No, discutam ieri dar si acum cateva zile despre ce ne place la blog-uri, ce atrage.
De cand mi-am facut dracia asta (cateva luni, parca…), am apucat/invatat sa privesc nitel cu alti ochi pe cei ce tin astfel de pagini, sa apreciez sau, din contra, sa nu apreciez acele persoane si paginile lor.
Voi fi strict subiectiv, evident, in urmatoarea lista.
- Talent in a scrie, insiruire a ideilor intr-un mod catchy, captivant. NU imi place sa citesc doar o povestioara, fie ea cat de draguta, fara sa reiasa PRINTRE RANDURI personalitatea scriitorului.
- Subiecte diverse, dar din care sa si AM ce invata/afla ceva, macar la nivel minim. Am scanat `n` post-uri care incepeau interesant, credeam ca o sa AFLU ceva si la final…pf. Evident, se exclud post-urile strict funny sau care nu PORNESC cu pretentia de a te invata ceva… :)
- Caut un oarecare non-conformism si degajare in cele scrise si in stil, blog-urile in care autorul scrie cu placere si are capacitatea de a TRANSMITE asta. Pasiunea.
- Sa fie usor de urmarit/scanat, nu-mi place sa imi pierd timpul pana sa-mi dau seama “ce dracu’ vrea asta sa scrie pe blog-ul asta? ce tip de blog e?!?Personal…muzica….diverse….damn!??”
- Sa simt ca POT comunica cu omul acela prin comentarii, ca mi se permite sa interactionez intr-un fel. Uneori mai las comentarii p`ici pe colo (destul de rar de altfel, nu-s deloc genul care scrie peste tot pentru a atrage vizite, don`t care…) si apreciez cand mi se raspunde INTELIGENT/AMUZANT/IRONIC, si NU apreciez DELOC cand nu primesc feedback.
- Nu cer neaparat originalitate/idei originale, dar macar sa-mi dea senzatia ca nu copiaza…prea mult. :)
- Un aspect misto al blog-ului. De ce nu? :D Am nimerit pe niste site-uri unde practic mi-era imposibil sa citesc ce scrie.
Acestea ar fi principalele.
Intr-un viitor post, ce anume imi place MIE la blog-ul meu si ce NU imi place… :) Strict subiectiv, iar. Ce as mai vrea sa aiba/ce va avea si la ce voi renunta.
Steve Jobs, fondator si director executiv Apple, om din generatia lui Bill Gates se retrage de la conducerea companiei pana la finele lunii iunie, acesta recunoscand ca “problemele mele de sanatate sunt mai complexe decat credeam anterior”.
Steve Jobs (gagiu care mie chiar imi place…mi se pare f. karismatic si un lider exemplar) a fost operat de cancer pancreatic acum 5 ani. In ultima perioada a slabit f. mult, acesta negand pana in prezent ca ar fi ceva grav.
Culmea. Actionarii companiei ar putea da in judecata Apple pentru ca Jobs le-ar fi ascuns faptul ca e grav bolnav, retragerea lui putand afecta afacerile producatorului iPhone-ului, iPod-urilor sau MacBook-urilor si implicit banii lor.
Hmmm… Sincer, sper sa iasa bine Gigi acesta. Eu personal posed un singur gadget de la Apple – un iPod Classic, primit mita cadou de la Cosmote Romania.
In foto (din Reuters), cat de mult a slabit Jobs in ultimii ani.
Ieri discutam despre moarte. Unul dintre subiectele mele preferate si “unica certitudine in viata” (citat din TATAL meu, care este de altfel genial in felul sau de om trecut de 55 de ani…)
Pana la varsta asta a mea, de 66 de ani, pardon, 26, am avut trei intalniri face to face cu domnul Death. (este un domn, pe bune…am vazut eu un film de Bergman in care vazui ca-i chiar de gasca moartea…si e un EL).
Eram in clasa a IX-a, deci era pe vremea cand inca speram sa iasa ceva din mine, sa ajung mare om, cu personalitate puternica, IQ de peste 135 si eventual sa-mi pierd virginitatea cat mai repede cu putinta. Chestii clasice.
Si plecai la munte. Cu frati-meu si atat. “La munte” insemnand Piatra Craiului, creasta and shit… Iarna fiind avalanse, furtuni, dracii de-astea pe care eu le ignor si acum in mare parte…Hamanunte.
Pe scurt. Am ajuns la Curmatura – pe atunci nu aveau DELOC curent electric, nici geamuri in mare parte, asa ca in prima noapte am tras un frig oribil, stateam vreo 30 de oameni ingramaditi claie si gramada pentru a ne imprumuta caldura.
