Dupa ce a sunat, am mai stat un minut lungit in pat, uitandu-ma pe fereastra si gandind…shit.

Am mers sa-mi pun de-un sandwich, sa mananc fructul de dimineata. Am facut o flotare si doua genuflexiuni, m-am imbracat cu ceva prezentabil (doar pentru ca asa cere societatea) si am iesit din bloc.

Prin fata mi-a trecut un sobolan. Mi-era dor. M-a amuzat (oarecum) faptul ca o pisica statea la 10 metri, intinsa lenes pe burta, fara sa faca nimic. Bravo ba…bravo! Unde-s pisicile de alta data?!

Spre metrou, am trecut printre niste tarabe de tziganci rromi care vindeau zambile si ghiocei, flori fara substanta. Atat de banale incat daca ii iei iubitei, mai degraba o jignesti…flori “de masa”. In fine.

In metrou, greatza totala, nu m-am intalnit azi cu Ana (fata din metrou de o mai vad din cand in cand si vorbim pe-acolo, timp de 15 minute, apoi o luam fiecare in drumul nostru – n.r.). Lumea citea tzatze si funduri. Era un miros greu, statut, inghesuiala, oameni posomorati.

Am iesit la Unirea, vant si frig, dar macar m-a mai trezit nitel…

Si am mers spre birou, aproape ca un zombie. Inexpresiv, privirea indreptata in fata, nesimtitor la oamenii din jur. Simtitor fata de nimic. Cred ca am ajuns la stadiul de “aproape-imun social”, moment in care m-ar lasa TOTAL rece daca cineva ar muri langa mine, strivit de un copac sau masina. As privi ca pe un mic incident. “Da, putea sa mi se intample mie, dar nu mi s-a intamplat. Joy.” Apoi as povesti in redactie ce am vazut, obiectiv si rece.

Si apoi, brusc, cu vreo 30 de metri inainte sa intru pe usa cladirii unde lucrez, mi-a venit sa vomit. O stare puternica. Cumulat oboseala cu starile de angoasa, cu sutele de ore nedormite dar care ar fi trebuit sa fie dormite, certurile si neintelegerile, tipetele din mine catre mine si catre exterior, ura si greata, dezgustul si inesteticul, oamenii pierduti si de cacat, oamenii prezenti si de rahat, TOT parca mi-a iesit pe gat. M-am sprijinit, la propriu, de un perete de beton, timp de 2-3 secunde, crezand ca o sa vomit. Fizic, nu s-a intamplat, asa ca demn…am continuat drumul.