-Stalker – Tarkovski (pentru ca este incet, apasator, greoi, plin de substanta si Fratii Strugatki au scris carti miraculoase)
-Burnt by the Sun – Nikita Mihalkov (pentru ca este tragic in esenta, plin de umor in aparenta, pentru ca fiica lui Mihalkov este copilul pe care mi-l doresc, pentru ca este regizat incredibil si pentru ca l-am vazut o singura data, dar intr-o ambianta perfecta)
-Eraserhead – David Lynch (pentru ca prima oara mi-a placut la nebunie si a doua oara nu l-am mai suportat, pentru ca este lent, greoi, pentru ca Lynch a fost initial fotograf si se vede asta peste tot in film)
-Nine and ½ Weeks – Adrian Lyne (pentru ca am fost batut cu baloane o data, pentru ca imi place gheata si sa fac dragoste in ploaie si pentru ca m-am regasit pe acolo, pe undeva)
-Moartea Domnului Lazarescu – Cristi Puiu (pentru ca este apasator, enervant, real, pentru ca joaca mama Alexandrei si Mariei si pentru ca stii inca din titlu ce se va intampla. A, si pentru ca Lazarescu vine de la biblicul Lazar…)
-Cidade de Deus – Fernando Meirelles (pentru ca asa este viata in favele, pentru ca ai mei au fost in Rio si era sa fie impuscati, pentru ca este filmat cu actori amatori)
-Cele 120 de zile ale Sodomei – Paolo Pasolini (pentru ca este revoltator, pentru ca desi nu voiam sa continui sa vad, nu puteam inchide ochii, pentru ca Pasolini era nebun si pentru ca mie nu-mi plac oamenii normali)
-Requiem for a Dream – Darren Aronofsky (pentru ca…muzica…pentru ca…drogurile…pentru ca…distrugere…pentru ca…tot)
-Der Untergang – Oliver Hirschbiegel (pentru jocul actorului ce-l interpreteaza pe Hitler per-fect, pentru portretizarea per-fecta a unui om paranoic, depresiv si schizofrenic, pentru ca nu, Hitler nu traieste inca pe o insula pustie, cu Napoleon si cu Elvis…)
-Amadeus – Milos Forman (pentru ca asa l-am “cunoscut” pe Mozart – omul, pentru ca este un film ce arata cum arta este deseori aruncata intr-o groapa comuna, pentru ca imi place muzica clasica)
-Casanova- F. Fellini (pentru ca am aflat un Casanova schizoid, depresiv si cu o imaginatie bolnava, pentru ca filmul este absolut naucitor si nebunesc, pentru ca este, in opinia mea, cel mai bun al regizorului dar si al naibii de depresiv)
-Blowup – Antonioni (pentru ca lasa multe semne de intrebare, pentru ca filmul trebuie cu adevarat…admirat, nu privit, pentru ca multe lucruri raman ascunse privitorului)
-Donnie Darko – Richard Kelly (pentru atmosfera Lynch-iana, pentru muzica, pentru niste priviri in oglinda ce-mi dau fiori, pentru iepurele creepy ce prevesteste sfarsitul lumii)
Da! Lately, am avut o viata destul de…hmm…speciala, zbuciumata, ciudata, interesanta, incitanta, plina de subintelesuri si intelesuri, dinamica and so on.
Un lucru am realizat din toata tevatura de idei, sentimente, emotii etc. Sinceritatea RENTEAZA, si inca in DRACI! Da, stiu ca stiti ca ne MINTIM la greu. MINTIM in draci si vom mai minti. Si daca acum iti spui “dar eu nu (ma) mint!!”, inseamna ca tocmai ai facut-o.
Este absolut BESTIAL sa poti sa renunti naibii la MARE PARTE din mastile pe care ti le pui pe fata zilnic, cand te trezesti si te duci in fata oglinzii, sa ti-o schimbi mai apoi cand te duci sa te vezi cu un prieten, amic, iubit, iubita sau mai stiu eu ce si in schimb sa ai curaj sa fii sincer(a), fara sa faci compromisuri, sa ai CURAJ, dammit!
Este super sa pot sa ma uit in oglinda, seara tarziu cand ajung acasa (si sa ma plac, ca de obicei.. :D ) dar sa ma plac si pentru ca, dupa ceva timp, MA RECUNOSC ca fiind EU. Alex. Total si IAR, Alex. Care nu se minte, nu mai face compromisuri, nu se mai calca singur in picioare. Si totul, pentru ca, DA, sinceritatea RENTEAZA, chiar de doare, chiar de poate atrage dupa sine oprobriul presedintelui SUA, iubitei, iubitului, parintilor sau mai stiu eu ce.