Curmatura, vara
A doua zi la ora 7 (pe vremea aia ma trezeam fara probleme la ore de-astea, haha!) am pornit spre creasta, eu cu frati-meu si cu un gagiu care lucra pe vremea aia la Libertatea (care pe atunci nu era ziar de sani si scandal). Eram toti bine echipati, bocanci, caciuli, parazapezi, fulare, bete de ski, pioleti and so on.
Pe drumul spre creasta ne-a prins o furtuna cum, sincer, NU am mai vazut niciodata pe munte si chiar umblu pe-acolo… Zapada in draci, pana peste genunchi, ninsoare deasa, nu vedeam la doi metri in fata, marcajul ingropat sub nameti, trebuia, efectiv, sa URLAM unii la altii sa ne auzim. Distrugere, aveam mainile aproape inghetate si prin manusi, sa nu mai zic de varful nasului meu mare…
La un moment dat (cum era de asteptat), am alunecat pe o panta de nivel si am inceput, incet si inexorabil, sa ma duc la vale. Care “la vale” insemna prapastie. Care prapastie avea cateva zeci de metri, deci in mod sigur m-as fi facut praf.
Initial nu m-am panicat. In stupizenia mea credeam ca…wtf…o sa ma opreasca forta de frecare cu zapada, asa ca doar cautam din priviri un arbust, ceva, de care sa ma agat. Apoi m-am uitat la vale si la mai putin de 5 metri de mine se casca haul.
Moment in care am simtit cel mai CALD fior ever prin tot corpul si, dintr-o miscare brusca si zvacnita, mi-am INFIPT, efectiv, ambii pumni in gheata/zapada, in incercarea de a ma opri. Am tras zapada dupa mine inca vreo 2-3 metri si, intr-un final, m-am oprit. Eram blocat, nu puteam sa ma misc, cumulasem ceva zapada si gheata in jurul meu, vantul si ninsoarea ma bateau fix in fata si eu…atarnam, asteptand.
Creasta Pietrei Craiului
Mai sus de mine presupuneam ca sunt cei doi – frati-meu si Libertatea guy… Pentru prima oara in viata am simtit cum se MISCA adrenalina in mine, incercand sa-mi potoleasca bataile inimii. Stand asa, mintea incepea sa constientizeze pericolul si sa trimita stimuli in corp pe care-i simteam cu cea mai mare forta. Transpiram, desi era ger in draci, simteam ca inghetz acolo, imi daduse sangele la mana, mi-era frica sa tip pentru a nu aluneca si mai rau, chestie ce ar fi putut fi fatala. Nu vedeam deloc in fata. Imi spuneam NON-STOP in gand, ca DACA nu mor, SIGUR nu mai calc pe munte!!! Dar SIGUR, si ca GOD, sunt inca mic si prost, ca nu se MERITA sa mor, ce pana mea!? (nota – astea le ziceam FIX la fel si in urmatoarele doua close death encounters…)
Am stat acolo timp de vreo 5 minute, au parut eternitate, pana cand am inceput sa vad o silueta coborand. Eu eram deja aproape ingropat sub ninsoare.
Era gagiul de la Libertatea care avea coltari la el, isi croia SUPER greu drum prin zapada, incercand sa nu alunece, in spatele lui, pe urmele lasate da acela era frati-meu.
M-au vazut cum zaceam proptit acolo, mi-a intins un bat de ski Libertatea, in timp ce frati-meu era cu pioletul infipt in roca si-l sustinea la randul sau pe tip. M-am prins de bat si m-au tras in sus, faza la care mi-a si dat una frati-meu dupa ceafa. :D
Evident, n-am mai continuat urcarea, era practic imposibil, sinucidere curata, am coborat la Curmatura.
In cateva ore eram in fata unui MARE bol de ciorba de porc, semi-rece, cu par de porc inca in ea. Mi s-a parut CEA MAI MISTO ciorba EVER, si ACUM ii simt gustul cand ma gandesc, mi s-a parut GENIALA, desi era de-a dreptul execrabila, obiectiv vorbind.
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus poveste-anosta fix asa!
“Mi-e dor de tine”, zise ea.
Ma bucur, sunt gelos pe dorul tau, zisei eu.
“Nu ma mai vrea, ma uraste; il urasc, nu stiu nici eu ce vreau. Doamne sunt asa de confuza. Nu mai suport.”
Shhh, liniste. Sterge, iubeste, iarta si deseneaza-l iar. O sa fie mai frumos acum daca ai grija de el, daca nu, nu va fi decat o prea scumpa opera de arta… Pierduta in muzeul tau din labirintul lui.
“Te pierd.”
Si eu te pierd.
