2 baieti de canta chiar fain…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zHOIqF9XLls]
Si aceiasi doi baieti, dar ambii cu chitara acum… :)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OQ9DUdAFkQI&feature=related]
2 baieti de canta chiar fain…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zHOIqF9XLls]
Si aceiasi doi baieti, dar ambii cu chitara acum… :)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OQ9DUdAFkQI&feature=related]
Sau macar cu rezonanta… :)
De mai mult timp voiam sa fac o lista cu astfel de cuvinte…Cuvinte de se ivesc in conversatiile mele si raman nitel amuzat “Hey! That’s funnyyyyy”!
Deci, prima parte – 12 cuvinte.
Peripetie ; Ludic ; Patlagica ; Mocaneasca ; Bishon ; Bizar ; Stingher ; Biborteni ; Zvapauc ; Rebegit ; Pastarnac ; Baobab!
Multe dintre ele trebuie citite cu anumite accente/in anumite contexte pentru a fi funny.
Limba noastra-i o comoara…in adancuri ingropata! :)
Iete un film de initial NU imi placu, ulterior insa realizand ca-s PROST si ca de fapt este GENIAL si de recomandat. Si NU, NU sunt DELOC fluctuant, sunt FOARTE sigur si stapan pe mine! Asa.
Nu-mi mai aduceam aminte ieri cum se cheama meseria celor ce se ocupa cu IMPAIEREA – taxidermie. Este un film foarte…open-minded…si “open your body to stuff it with…”ce-or fi materialele cu care impaiezi animale.
Sau oameni, ca veni vorba…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=g7bqyh4u4xM]
:) :) (ca tot avem papagal in redactie…:D)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=B3mdgnrN2pM]
Pacat ca toate melodiile lor suna cam la fel… dar asta este o bucata f.f.f. tare, foarte simpla la chitara. Si clipul, desi cliseic, are acel CEVA. In-Joy. :)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=wogTIfvB2OM]
Do you know what you fear of the ravens dark
Do you know what they hide, hide within their hearts
Can you see the sorrow within their eyes
Can you hear their cries, when the fiddle dies …
Mistletoe, friend of foe, so black upon the moor
Fallen leaves coloured red, blood of all the dead
Into mist they’ll take you soul, they’ll take your heart
And none of flames shall burn with the ravens dark
Raven land – mistletoe
Raven land – friend of foe
Whispering winds from the land of the nevermore
Bringing tales of the dead, dead in times before
Can you hear the shadows within the night
Can you see the flames, as the fire dies …
Mistletoe, not a foe, black friend upon the moor
And the leaves coloured red, tears from all the dead
In the mist they keep your soul, they keep your heart
And all of flames shall burn with the ravens dark
Raven land – mistletoe
Raven land – friend of foe
MIHAIIII TRAISTARIUUUUUU!!!!
Adicatelea am revenit in redactie si am primit urmatorul comunicat in care PR-ul domnului ce doreste sa apara CAT MAI DES in mass-media, pretutindeni a i se vedea moaca, ne explica ce idee i-a mai venit lui…Sa vedeti exprimare aici…
Solistul Mihai Traistariu are planuri mari pentru anul 2009!
Pe langa cariera muzicala si cele cateva afaceri in care a investit, s-a trezit dintr-o data ca vrea sa urmeze o noua facultate: fizica.
De unde pasiunea asta brusca?
Inca din liceu lui Mihai i-au placut … matematica si fizica! A fost de 6 ori olimpic la matematica, a intrat la liceu cu 10 la matematica , iar la bacalaureat a luat tot 10 la matematica. Dupa liceu a urmat tot facultatea de matematica din Iasi, cu dubla specializare : matematica-informatica. Practic , ar fi putut foarte bine astazi sa fie ori profesor de matematica ori informatician.
Cu fizica a fost altceva . In liceu isi confectiona lunete si si le monta in balcon , de se intrebau vecinii daca nu construieste vreo bomba ceva sau vreo arma secreta.
De fapt , de prin clasa a VIII – a, Mihai era pasionat de astronomie si fizica . Era obsedat de literatura SF , iar la orele de dirigentie le povestea colegilor si dirigului … intamplari cu OZN-uri .
……………………………
Mihai , insa , chiar daca acum isi castiga banii din muzica , isi doreste din ce in ce mai mult sa-si indeplineasca toate dorintele , sa faca ce-i place!