Analizeaza-te nitel. Ia zi…de cate ori (te)-ai mintit AZI SI IERI? De cate ori pe zi TE MINTI, cu buna stiinta? Sau deja minciuna este ATAT de la ordinea zilei, incat a devenit parte integrata din tine!? Din eul tau? De cate ori nu te mai REGASESTI, de cate ori REALIZEZI ca ai UITAT cu desavarsire CINE esti, de fapt, confruntat(a) cu atatea masti?
A, frica? Ti-e frica de ceea ce ar putea urma dupa ce spui un adevar ce ar putea sa doara…sau sa te doara… Daca nu esti inteleas(a) de interlocutor, inseamna ca nu te merita. Daca gresala recunoscuta este prea mare, inseamna ca TU ai o problema si ca, in loc sa o ascunzi, mai bine o recunosti si incerci sa o rezolv.
Vorbesc la modul general, dar, FUCK, am vazut la OAMENI care se mint, care se calca in picioare singuri, pe ei insisi si pe altii, God…Mult prea mult. Prea multe compromisuri…
Si da, imi propun sa devin din CE in CE mai sincer, mai deschis, mai comunicativ, iar cine nu intelege asta, sau daca sochez prea mult sau daca…stiu eu ce…inseamna ca acei oameni nu m-au inteles niciodata si nu ma merita. De fapt, nu ne meritam, unul pe altul, si decat sa waste my time…mai bine ma duc fac altceva mai util. Gen…citesc sau vad un film misto, pana mea.
Din seria “iar a scris asta mult, deci imi doresc sa nu citesc, dar, la dracu’, poate de data asta gasesc ceva interesant!”, incerc sa sintetizez in cele ce urmeaza SASE TIPOLOGII DE INDRAGOSTITI. Vezi pe unde esti, din sexperientele anterioare… Enjoy! :D
1.EROTICUL – se identifica cu partenerul. Tine minte toate detaliile importante legate de viata acestuia. Este un romantic si crede ca exista cineva anume pentru el. Se implica sexual de la inceputul relatiei si este fidel. (hmmm…deci manelistii sunt fideli? J –n.r.) Acest tip isi va aminti totdeauna preferintele, ziua de nastere, dorintele si intentiile partenerului. Exista totusi cazuri cand brusc poate intrerupe relatia pentru altcineva, deoarece se poate indragosti foarte usor. Este foarte onest si septic, comunica motivul despartirii si pleaca in cautarea fericirii alaturi de noul partener.
2.LUDICUL este un personaj cu o mare siguranta de sine si o imagine personala foarte buna. Este senzitiv, imaginativ, fantezist, cunoaste arta seductiei. Doreste si pretinde o anumita dependenta si responsabilitate din partea fiecarui partener, ceea ce ii asigura continuitate in planul atitudinilor si comportamentelor. Superficialitatea in relatii este o trasatura marcanta. Prefera relatiile paralele si superficiale dar atrage in general persoane dependente afectiv. Este un “vanator de recompense amoroase”, o eticheta care contribuie la mentinerea imaginii pe care o are.
3.STORGICUL este cel care crede in relatie, isi trateaza partenerul ca fiind de neinlocuit. Relatia sexuala incepe mai tarziu, dar este foarte puternica. Partenerii decid asupra fidelitatii. Cei doi se securizeaza reciproc, sunt foarte buni prieteni. Discuta totul, ajung sa se cunoasca foarte bine. Prin intermediul dragostei, storgicul se descopera si se valorizeaza. Chiar daca relatia se incheie la un moment dat, cei doi pot ramane prieteni.
4.MANIACUL are o imagine de sine scazuta, nu isi vede nicio calitate. Are tot timpul in suflet teama de a nu fi abandonat, respins. Este dependent emotional si extrem de gelos. Atractia lui creste o data cu frustrarea. Chiar daca partenerul este la distanta, atractia si gelozia persista. Este genul care, dupa terminarea unei relatii, se mai intreaba o buna perioada unde a gresit.
5.AGAPICUL este foarte rabdator si cel mai putin posesiv. Tolereaza aproape orice fel de comportament din partea partenerului. Chiar se lasa parasit, daca incheierea relatie este spre binele celuilalt. Paradoxal, ofera partenerului tot ceea ce isi doreste, face sacrificii si ramane in relatie chiar daca nu mai are sentimente puternice fata de celalalt.