“Uite cum facem, ne pierdem amandoi, si ne prefacem ca ne cautam si apoi ne intoarcem cu fata si ne luam in brate, ne regasim.”
Si daca eu nu mai stiu care mi-e fata? Ce fac?
“Spune-mi ca ma vrei si ca ti-e dor de mine si te voi auzi, si te voi gasi, asa cum numai eu vreau sa te gasesc…”
Bine, dar sa ma saruti. Te rog.
“Promit. promit, neiubitule.”
Este deja de notorietate faptul ca de Revelion (aleg ziua aceasta ca avand o importanta sociala mai ridicata fata de altele) mai multe televiziuni aleg ca la 00:00 telespectatorii lor sa intre in anul nou cu manele.
Astazi, unul dintre sefii pe segmentul de publicitate ai trustului Intact, trust in care intra si Antenele si Eufori(c)a, a oferit cateva declaratii/reactii. Citez din ele. Ahem:
Intrebare anonima: (preluare copy-paste de pe un portal unde a avut loc intalnirea dintre internauti si Laurentiu Ionete, vicepresedinte Intact).
V-ati laudat la vreun client, in ultimii ani, ca ati avut cel mai mare rating in programul de revelion la Antena 1, avand in vedere ca a fost obtinut de fiecare data prin programe care promoveaza subcultura, fiind facute exclusiv cu manelisti?
Raspuns:
De lăudat nu m-am lăudat, dar n-o să neg niciodată că în spatele punctelor de rating sunt telespectatori care beau bere, mănâncă ciocolată, au credite la bănci şi din patru în patru ani sau mai des, se prezintă la vot.
Noi nu promovăm subcultura, ci oferim variante de entertainment. Considerându-ne telespectatorii cetăţeni cu discernământ, există pentru ei soluţia alegerii altei taste a telecomenzii, la fel cum aceiaşi telespectatori au soluţia alegerii unei alte căsuţe atunci când pun ştampila pe buletinul de vot.
As dori daca se poate sa ne faceti un profil al telespectatorului de manele comparativ cu cel al unor emisiuni construite în jurul muzicii dance?
Laurentiu Ionete
Nu cred că există un “telespectator de manele”. Dar cred că există mulţi telespectatori care nu resping manelele sau cărora, în funcţie de dispoziţia emoţională, le plac programele “manelizate”. Ca studii – vârstă, nivel de venituri – nu cred că sunt diferenţe mari între telespectatorii “dance” şi telespectatorii “manele”.
Cam cat din incasarile de publicitate facute pe emisiunile lui badea se duc pe plata amenzilor la cna si pe salariul lui? e inca rentabil sa fie tinut in emisie?
Laurentiu Ionete
Mircea Badea e foarte rentabil!
O să vinzi ce poţi şi cât poţi ca reclamă, pe criza asta. Ce aştepţi de la oamenii de conţinut? Cam ce fel de programe ţi-ai dori, ce programe ar fi vandabile?
Laurentiu Ionete
De la oamenii de conţinut aştept calitate. Cred în continuare că divertismentul TV are viitor în România. Mai cred că mixul scenariu + joc actoricesc + postproducţie///buget în cazul serialelor TV româneşti (impropriu numite de multe ori telenovele) e foarte important pentru a câştiga bătălia audienţelor în viitor
Imi puteti da exemple de costuri pe 30 de sec de publicitate in prime time,sa zicem pe Antena1,eventual pe un film cu o audienta buna?
Laurentiu Ionete
Un spot care face în break-ul unui film patru puncte de rating, la 400 de euro punctul, se vinde cu 1600 de euro.
Sacriledge and blasphemy
Sets the stage today
The more insatiable the sex
The more swelled our tongues became
As pre-historic as it seems
This is now, today
As pre-historic as it seems
This is now
Talkin’ ’bout no vision
Talkin’ ’bout no dream
The Harlot puddles for her lies
From where she speaks
I look above and see
Entrails in the sky
This song ain’t over ’til the
Fat lady dies
One man rules the earth
And rides the seven-headed beast
Ten diadems, to rule them all, to crown them all
The world, religion at his feet
Dreams are told of dreams of old
This day will surely come
So, run my child and hide your face
Once you’ve been marked it’s finished, done
You’ll become one
You’re mine
You’re one
I saw a new earth today
I saw a former pass away
I saw a new earth today
I saw a former pass away
Vengence is mine
Vengence is mine
The Netherworld and Sheol
Are never satisfied
So the eyes of Man are
Never sat-is-fied
Dragii mei cititori si utilizatori asidui de Yahoo cel Messenger! Si Yahoo mail! Si Flickr (thanx Acna). Si altele.
De astazi a fost numit un nou manager la conducerea companiei americane. Este vorba de o femeie pe nume Carol Bartz.
