Iubesc mortii mei din biblioteca uda.
In indexul meu, ei sunt imbracati in negru.
Deunezi ma intrebam despre cheia de la turn si tura care ia nebunul. Mie mi-au ramas caii – care nu sunt inorogi – si o cafea in corn. Dorm pe patratelul gri.
Cuburile mele au aripi si zboara din turnuri deturnate de priviri echivoce si sunete fatise.
Eu dorm in cubuletul meu cu geam; l-am luat la prima mana dupa reciclari succesive. Biblioteca mea e uda de apa uzata , apa scurt-circuitata de ochi si de cer.
Femeia in negru din fata crede ca ninge cu lacrimi.
Ii zic :
-Esti proasta ca o frunza albastra pe un pian; te-ncrezi intr-o degringolada de non-sensuri care sunt, dar la care nu poti sa ajungi, deci pe care nu poti a le banui. Eu iti zic ca ninge cand pe cub cand in sfere. Ia, uimeste-ma! Stii formula? Ghicesti ecuatia, procentul? Integrala din y la puterea cub mai mic sau egal cu volum al de trei ori sfera cu raza saptesprezece de impartit la y. Ia spune, proasto, care e intervalul?
In cimirirul meu sexual s-au scurs duzine de senzatii si de sfere; volum sfera este egal cu suma volumelor cuburi inerente. Muchia cub clar semnifica notiunea de cuplu , definind-o dupa algoritmul – valoare timp mai mare sau egal cu secunda la puterea ( Ea + El + Identitatea).
Pe geamul care da spre inauntru se curg pelicule cu personaje absente, pelicule prost-calibrate, prost- cantarite, prost- vandute. La trocul meu cu mine insumi m-am debarasat de insasi plutirea uda pe pianina.
Acum stau. Stau in negru, sprijinit de cubul tau, cu frunza albastra pe buze. Cuburile tacute se joaca.