6.PRAGMATICUL nu este niciodata atras de o persoana care nu are si o coordonata materiala. El simte nevoia de putere, de prestigiu economic si de aceea este atras de “zestrea” celuilalt. Daca partenerul nu-i mai ofera asta, se considera indreptatit sa caute pe altcineva. Intotdeauna cauta cea mai buna partida si vrea sa aiba control asupra bunurilor celuilalt.
Subsemnatul este preponderent storgic, dar are stuff si din ludic..hmm…se bat nitel cap in cap, dar…mere. Oricum sunt o fiinta conflictuala.
“Nu-ti pierde aripile, nu plange si sa nu cazi…te rog, neiubito!…te rog…”
Nu ai dreptul sa ma rogi nimic. Nu fii nebun!
“Stiu ca tie-ti plac nebunii…oare am devenit cal, regina mea…?”
Esti undeva intre, pe o tabla de sah spatiala. Nu stiu de mai vreau sa ma joc…de mai pot…sunt confuza, nu stiu nimic. Cine esti tu?
“Eu? Eu sunt omul care sta intr-o prescura si am in mana un cutitas de argint si doi stropi de vin dulce pe buze. Eu sunt cel ce priveste, preoteste, icoana din oglinda, rugandu-ma sa ma manjesc pe jos sa ma zbat si sa mor rastignit. Eu sunt cel caruia i-ai spus ca ai vrea sa se prefaca in fetus si sa-ti intre-n abdomen. Eu sunt acum acela care-ti urca de acolo prin amigdale, si te saruta pe buze din interior, pagan!”
Ma tulbur cand ma impingi in mine, iti amintesti? Oare cine sunt eu…?
“Tu…tu esti cea care s-a casatorit peste hotare cu mine. Tu esti mireasa alba de la fereastra, mireasa alba de aproape din noptile cu neon in care nu asteptam rasaritul. Tu? Tu esti ploaia care nu ma mai atinge dar care ma ineaca, pacatos. Tu esti…
TACI! O sa-mi frang coloana vertebrala si o sa te sugrum cu ea! O sa te inec in sangele meu in timp ce te strig! O sa…
“O sa ma smulgi din tine cu frenezia sangelui tare. O sa-mi frangi membrele cu gandul dizlocat la un dumnezeu feminin si trufas. O sa chemi pe zeu sa danseze intre noi si pe coapsa o sa-mi adormi spiritul.
chiar daca….chiar daca nu mai sunt in biserica alba”.
………………………………………
Vreau liniste. Multa liniste, neiubitule…
“Am in mana cheia pentru liniste. De ce ai daramat usa? Te prefaci in mine, dar eu nu mai sunt. Parintele tau am fost. Incearca sa ghicesti personajele tale. Proasta sclava, prefa-te in puzzle si risipeste-te, caci in iadul fiintei tale nu e loc pentru doi. Biserica alba nu e pentru noi. Si daca diluez sangele in ploi?! Atunci resping pamantul cu tine si cu noi, ard mastile trufiei mele si ma duc la dumnezeu.
Unui dumnezeu libidinal ii plang in surdina acum. Te-am parasit.
“Nu e nimic mai dezgustator decat mine mort.”
Asa este, de aceea te vreau viu. Inca. Nu m-ai intrebat cine sunt EU!
“Vrei sa te intreb? Bine. Cine esti tu…neiubito? Cine suntem noi, de fapt? Si apoi…dupa ce vei fi raspuns, vom tacea. Si ne vom odihni.”