Iar cea mai apriga dorinta a sa este sa deschida un centru de cercetare , in care diversi cercetatori , savanti din toate domeniile … sa se ocupe de fenomenele fizice inca neexplicate , de nanotehnologie , de genetica sau biotehnologie , de astronomie si fenomenele cosmice despre care oamenii stiu atat de putin , de realizarea in laborator a unor substante care sa vindece in viitor cancerul , diabetul ori alte boli considerate astazi ” incurabile “.
Ecranele acelea mari si kitchoase de pe magazinul Cocor, ce urmeaza a fi renovat dupa ce fuse cumparat de nu’sh ce mogul al industriei imobiliare se numesc… COCOR CHANEL?
Gizas…
Ce apreciez
Cuplurile ce-mi exprima ceva puternic, pe oriunde – strazi, autobuze, blocuri, piete, metrouri
Oamenii ce merg singuri si sunt zambitori
Oamenii ce citesc carti bune pe banci sau in autobuze/metrouri
Cand surprind franturi de dialoguri ce mi se par interesante/inteligente/real amuzante
Oamenii adunati in fata teatrelor (poate mai putin TNB-ul)
Parcul Carol si Parcul Tineretului
Ce nu apreciez
Scuipatul pe strada
Gunoiul aruncat din mers, printr-o miscare precisa din poigne
Urlat in locuri publice (“Coaiieeeeee, vino ba in pula mea incoa’ sa vezi ce pizda bbunaaaaaa!!!”)
Claxonatul interminabil, imediat cum se pune verde
Figurile aliniat-triste din metrou. NU, NU sunteti la Auschwitz…
Lipsa de atitudine a oamenilor si indiferenta in fata unor fapte evident gresite
Fumatul in scari de bloc
Inghesuiala si haosul
Priviri goale, ce nu exprima nimic
Parintii copiilor trimisi la cersit.
…si atunci, am deschis ochii.
Vad o lumina, asa cum nu am mai vazut niciodata. O lumina curcubeu, speranta unei lumi noi. O lume a mea. Vad Soarele (sau e doar un bec? tot aia) foarte aproape de mine.
Intai ma sperii si ma trag inapoi, ma intreb ce-i cu mine, plang putin, strang din pumni. Privesc ceea ce mi s-a oferit fara sa fiu intrebat daca vreau, in timp ce duc dorul a ceva ce nu o sa stiu niciodata cum am avut. Apoi ma asez pe iarba asteptandu-mi noul destin. Ma rotesc, urmaresc zborul lui si nu inteleg la ce bun atata…lumina…si curcubeu…si zgomot…si atingeri…sunt curios…
…si acum, deschid totul.
Lacrima incremeneste pe obrazul meu inainte sa cada, inainte de a deveni tarana din tarana nasterii mele. O iau, ma uit mirat la ea, mirat ca un colt nestiut de ochi poate sa fie atat de sincer, sa scoata ceva atat de simplu si totodata… Sunt mirat ca exist, iar existenta mea poate scoate din sine ceva atat de limpede, sincer, frumos. Si o scutur. Sa se transforme in tarana, in pamant…in mine… Si urmaresc Soarele, Pamantul rotindu-i-se in jur. Incep sa invat.
…si acum, deschid ochiii.
Vad creasta, nu mai plang. Deja pot zambi, pot simti, ma pot bucura de noua-mi viata. Cresc si invat sa si ascult. Si aud sunetele curcubeului, sunete fosnite de aer ce-mi trece prin par. Si uit ca am plans, invat ce este acela rasul. Intru in lume…
…si acum, deschid ochii.
Zvacnindu-mi buzele pe ale ei realizez iubirea, atingandu-i coapsele, invat tacerea mai puternica decat orice cuvinte. Atingandu-i trupul gol, cunosc ceva ce depaseste gandirea, acolo, pe iarba, sus, pe creasta. Singuri. Invat mirosul de pe gatu-i iar eu ma ridic si-mi tip speranta acestui fapt ce mi s-a oferit fara sa-l cer. Incep sa accept sa ma bucur. Invat sa simt. Si adorm langa ea, cu zambet, fericit ca am inceput sa cunosc fericirea.
