Inainte de ce urmeaza sa va spun, eram niste xenofob. Sau daca preferati, anti-tigani. Si purtam dialoguri pro si contradictorii cu tot felul de oameni apropos de a mea xenofobie.
Si atunci, vazand io ca nu mai mere asa, mi-am zis io uitandu-ma blegos in oglinda “dom’le, in momentul/clipa in care voi gasi UN SINGUR tigan de Bucuresti (caldararii nu se pun) care, efectiv, sa ma captiveze si sa ma depaseasca din niste puncte de vedere, nu o sa mai discriminez asta rasa”.
Si am tot tinut-o asa cativa anisori buni, in care nu observam decat tigani manelisti, scuipatori de seminte, violatori si talhari. Pana intr-o frumoasa zi in care ma plimbam alergand printr-un numit parc din vajnicul Bucuresti si, in a mea strutzeasca alergare, aproape ca m-am impleticit de un caine.
Nu, nu era un caine vagabond. Era o mogaldeata neagra si simpatica care se uita curioasa la mine, flencanind pe ‘colo haotic. M-a amuzat si, dupa cateva secunde, stapana cainelui ma cheama sa zacem. Fiind sociabil and all that, ma duc.
Stapana, undeva la o facultate. Se ocupa cu…cainii. Adicatelea antrena caini si participa cu ei la tot felul de concursuri internationale de frumusete si inteligenta canina. Aspiratii literare si fotografice. Nikon D80. Principii puternice, siguranta de sine, foarte citita. Inteligenta, calma, rationala.
Imbracata intr-un fel de negru, fusta, parul negru lung prins intr-un batic multicolor. Mai negricioasa la fata. Mi se parea ciudata, avea un aer de “nu e din partea asta a lumii”.
La un moment dat, un pui de om s-a apucat sa se pise intr-un tufis. Tipa, din dreapta mea, i-a strigat ca la 5 metri mai incolo sunt niste veceuri. Puiul de om a scos limba la noi, moment in care fata, printre dinti, rosteste: “Romanii astia…”.
De atunci, am acceptat si accept mult mai usor tiganii.
……………………………………………
Nu, nu acesta este “postul cul despre tigani”.
Pe-asta puteti sa-l cititi aici, pe blog-ul invizibilului prieten Mihai, de este si in blogroll.
http://exhibitionist-afectiv.blogspot.com/2009/05/despre-ele-blogess.html