Ah, da… Pe asfalt inca se mai vad umbrele noastre in piruete. Coloana mi-a crescut pana la infinit, intr-o bolta pana in cimitirul din Cismigiu. Nu mai exista niciunul dintre voi si toti sunteti unul, acel absent care se tot pierde printre umbre. Incerc sa gasesc ratiunea informatiei pure. Si am aripi. Si am aripi albe care mi se desprind din oase si ma ridica si ma dor ..si ma ridica…. si am aripi si ma inmultesc in doua, in trei , in sapte… si ma inmultesc pana la infinit. Mi-au crescut aripi si nu mai am maini si capul e plumbuit si zidul e tot mai aproape. Acelasi ceva de mine ma desparte. As vrea sa rad la infinit in noapte. Am aripi cu care imbratisez esenta, iar tie ti-am daruit mainile mele….ca sa le mangai cu ele. Am adormit pe altarul fricii pure. Am adormit cu un prunc in cortex si m-am deconectat. E nesperat de frig aici si aripile mi s-au ingreunat. Am crezut ca zbor in sus, dar zbor de-a lungul unui punct in contratimp cu mine. Am scris cu aripile si….tacere. Si nu ma prind si nu ma rastignesc de aripi si coloana. pentru ca eu sunt Universul. Pentru ca eu sunt a patimei si patima nu a fost a mea. Obsesiv pasesc in Cismigiu pe oglinzi si ma concentrez sa nu pierd firul povestii. Si ma scurg catre dreapta si nu mai am ganduri si aripile scriu fara mine. Am crescut inalta pana la cer …. ma surprinde elasticitatea centrilor mei nervosi si mi-as vomita propria chemare. Din spate vine cate un val si e octobmbrie si ploaie in mare si in munte. Daca ma arunc in spuma o sa-mi creasca coada…. voi vorbi din ce in ce mai rar de niciodata…. acum ating oglinda si e paralizata. Eu nu ma misc. Nu mai misc. Dar voi continua sa
…sau de un INSTRUMENT care sa tina minte pentru mine si sa faca ORDINE in viata mea!
Nu stiu de vi se intampla dar, lately cel putin, se aglomereaza ATATEA lucruri in mica-mi existenta, se complica ATAT de multe incat creerul meu si-asa amorf si marunt si insignifiant nu mai poate sa faca fata! Si nici spate!
Am ‘n’ oameni cu care trebuie sa-mi impart timpul. La ultima numaratoare, de acum vreo 2 saptamani, aveam 11 prieteni. FOARTE misto. Si vreo 20 de amici/amice. Si sunt doar 7 zile pe saptamana, si jumatate din zi stau la munca.
Apoi, este toamna, si toamna se numara conferintele de presa, si sunt vreo 2-3 pe zi cateodata! Si ma pierd naibii prin notite, mail-uri, carnetele, am ajuns sa scriu si pe perete, sa-mi pun mobilul sa sune la o anumita ora (dar uit de ce l-am pus!), sa-mi las in veceu carnetele!
Apoi, este un HAOS generalizat la mine pe birou, nu pot gasi NIMIC din ceea ce caut, dar mi-e si LENE sa-mi fac ordine, se REVARSA foile peste mine, sub mine, in spatele meu este un MORMAN de hartii, mape, pungi si mita cadouri, cautam acum cateva zile ceva, am stat vreo jumatate de ora, evident, n-am putut gasi.
Mi-am mai facut o adresa de mail, pentru a-mi da forward mesajelor cu conferinte de presa, dar s-au zapacit si acolo, in 7 zile am vreo 30 de mesaje, haotice, haotizante si care, da, ai ghicit, ma haotizeaza si pe mine. De cate ori vi se intampla maica asta!? nu cred ca-i PREA normal, damn!
DECI, cre` ca imi dau un sfert de salariu sa-mi iau ultimul model de BlackBerry si un iPhone, sa-mi stochez acolo toate datele, intalnirile si haosul din viata. Pana mea.
(asta fuse post de frustrari, directe, asa…cre` ca primul, hehe! :) )
…zice un nou act normativ MADE IN ROMANIA si propus de Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania (UCMR), sustinut de o autoritate guvernamentala – Oficiul Roman al Drepturilor de Autor.
Adicatelea daca se voteaza dracia asta, orice blogger sau/si site care face streaming de pe YouTube sau Trilulilu.ro si are orice fel de banner pe site/blog (platit sau neplatit) ar urma sa fie taxat lunar cu 1.000 de lei.
DA, este o aberatie si DA, daca va fi votat, vorba lui Biris de la Trilulilu.ro cu care vorbi mai devreme “daca treaba asta devine valabila, distrug o intreaga industrie, se pun in calea evolutiei Internetului, in general”.
De ce vor sa faca asta, baietii de la ORDA? Pentru ca ORDA este condusa de un nene numit Iorgulescu, fost ministru al culturii, care, intamplator, este si presedintele UCMR. Daca se promulga actul normativ, dom` Iorgulescu, om cu ceva influente prin Guvern si pe la PNL care sustin treaba asta, isi va baga bani buni in buzunarasele dealtminteri goale.
Mai multe despre Romania si actele sale normative puteti citi aici.
Zbatere intre puternic si ridicol, intre ura si iubire, intre negru si alb, ying si yang, foaia alba s-a intins in fata mea. Usor, va capata aceste pete negre de mizerie, ce s-au intins de-a lungul timpului in atatea forme hidoase, dar diferite. O estetica a punctelor negre, ce formeaza litere, estetica mizera, pe o foaie, odata alba.
