…dar a-ti pastra integritatea personalitatii.
Al dracu’ de greu uneori. Am `n` prieteni, unde “n” depaseste 10. Toti graviteaza, mai aproape sau mai departe, in jurul meu. TOTI au factori comuni, caracteristici comune, dar TOTI vor (putin) altceva de la mine, toti cer de ala mine lucruri diferite. Toti au asteptari, majoritatea inalte.
Si eu sunt prins in mijloc si, intrucat asa este personalitatea-mi, incerc sa-i multumesc cumva pe toti, sa nu-i dezamagesc, sa FIU acolo pentru ei cand este nevoie. Si cand nu este (emoticon diavolesc).
Si fac compromisuri si in ultimul timp chiar simt ca am obosit. Ca RUP din mine, efectiv, pentru a nu dezamagi, pentru a MA FACE INTELES. Mama si ce GREU este sa ma fac inteles…niciodata parca nu a fost mai greu.
Alex mi-a trimis candva cel mai frumos mail pe care l-am primit vreodata de la un om. In el (sper sa nu te superi ca citez), spunea ceva de genu’ ca “orice am fi, oricum am fi, oricum te-ai schimba, eu voi tine la tine enorm si faptul ca sunt acum si voi fi in continuare langa tine iti da o datorie enorma, atat fata de mine dar si fata de tine”. Si intr-adevar, am datorii enorme, nu numai fata de Alex sau de mine, cat si fata de altii.
Mail-uri si vorbe similare, spuse dupa propria pricepere, am primit de la altii…multi altii. Ellu, Blonda, Paul, Cata, Cristina, Mihai, Florin, Anca, Maria, Buzz, Irina, Sergiu, Ion, Mircea and altii mai noi sau mai vechi, de-a lungul anilor. Si toate acestea ma OBLIGA sa fiu alaturi de ei, si VREAU sa fiu alaturi de ei si asta implica deseori a RUPE din mine, a ma “auto-calca” in picioare, a incerca sa ma IMPART subtil sau brut intre toti.
Uneori (si stiu ca ai trecut si tu prin asta), se starnesc conflicte de interes intre prieteni si eu trebuie sa mediez. Sau uneori doi prieteni vor acelasi lucru de la mine, simultan – si eu trebuie sa ma impart. In 2, 3, 4…
De ce scriu asta? Pentru ca vreau sa inteleaga TOTI ASTIA din jurul meu pe care poate ii vad mai rar sau mai des ca daca gresesc nu o fac intentionat si ca, din contra, ma zbat sa fac pe toata lumea cat mai multumita, sa nu dezamagesc… Si da, stiu ca dezamagesc si ca uneori fac pe unii chiar sa planga…dar nu, nu exista niciun dram de indiferenta in ceea ce priveste prietenii mei, din contra. Mi-ar placea ca ziua sa aiba 100 de ore, sa ma vad cu totii, mi-ar placea uneori ca 100 de ore sa stau DOAR cu o persoana din toti. Cea pe care o SIMT atunci sau cea care are NEVOIE de mine, sau eu de ea.
Imi PLACE sa ma rup pentru prieteni, insa nici nu sunt construit in asa fel incat sa fac compromisuri, sa imi MODELEZ personalitatea in functie de oameni. Las greu de la mine, uneori zgarcit… nu este rea-vointa. Pur si simplu…imi place sa cred ca am o personalitate puternica. Asta ma si tine de fapt FOARTE pe linia de plutire.