Azi avusei unul din acele momente de mare inspiratiune cand am decis, plin de sportivul din mine, sa ies cu bicicleta.
Spre Mihai. Si cu Blonda dupa mine. La propriu dupa mine, intrucat la un moment dat a durat ceva gen 2 minute pana sa reuseasca sa-si PORNEASCA bicicleta, tentative insotite de hohote de ras continue, evident…
Da ma, si pe la mijlocul drumului (eram aproape de metroul de la Izvor) s-a pornit, cum era de asteptat dar nu am gandit de fapt, o mare ploaie. Dar MARE maica. Si eu, evident, nu suport apa. Asa ca am inceput sa tzip ca nu mai merg. M-am bagat sub un copact si am inceput sa plang sa ma gandesc ce-i de facut.
Dupa nitel am decis sa ne intoarcem. Mihai nu raspunde la telefon, in stilu-i tipic, deci…kkt. La intoarcere, ploaia s-a intetit SUPER nasol, simteam ca am nevoie de stergatoare.
Blonda, simtindu-se foarte tancheta sau jeep, a incercat sa catere o bordura de 12,5 centimetri (am masurat-o din ochi) RAZANT, asa ca s-a rostogolit la sol precum o…aaaa…comparatie. Mi-a placut, a fost foarte…cu incetinitorul, asa… Evident, nu s-a lovit. Prea rau. Acu` cre’ ca-i pe moarte. Sau ma rog.
Oricum, bicicleta-i bestiala si fuse o iesire arta, ca-n Canada cand ma jucam de-a curierul rapid pe bicla. Muama, furtuna, ploaie, 40 de grade, pedalam maica! Foarte misto! :D
Ma duc ma joc Monkey Island! MERIT!
Va iubesc pe toti, pe rand.