Sunt prins intr-o genune, intr-un ciclu drept, undeva, intre prietenie, ura, iubire, dorinta, pasiune, indiferenta, intre a nu vrea sa fiu ranit si intre a nu vrea sa ranesc. Ma doare, ranind foaia asta, odata alba. Cerul primeste norii, stelele, fac parte din misticul existentei lui, eu…nu am dreptul sa distrug astfel, albul nepatat. Toate sperantele si asteptarile mele se lovesc de faptul ca nu pot vedea cu adevarat, nu stiu sa vad.
Am ajuns sa visez. Visez, pentru ca sunt viu. Visez moarte,visez doar alb-negru, pentru a ma salva de mine insumi. Visul, este doar adevarul meu. Cand m-am trezit, am crezut ca ti-am mai auzit vocea, am crezut ca am mai spus cuvintele acestea, ceva insa ma face sa cred ca o sa-mi pierd mintile…oare inca mai visez? Este aceasta o noua realitate, ceva ce…iar…ma va facea sa-mi pierd mintile? Visul, este adevarul insa.
Exista si gri intre alb si negru, o subtire linie.
Ma ridic, aprind lumina, incercand sa insel noaptea, treaz de frica sa nu adorm, de frica sa nu visez iar visul. Vreau sa scap de demonii din mintea mea, vreau sa alerg, sa evit sa distrug albul, cu aceste pete negre, nu vreau sa te distrug, foaie. Distrugandu-te, mi-as facea mie bine. Lasandu-te, poate voi invata, candva, sa visez si in culori, sa desenez pe tine, cu tine. Daca mi-ai cere sa te distrug, poate m-as plictisi sa-ti umplu spatiile inca albe, si ai scapa, daca insa tu taci si accepti cuvintele mele, ma inviti sa le scriu pe tine. Vreau, nu vreau, ura, iubire, puternic, slab, ying, yang, alb, negru. Gri.
Candva…nu stiu de ai simtit viitorul apartinand trecutului vreodata, si nu ti-ai dat seama cum se poate asta…Un vis reflectat de timp si inchis in timp, oare este acum, oare se intampla acum, oare se intampla, si atat?? Himera, sau adevar?
Sangele, este rosu, improasca totul, literele mele negre, improasca pagina aceasta, curata, nepatata, neatinsa. Pana la mine. Inca este bine…mai exista spatii, intre aceste cuvinte, daca nu vor mai fi, te vei pierde, vei deveni palida, in negrul tau…vei pierde tot ce ti-a mai ramas. Vreau sa le umplu. Vreau sa le si pastrezi nepatate, foaie! Pentru mine, pentru tine. Oare am visat despre asta, despre timpul asta, despre locul asta?
Simt ca am mai vazut chipul tau, incaperea asta a vietii, ca am trecut prin locurile astea.Te stiu pe tine… te urasc, esti scrisa…esti si nescrisa…te iubesc…
Putine clipe, ma despart de adevar… Se va umple foaia, oare voi reveni, sa umplu spatiile inca albe? Putine lacrimi mici, despart un om fericit de un om trist. La fel, doar o linie subtire, desparte un nebun de un geniu. Linia este subtire si intre ura si iubire. Oare eu sunt exact gri? Oare dansez, pe ea? Dar cat timp voi rezista in echilibru, pana sa cad? Si, cand voi cadea, unde voi cadea? Cum? Ce va fi? Ce voi fi? Ce se va intampla cu tine foaie? Voi fi ranit, voi rani, sau ambele de-odata?
Deocamdata, te-am lasat in urma, incep o alta…La inceputul ei, la mijloc, spre final, candva, imi voi pierde echilibrul Si atunci, iti cer iertare, din trecut, prin prezent si pentru viitor. Iarta-ma.
Buuun… M-am trezit relativ tarziu, un fel de 9 dimineata, nu aveam nimic pregatit intrucat cu o noapte inainte statusem (destul de) treaz pana pe la un fel de 4 dimineata…Deci mi-am facut dusul, indesat stuff in vajnicu-mi rucsac (il am de aproape 10 ani…sunt mandru de el, si el de mine, evident…), lipit chitara cu sfoara de rucsac, bagat camera foto pe-acolo pe undeva, laptopul pe care nu l-am folosit deloc si dus am fost.
