Toata viata.
Cat timp iti ia sa treci peste relatia terminata, cu persoana ce-ai iubit?
5-6 luni.
Tag Archives: relatie
Despre atractia sexuala vs. prietenii – DE CEEEEE?!??!?!???
Orice relatie de prietenie se bazeaza si pe atractie sexuala, este un lucru stiut. Nu conteaza daca sunt relatii intre tip-tip, tipa-tipa sau tip-tipa, toate acestea se bazeaza, mai mult sau mai putin, pe atractie sexuala.
Stateam ieri cu Irina in Jack si dezbateam si acest fapt, printre multe altele.
Mi-ar placea, pentru prima oara in viata mea de dupa varsta de 14 ani, sa pot sa fiu prieten cu o tipa, fara sa simt NICIODATA, dar NICIODATA atractie la alt nivel decat de pura si sincera amicitie/prietenie. Sa pot sa NU ma gandesc NICIODATA, indiferent de atmosfera, cantitatea de alcool in sange sau numarul de lumanari si stele ce se consuma in raza noastra vizuala, la “cum ar fi daca as saruta-o acum?” sau “oare cum saruta?” sau “bai, fata asta de o stiu de `n` luni/ani si chiar arata super fain!” sau “mmm…niccccceeeee”!!!
Acum, daca e sa faceti si VOI un mic exercitiu, ganditi-va fata de cati din oamenii din jurul vostru de sex opus, PRIETENI, nu v-ati simtit NICIODATA, dar NICIODATA, atrasi sexual. La mine, dammit, nu se intampla. Pana mea, si consider ca nu-s CHIAR atat de obsedat…
O posibila explicatie a acestor sentimente pe care le am fata de oamenii la care tin am gasit-o tot in dialogul cu Irina – atrag si caut si imi fac prieteni/amici buni DOAR tipe care arata bine sau foarte bine, si gandesc super o.k.. Ma uit in jurul meu si oamenii cu care ma inteleg cel mai bine arata super. Uneori mai mult de atat. Yeah, I know, I`m superficial…sau pur si simplu foarte pretentios.
Mi-as dori sa merg pe strada cu o tipa care sa arate foarte bine (sa si aiba intelectul pe masura…) si sa nu simt niciodata in asta viata alta atractie decat pura si “simpla” prietenie. Dammit.
Creatie (erotic)
Picaturi de pian se lovesc, reci, pe sanul ei drept, in timp ce cu arcusul viorii el incearca sa le prinda, sa le adune, sa le miroasa, sa le guste.
Stropi de chitara sunt adunati de pe buzele-i, intr-un sarut aprig, sunet de padure, stropi de ploaie pe acoperisul unei colibe la malul marii. Geamat de tunet si inceput de simfonie cand, lasand arcusul de-oparte, el o cuprinse si, atingandu-i coastele reci cu mainile, infometat gasi cu gura intredeschisa melodia picaturilor de pian. Si o aduna, nota muzicala cu nota muzicala de pe pieptu-i dezgolit.
Cu unghiile infipte-n carnea-i cauta sa dezgroape secretele pierdute ale sirenelor, sunetele lor negre si pagane tragandu-l in neant de carne, fiori si placere.
Strigat ascutit de violoncel ii fu dat sa simta, atunci cand el, intr-ansa fiind, rupse orice ritm a oricarei melodii a oricarei simfonii. Crescendo aprinsera lumanarile placerilor, ascultand cum tobele inimilor bat din ce in ce mai repede, mai tare, mai adanc, cu fiecare acord al corpurilor impreunate, dezgolite.
Fluierul piciorului ei se incolaci, gol, pe trupul lui, parul ei ramase prins aprig in mainile sale, privirile se intalnira undeva, intre doua timpuri diferite si doua cantece de nimfe. Profund se pierdura in reverie, impletiti printre corzile ludicului si singuraticului bard, plutind si inaltandu-se inspre placerea suprema, strigandu-si dorinta intregului Univers. Explozie a simfoniei iernii, punct culminant al dezlantuirilor, se agata cu unghile de al lui spate, cu ochii inchisi si gatul intins precum o struna de chitara, daruindu-se placerii totale, sub privirile Zeilor.
Mana lui deveni piele pentru sanii goi ai ei, rasuflarea lor deveni vifor fierbinte intr-o noapte de iarna, placerea lor impreunata, misterul din privirea verde a unei femei frumoase sub lumina lunii.
Si apoi, intr-o explozie stelara de lumini si culori distrusera orice granita si, pasind apasat, tinandu-se impreunati, se regasira unu-ntr-altul printre muzica ce-o desavarsisera prin creatie
So much disharmony
Stau si ma uit in jurul meu, la oamenii pe care-i cunosc, si vad cum din ce in ce mai multi dintre ei, pe masura ce trec anii, incep sa faca din ce in ce mai multe compromisuri, in special in relatiile inter-umane.
