedem imginile de groaza din timpul atentatului de la World Trade Center din 2001.In ”History” avem parte asadar de o imagine sumbra a realitatii din timpul unor evenimente care au zguduit lumea, si nicidecum de un Michael care se crede ”om-zeu”. (Ba chiar si in videoclipul realizat pentru deschiderea turnelui’’History’’, Michael nu apare sub postura unui zeu, ci sub aceea a unui salvator al Europei de ceea ce a insemnat comunismul.)
Mi se pare o lipsa de profesionalism sa discuti pe un anumit subiect fara sa fii sigur pe informatia pe care o detii, si mai mult de-atat, mi se pare o sfidare la adresa celor care te citesc si a partizanilor lui Michael Jackson.
Dar, poate ceea ce m-a durut cel mai mult in articolul domnului Cartarescu a fost faptul ca, practic l-a acuzat pe Michael Jackson pana si pentru momentul in care a incetat din viata.Mi s-a parut absurd! Daca MJ ar fi avut posibilitatea de a-si alege momentul mortii, avand in vedere marea revenire pe scena pe care o pregatea, cu siguranta ca evenimentul nefast nu s-ar mai fi petrecut acum!…
Ca sa evit repetarea si sa nu devin agasanta, am sa trec aici, in speranta ca ii voi convinge pe toti ca Michael Jackson nu trebuie criticat decat din punct de vedere artistic, insasi vorbele megastarului, atat de sincere, atat de miscatoare: ”Before you judge me, try hard to love me,/Look within your heart then ask,/Have you seen my Childhood?”
elena are dreptate eu consider ca sunt niste tampenii ce ai scris tu acolo.si intradevar au mai fost astfel de fenomene in swobiz dar eu sunt si gura ca nimeni nu a mai fost ca Michael si nici nu cred ca o sa mai fie de acum in colo
elena are dreptate eu consider ca sunt niste tampenii ce ai scris tu acolo.si intradevar au mai fost astfel de fenomene in swobiz dar eu sunt sigura ca nimeni nu a mai fost ca Michael si nici nu cred ca o sa mai fie de acum in colo
imi bag p..a in mata,dobitocule ce esti.cine in p….a matii esti tu sa vb despre mj.nici in o mie de vieti nu osa ajungi nici la unghia cea mica a lui MICHAEL.Sper sa ma trezesc intr-o zi si sa vad la stiri ca ai murit muistule ce esti.Dar nu cred ca te-ar da la stiri pt ce esti un nimeni handicapatule.Si sa nu crezi ca sunt vreun adolescent intarziat.Sunt fan Mj de ma ibine de 25 de ani.Pe scurt cum ti-am mai zis imi bag p..a in mata si in familia ta .vezi ti de treaba ta si nu te mai lua tu de genii ale lumii mondiale pt ca tu esti un vierme pe langa el.O sa ma rog in fiecare zi sa mori cat mai repede posibil.
Uau…cat…fanatism idiotic. :) Bravo MuntianuIonut@yahoo.com BRAVO! Da` de ce nu-i scrii tu direct lui Cartarescu? Poate, cine stie, vede in tine un real talent si o sa colaborati la o carte, mai stii? : )