A, sa merg cu cei de la Cosmote la o conferinta de presa la Susai, cu inca 25 de colegi jurnalisti de la unele dintre cele mai importante cotidiene de afaceri din Romania. Susai fiind o statiune amarata, undeva la vreo 15 kilometri de Predeal…
Pe drum statui de vorba cu Razvan de la Mediaflucks, un tip tare, roacher si inteligent. (m-a rugat el sa zic asta, aici, alaturi de numar de telefon, e-mail si poza, dar…nu fac reclama pe-aci decat mie insumi, daca-i cazul). Am vazut in autocar filmul Stardust (care nu este atat de rau pe cat ziceau colegii din stanga mea care faceau non-stop misto de el, ceea ce devenise enervant dupa vreo 2 ore…).
Am ajuns dupa cateva ore de trafic intens aproape de destinatie unde am avut (ne)placuta surpriza sa ni se spuna “de aici, vom lua ATV-urile pana la Susai”. Faza la care am incercat foarte subtil sa le explic cum ca eu, sportiv din nascare, vreau sa o iau pe jos cu ditamai rucsacul in spinare. Trecusem de Tereza si Oana (PR-i pentru Cosmote), si cand sa ma declar fericit, m-a tras foarte persuasiv colegul si reprezentant pentru aceeasi companie Eugen Secmerean, ca-s porc, alea-alea, ca merem cu totii. FUCK, imi spun eu, o sa trebuiasca sa ma urc pe motoretele alea zgomotoase, pe care mai inainte le injuram cand era vorba sa le vad pe la munte. Mi se pareau imbecile…
A mere cu ATV-urile
…si mi s-au mai parut inca 3 secunde dupa ce am pornit. Este o senzatie foarte foarte tare, sa mergi pe un 4X4 si sa accelerezi printr-o simpla apasare de buton, sa virezi ca la bicicleta, la fel de usor, sa treci prin balti si sa cateri pietre, in timp ce stai comod pe o sa unde incap doi sau chiar trei oameni, inghesuit. Mi-am propus sa-mi iau o dracie de-astea, insa nu as avea unde sa o tin, dammit.
Oricum, am ajuns la Susai, dupa doar vreo 20 de minute de mers pe chestiile alea.
Am zis “statiune amarata”. Erase that. Este un ditamai hotel in the middle of nowhere, intins pe lat, cu piscina, sala de jocuri (ping-pong, fotbal mecanic sau darts), doua baruri, jacuzzi and so on. Am intrat cu totii, ni s-a zis ca o sa stam singuri intr-o camera dubla, m-am uitat de curiozitate cat au platit Cosmoteii – 120 euro/camera. Holy shit. Mi-am propus sa nu mai vin pana cand nu intru in topul celor de la Capital. Deci o sa revin peste 2-3 ani… :)
Amarata cabana Susai
Ne bagaram in camere, misto, desi prea alb. Am avut tot timpul barul la discretie, puteam comanda orice si plateau tot Cosmoteii saracii. Per total, cred ca au dat pe toata distractia peste 150.000 euro, dar…au de unde.
N-am stat mult, am iesit afara cu chitara, un obiect bun pentru a cunoaste oameni si pentru a tria destul de repede (desi cu o marja de eroare destul de mare) pe cei interesanti (pur subiectiv) si pe cei mai putin interesanti. Cantai nitel, s-au adunat niste de-aceia pe langa mine, intamplator de ei mi-o placut pan` la final.
Cu ei am si iesit cand a inceput sa se insereze, ne-am invartit nitel pe-acolo apoi cand le-am propus sa intram nitel in padure au freaked out si s-au carat, lasandu-ma singur sa sun niste oameni la telefon si sa fac cateva poze, pe-acolo. Mistocut peisajul, impadurit, desi ar fi fost arta si niste creste, ceva, de culoare, asa…
Afara, plimbare and all
Seara am avut bufet suedez cu tot felul de prostii ieftine, gen caviar, salata de fructe de mare, carne cu tot felul de sosuri, frigarui si alte de-astea, de mancam noi zilnic…ahem.
Apoi, cica “party la piscina, in stil Hawayan”. Aaaaaa…drept pentru care m-am pus la o masa retras cu colega mea Andra, cat mai departe de piscina si de ideea aiurea, am inceput sa vorbim, povestim, facem misto, radem, alea-alea de le face lumea intru a socializa si simti bine. A venit si Silvia (alta colega dar de la alta publicatie), care era nitel PREA fericita (sa fie alcoolul de vina? neah…), radea non-stop, se lua de noi ca “nu este normal ca doi COLEGI care nu sunt IMPREUNA sa fie atat de apropiati!”. Ma rog, noi din redactia DB.ro estem cam toti asa…hmmm…
Petrecere in stil..aaa...