Cel mai des mi-a fost dat sa vad in ultimul timp, reimpacari. Persoanele in cauza sunt perfect constiente ca nu va (mai) merge relatia respectiva, cu toate acestea, de dragul de a….nu stiu ce….se impaca si pornesc, iarasi, la drum. Un drum care s-a terminat, la un moment dat. Reconstructia relatiei va fi, evident grea si, in cele mai multe cazuri, dupa cateva luni relatia se va destrama pentru a doua oara lasand fostul cuplu cu un gust poate si mai amar.
Ce este cel mai trist in astfel de situatii, sau, subiectiv, ce ma irita pe mine cel mai mult este ca la cateva saptamani dupa (prima) despartire, ambii oameni care formeaza cuplul neaga vehement ca vor mai fi/ca ar mai putea fi ceva intre ei. Ca mai apoi, cand vad ca starea de anxiozitate nu trece, cand vad ca gandurile negre nu trec, cand vad ca nu pot lega cu succes o alta relatie (mult prea repede de altfel…), sa uite tot ceea ce ziceau, sa uite motivele despartirii, sa se MINTA pe ei insisi si sa se intoarca, sfiosi si spasiti, cu capetele plecate, unul catre celalalt.
Apoi, compromisuri in ceea ce priveste oamenii cu care stam si vorbim, iesim la bere, suc sau cafea. Daca nu
iti place un om, daca te deranjeaza mai mult decat este normal, daca nu ai mari dialoguri cu el/ea…de ce sa insistam? Renunta la el/ea, oricat de greu ar fi la inceput, sau afla printr-un dialog serios daca omul acela poate sa se abtina in a face/zice unele chestiuni de fata cu tine.
Concluziile mele sunt urmatoarele: acesti oameni nu au incredere in primul rand in ei insisi, de aceea ajung
sa faca astfel de compromisuri auto-distructive. Apoi, acesti oameni au ramas inchistati la un anumit nivel, refuza intr-un fel sa se auto-depaseasca, sa iasa dintr-o “carapace”, sa scoata capul si sa vada ca in vastul Univers ce ne inconjoara sunt `n` oameni superiori si poate mai interesanti si mai compatibili cu ei. Si nu in ultimul rand, pe langa alienare, frica de singuratate si mintire a sinelui, consider ca mai exista si o doza, uneori mica, uneori mare, de masochism.
Succes, o, voua, ce v-ati regasit aici… veti avea nevoie…
Amintiri
“Hai sa jucam un joc vechi, mai tii minte? Eu sa dau in tine…si tu sa te prefaci ca te doare”.
AU!
“Trisezi! Inca nu am dat”
M-a durut cuvantul “vechi”…
Mai exista
I-am vazut in statie, asteptam mult-iubitul tramvai 41, dar nu m-am mai urcat in el. Am stat de fapt sa treaca vreo 3-4, eu eram cu ochii pe ei doi.
Au undeva la 14 ani, ambii copii frumosi, sinceri. Vorbeau, radeau din cand in cand, apoi lasau capetele in jos sau se uitau incurcati in jur.
M-am asezat cat mai comod, pregatit sa vad spectacolul primei iubiri, primului sarut.
La un moment dat, au tacut ambii, si-au intalnit privirile timp de doua-trei secunde si au rosit, fugindu-le privirile in orice alta directie. Apoi, dintr-un zvacnet, ea i-a luat mana…de fapt nu! degetul! si a inceput, vrand sa arate poate ca era ceva la fel de natural ca trezitul devreme pentru mine, sa se joace cu el. Baiatul a ezitat pentru cateva secunde si apoi i-a oferit intreaga mana, ea plecandu-si capul.
Totul a durat minute.
…si apoi, neindemanatic, s-au apropiat simultan si s-au sarutat. Simplu. Sincer. De unde stateam si zambeam, ii puteam simti cum se sufoca de emotie si le puteam auzi bataile inimii, accelerand.
Prin ei, mi-am adus aminte (pentru a cata oara?) primul meu sarut cu o prima persoana iubita. Prin ei, am zambit si chiar am fost emotionat, mai OM. Se sarutau copilareste, pe buze si pe obraz, nebuneste se strangeau si se jucau cu mainile, era ceva atat de natural in ei, incat am simtit ca privirea mea ii murdareste.
M-am intors, m-am urcat in tramvai, zambind pentru mine, cu capul usor plecat si eu.
Intr-o intersectie anosta, dintr-un oras grabit, se tineau de mana si, zambind, se sarutau doi tineri frumosi.