[UPDATE - S-a rezolvat cu pozele pe blogul Anei :-"]
Dintotdeauna am avut un vis. Ca predecesorii mei Icar, Aurel Vlaicu sau fratii Wright, mi-am dorit sa zbor.
Dar nu intr-o bucata metalica, intr-un avion, ci in cadere libera de la mii de metri, sa simt aerul cum ma atinge mangaietor pe chipu-mi aprig si ars de vant si
ploi, sa plutesc (in cadere libera cu ~200 km/h) printre paseri si nori pufosi din piure si apoi, cand stau sa ma izbesc de sol, parasuta salvatoare sa ma franeze si sa-mi ofere plutirea lina ca atingerea unei pene in diminetile de somn adanci.
Drept pentru care cand am implinit 18 ani, putini dintre voi stiu, mi-am ales in armata sa fac parasutism. Si, dupa o pregatire apriga (ca asa-i in armata!), am fost in diferite misiuni prin intreaga lume. O sa le amintesc pe cele din Irak, dar si Patagonia sau Coreea de Nord. Toate top secret. Nu pot spune mai multe acum.
Dupa care, la cativa ani dupa aceea, am decis sa iau o pauza, terminand de luat portia de adrenalina.
Recent insa am aflat de un nou proiect langa Bucuresti! Unul dintre primele din Romania si, din ce auzisem, bine pus la punct. TNT Brothers. Sau “Fratii Dinamita”. Pentru nevorbitorii de germana. Asa.
Drept pentru care am zisara sa merg acolo, sa mai sar cu parasuta o data.
Am privit in stanga si in dreapta si am realizat ca gata. Este totusi timpul sa ii las si pe altii sa simta ceea ce am simtit si eu de atatea sute de ori…
Asa ca am induplecat-o pe Ana sa incerce si ea! Drept pentru care, in tandem cu un instructor, a realizat o mega saritura de la inaltimea de 4.500 de metri. La 1.000 de metri s-a deschis si parasuta.
Recunosc ca am avut ceva emotii. As fi preferat sa fiu eu in locul instructorului, avand probabil o mai mare experienta, dar am fost multumit. S-a(u) descurcat perfect!!! Mai mult, spre deosebire de campusurile improvizate din tari precum Cuba sau Chile unde am participat la misiuni cu camarazii mei, atmosfera de la aerodromul Clinceni este incredibil de faina, familiara. Ca o familie unde toti se cunsoc cu toate si toate cu toti (!?), se fac gratare, se mananca varza cu ciolan si se spun povestiri placute.
Ca intr-o cabana, la munte.
[youtube lfkCQTcjG-I&feature]
Este, intr-adevar, o experienta pe care TREBUIE sa o incerci si tu. Neaparat. Dupa care poti sa vii si sa scrii aici ce parere ai.
Din pacate in prezent nu am fotografiile/filmuletul facut in AER, in timp ce Ana cadea, dar o sa fac rost de ele in curand si o sa le plasez intr-un post ulterior. Tre` sa te multumesti cu cele realizate de mine de la (cheia) sol.
PS – De fapt unele fotografii sunt puse pe blogul eroinei, Ana! Din pacate, din motive necunoscute mie, (inca) nu se fac mai mari dar sper ca acest lucru sa se rezolve! Bine, varianta ei difera de varianta mea, tralalalaaaa :-” :D