Am mers mai apoi la acea piscina, muzica tare, oameni pe margine, se dansa, bea, radea, mai mult sau mai putin fals, de-astea, normale. Am stat asa pana pe la un fel de 2 noaptea, dupa care Andra a zis ca GATA, este momentul a face si noi doi baie. Radea isteric si cu ochii nitel mai bulbucati decat de obicei. Evident, eu n-aveam slip (“CUM!? Merg la munte si sa-mi iau SLIP!? NO WAY!!! Este contra legilor FIRII!”) dar, la fel de evident, in 3 minute inotam (sau ma duceam inexorabil la fund) in blugii mei negri deja faimosi (nu, nu va zic de ce…) si in bustul gol.
Dupa ce m-am balacit haotic si fara sens prin apa aia, la perfectie incalzita, desi afara era destul de frig, am zis ca GATA, let`s call it a day. La culcare cu mine. Ceea ce am si facut, nu inainte de a-mi pune hainele pe calorifer, a doua zi…
…erau uscate perfect, dar m-am trezit cu o durere INCREDIBILA la mana dreapta, aproape de glezna. Ma doare si acum cand rotesc mana, am aratat cam tuturor de acolo si am primit nepretuite sfaturi de la “am vazut o ambulanta pe aici, fugi dupa ea!” la “auch! seamana a cancer” sau “o sa trebuiasca sa ti-o tai…mana…regret…”. Imi place ca lumea tine la mine si ca are umor…J
Aglomeratie la vin fiert si mancare
Sambata deci aveam competitii…am format trei echipe – albastra (eu), rosie si verde.
Am mers vreo 2 ore aproape cu ATV-urile, am condus eu, Andra in spate care se tinea haotic si puternic de mine, cateodata tipand de frica, fuse arta pana acolo.
“Acolo” fiind un mare camp, unde Cosmoteii aranjasera un mare cort, unde era un bucatar care-si facea de treaba creand niste salate si niste fripturi care aratau (si ulterior am si aflat ca si erau!) bestial.
Prima proba – sa gasim niste stampile in padure. Nimic special, dar “in padure” se mergea nu pe jos, ci cu niste masini 4X4, care au urcat pe niste poteci incredibil de inclinate, incredibil de periculoase, si eu eram in fata incredibil de speriat si pe buna dreptate, intrucat la un moment dat am ramas suspendati la un fel de 45 de grade cu masina, la un pas de a ne rasturna.
Am avut cinci opriri cu acel 4X4, la fiecare oprire, intr-un anumit perimetru, erau ascunse 2 stampile pe copaci. Echipa mea, condusa, evident, de mine (m-am autoproclamat altfel nimeni n-ar fi fost destul de cretin sa ma propuna pe mine…) a gasit 9 din 10 stampile.
Urmatoarea proba a constat in a merge pe un pod din franghie, a gasi cu un aparat special folosit de salvamontisti pentru a gasi oameni (emitator-receptor) niste oua si a le aduce inapoi. Pe o tiroliana. Pentru cine nu stie ce este aceea…este o franghie pe care iti dai drumul la vale. Tot timpul mi-am dorit a face asta.
Am traversat raul acela, am gasit cuibul, am fost primul la tiroliana, ca orice team leader care se respecta. Si DA, este o senzatie FOARTE misto, alunecarea este bestiala, simti ca zbori nitel, I`d do that de 100 de ori pe zi, dar pe o distanta ceva mai mare. Acolo erau cam 70-80 de metri de franghie, traversata in cam 10-15 secunde. O sa vreau sa fac si rapel la vara (aviz tie, Cristina!)
A treia proba fuse a merge cu ATV-urile prin padure si a face cat mai multe poze cu cartonase cu animale puse de organizatori in prealabil pe acolo. Asta fuse destul de boring, intrucat eu m-am oferit a le fotografia (aveam un singur aparat pe echipa) si n-am condus eu ATV-ul, am stat in spate.
Interior de Susai
A patra proba a fost sa ne plimbam cu o sanie trasa de haski, m-a durut fundul si mi-a fost mila de saracii caini, care scoteau limba de calcau pe ea…dar senzatia este misto. Cred ca sigur este insa mai fain pe zapada.