…si apoi…
Noaptea plang iar, descoperind ca moartea ma va lua si pe mine. Plang, cu sange de asta data, pe iarba, pe munte, acolo unde eram noi doi, cu aerul trecandu-mi prin par, plang, lasand lacrimile sa devina ce am fost si ce voi deveni, fara sa le mai admir, in palma mea. Plang, frica fiindu-mi ca nu voi mai atinge niciodata creasta, ca am cunoscut tot ce era de cunoscut! Ma uit iar in jur si vad o fata ce a incercat sa zboare.
Moarta.
Si plang, tarana devenind apa din trupul meu. Si invat caderea, deznadejdea. Creasta, ramane undeva, in spate.
Dupa mult…ma ridic…
Si privesc ce a mai ramas. Ramasesem doar eu. La fel de gol ca la prima raza de lumina ce ma lovise. Ezit. Ma scutur si incep sa urc iar, intai printre pietre catre creasta. In drum, ma impiedic, cad, insa din totul, invat. Intalnesc lumea, oamenii. Unii imi zambesc si ma ajuta, altii ma imping, ma rup, ma sfasie, sange tasnind din mine, lacrimi udand iar tarana. Eu continui sa urc, sa merg, sunt obligat, este prea tarziu sa ma intorc, nu mai pot.
Invat ce este aceea ura, prietenia, simt iar iubirea si prin ea deznadejdea, imi amintesc iar rasul ca mai apoi sa-l pot plange iar. Simt totul, norii mi se par tot timpul altfel, asa ca ma opresc des, ii privesc; in ei ma regasesc, in ei este viata, diferita, neagra sau curcurcubeu, albastra sau alba. Asa ca merg uitandu-ma in dreapta si in stanga, jos, cateodata alergand, cateodata, abia tarat. Privesc si in sus, acolo se afla raspunsul.
Si ajung iarasi pe creasta. Acum, batran, obosit, albit. Ma intind, incet, cu ochiii inchisi, pe iarba. Miros parfumul de flori, pentru ultima oara. Simt vantul pentru ultima oara. Aud curcubeul, palid, pentru ultima data. Si deschid ochiii…
Soarele, aproape, ma privea. In dreapta, era ea, la fel de tanara, zambind. Intinse mana si o lua pe a mea, lipindu-si-o lin de piept. O lacrima-mi cade, muta, dar nu regret nimic. O iau in palma-mi batrana, si minunez cum un colt de ochi, uitat si nestiut de lume, poate scoate din sine ceva atat de simplu si totodata minunat. Apoi ii inchid, pentru ultima oara.
Odata, m-am nascut.
De ce trebuie ca in ORICE film care implica doua persoane handsome de sex opus (mai ales), sa existe acel moment penibil, reliefat aproape INVARIABIL identic de regizori/scenaristi (muzica romantica, ei doi singuri, privire tampa si fixa, apropiindu-se incet, moment de mare vraja si “profunzime” cinematografica), in care cei doi se saruta? Asta dupa ce, iarasi, aproape invariabil, la inceput nu se suportau, certandu-se, avand divergente de idei, alea-alea.
Ar mai fi o varianta, preferabila primeia. In loc de acea muzica lacrimogena, privirile fixe si buzele tremurande, cei doi se saruta scurt, salbatic, animalic. That`s better. Nu cu mult, dar ceva-ceva mai bine.
Am fost la film (dupa nu`sh cat timp…) – Australia, cu Nicole Kidman si Hugh Jackman. Regizorul este cel al Moulin Rouge, deci ma asteptam sa fie ceva de capul sau. Al filmului cap, evident.
Inceputul este ABSOLUT dezastruos. Prin inceput intelegand prima ora, in care MUREAM in sala – totul era super clasic, jocul actorilor (chiar si Kidman) prost, muzica de TELENOVELA, ingrozitor. Asteptam deja naibii sa se SARUTE odata cei doi, sa se trezeasca-n puii mei la realitate sa simta tensiunea dintre ei si sa vrea sa live happily ever after, ca poate-poate o incepe ceva din filmul ala.
No, partea a doua, DUPA sarutul descris, clasic, mai sus (a, mai e o moda…sarutul sa fie INTRERUPT de o faza “amuzanta” si toata sala sa rada nervos…) a inceput sa mai treaca-mearga actiunea, parca si actorii s-au mai dezmortit si si-au aratat o parte din valoare.
Oricum, gata, nu mai dau banii pe filme in oras, nu se merita riscul. Nota 6,5 din partea mea pt. Australia.
Oare Kempes ce-o mai face…? :)