A cincea proba fuse a trage cu arcul la tinta. Si ASTA a fost BESTIALA, la nivelul la care mi-am propus sa-mi iau si eu un arc si permis sa-l folosesc, fiind considerat arma. Unul semi-profesionist costa ceva gen 6 milioane, din ce mi-a zis o tipa care s-a ocupat de noi pe acolo. N-am nimerit decat doua sageti in tinta, dar macar nu am dat niciuna in balarii. La plecare, am mai tras cateva si ma perfectionasem, e arta.
Ultima proba fuse enervanta, sa ne deplasam toata echipa pe 6 skiuri din lemn. Problema era ca un picior al unui om era pe un ski, altul pe alt ski,pe care mai era piciorul altuia, si trebuia sa ne miscam la unison cu totii, altfel ne prabuseam. Toata deplasarea, vreo 50 de metri a durat 16 minute, intru a va imagina… ORIBIL, injuram in gand de toti ($&!(*@#*(@!.
Printre probe am stat de vorba, urmaream cu oamenii personajele de pe-acolo, Andra era entuziasmata, eu eram plictisit (not), ma durea mana din ce in ce mai rau, dar am infruntat durerea DEMN, am mancat, grecii de la Cosmote erau SUPER entuziasmati de ZACUSCA si MITITEII romanesti, am zis ca la urmatoarea conferinta, pentru o exclusivitate, ii mituiesc cu cate un borcan de zacusca.
…si ca veni vorba de mita. Am decis cu mai multi pe acolo ca este BESTIAL a fi jurnalist, si jurnalist pe IT&C in mod special, cunosti oameni, vorbesti cu ei, te plimbi, conferinte si primesti si cea mai misto mita atentie din toata presa.
Cam atat pentru asta seara, pic nitel de somn, este tarliu, tomorrow restul si poze. Mai multe.
Despre cum am ajuns sa am vanatai pe picioare si mana mea, cum este pe ATV-uri, sa te dai pe tiroliana, sa mergi cu masini de teren si sa stai inclinat la 45 de grade, sa bei chestii bune, sa dansezi haotic si sa stai la un foc de tabara sa fotografiezi o formatiune lemnoasa care semana cu un penis in flacari (!!!), sa vezi cum este sa mergi pe 6 skiuri “lipit” de 10 oameni, sau despre cum e sa taci si sa auzi in juru-ti numai…liniste… voi scrie candva.
Azi.
Am nevoie de gen 30 de minute libere. Dar sper ca o sa va dipstrati and all that.
Ieri fusei cu Alina and pretinul Paul la un nou film de animatie (ca de-aia se numeste ANIM’est festivalul…nu?), in premiera in romania – Idiots and Angels al multiplului premiat cu Oscar Bill Plympton.
Care film fuse net superior celui vazut inainte, Cei trei Hoti.
S-a remarcat prin maturitate, un stil regizoral mai interesant, surprinzator, personaje mai bine relefiate desi, daca ar fi fost cu 15 minute mai lung, nu ar fi daunat, pentru o mai buna creionare a lor.
Ideea filmului este, dupa cum a spus si Plympton, prezent in sala, ca “fiecare dintre noi are o pereche de aripi in spate, care il obliga sa fie mai bun, important este daca reusim sa le crestem, sa le gasim”. Asta dupa ce ne-a intrebat cati dintre noi, din sala, suntem idioti si cati ingeri. Hmm…tough one. (majoritatea au zis ca-s idioti. Eu m-am abtinut. Sunt mai complex de atat, hahahah!)
Personajul principal este un tip fara scrupule, care omoara, se imbata, violeaza si asa mai departe. Intr-o zi se trezeste ca ii cresc aripi (la propriu…nu e RedBull…). Initial se bucura de ele facand rau, ulterior observa insa ca pierde controlul asupra aripilor, care il zboara unde el nu vrea, care fac bine, care ajuta.
In timp, gagiul realizeaza ca totusi, uneori, renteaza a fi baiat bun, intrucat cu aripile alea misto agata pe blonda visurilor sale, se indragosteste de ea, o si salveaza de la moarte, alea-alea.
Pe acea pereche de aripi mai pun ochii doua personaje care il omoara pe amicul nostru si unul dintre ei si le lipeste de spinare. Aripile reactioneaza la fel, incearca sa-l opreasca pe ala din a face chestiuni nasoale insa, spre deosebire de baiatu` decedat, tipul reuseste sa le stapaneasca intr-un final si sa le foloseasca doar pentru rau. Ulterior, tipul este ucis.
Finalul este metaforic, placut si oarecum surprinzator.
Pentru a vedea un trailer al filmului acesta, dar si ale altora, puteti intra aici. (merci Anca)