Mie mi se pare genial ca-i o femeie. Cica are vreo 19 ani experienta ca sef la Autodesk, caracterizata drept “inteligenta si dura”, activeaza in industria hi-tech din anii’70. veterana a Silicon Valley, a trecut prin multe crize economice, a supravietuit unui cancer la san, despre care a aflat exact a doua zi dupa ce fusese numita la conducerea Autodesk. Concomitent a trebuit sa faca fata si unei rebeliuni a programatorilor, nemultumiti de venirea sa.
Intre sedintele de chimioterapie, a inceput o lupta bazata pe pragmatism si a crescut veniturile Autodesk de 5 ori in 14 ani ( de la 285 milioane USD, la 1,5 miliarde USD).
Zilnic plec cu metroul spre bireaux. Zilnic stau in acelasi vagon, cel mai din centru, fiind mai putin aglomerat. Urasc aglomeratia.
Aproape zilnic ma intalnesc cu o ACEEASI mana de oameni, deja ii cunosc din vedere pe unii – e un semi-rocker semi-pletos de vreo 17 ani ce se uita cu coada ochiului la mine, e vreo 3 tipe ce se intalnesc ciorchine FIX in fata unui anumit stalp si se PUPA foarte naspa, e un gagiu cu o figura ciudata si crispata, la vreo 30 de ani, batzos si cu cravata (uneori mai este cu o colega de serviciu si vorbesc/zambesc foarte protocolar) sau chiar o colega de bloc cu mine, inalta, slaba si flegmatica.
E, si azi eram io pe-acolo, in acelasi vagon, cu ACEIASI oameni, citind Raportul Hite asupra sexualitatii feminine si ascultand Megadeth (dind usor din cap pe ritm in timp ce ma uitam peste marturii ale felurilor in care unele femei prefera preludiul actului sexual) si vad la un moment dat ca se apropie o silueta de mine.
Se propteste fix in fata mea (metroul abia plecase de vreo 30 de secunde) si sta. Eu nu-mi iau capul din carte. Dupa inca vreo cateva secunde, vad ca tipa se apleaca si se uita atenta la titlul cartii, asa…fara nicio problema. Zambesc in gand, scot o casca din ureche si dau cartea astfel incat sa citeasca mai usor despre ce este vorba:
“Aha. Asta suna interesant…”, zice insa. Care insa, imbracata mai…folk like, cu o caciula bej (mua! am invatat o noua culoare!) cu motz mare si des, un fular pestrit, o camasa iesita peste si pe sub el si o geaca care-i atarna de umar, bocanci (Gore-tex am remarcat eu cu ochiul meu de expert!).
“Adicaaaaa, ce vrei sa zici!? Parerea mea-i ca TOT ceea ce citesc eu este misto! tztz…”, bag eu dialog in stilu-mi propriu, amuzat.
“Pai da, imi place ca esti atent la detaliile verbale. Parerea TA, da… Puii mei, te-am vazut intr-o zi citind de-alea de copii, dar m-ai amuzat ca radeai de unu’ singur…prea abtinut mi s-a parut dar…societatea nu ne lasa, nu?!”
Si de-aciulea am inceput a vorbi, pur si simplu. Ca si cum ne stiam de ceva ani (actually am tot vazut-o timp de vreun an…), am facut niste misto de oameni, mi-a zis ca a remarcat si ea cam aceleasi personaje si ca a mai incearcat sa se bage in seama cu unii dintre ei pur si simplu, asa…din plictiseala si ca s-au cam speriat, sau ca le face scenarii in cap cat merge prin metrou.
No. La plecare a falfait o mana, mi-a zis ca io o iau dreapta, ea stanga (!?) si mi-a zis ca ne vedem maine, aceeasi ora acelasi vagon.
Si DA, chiar gandeam de-a lungul timpului de ce dracu’ nu formam chiar si mici COMUNITATI din aceiasi oameni, in metrouri! De ce sa nu ne salutam zilnic, daca tot ne vedem mai des decat imi vad eu unii prieteni!? De ce sa nu comunicam intre noi, poate, cine stie, mai aflam cate ceva interesting.
De ce nu? Pentru ca…educatia primita de parinti in copilarie (“mama, sa nu intri in vorba cu strainii si sa nu iei bomboane sau ceva de la ei!”), pentru ca… timiditate, pentru ca…frica de refuz si finally pentru ca traim in societate la modul FIZIC, dar spiritual o respingem. Injuram in gand cat de des se poate semenii, ii judecam uneori absolut stupid, ne departam de ei in loc a ne apropia si a le zambi.
P.S. – Simt ca o sa-mi iau MINIM un bobarnac pentru post-ul asta. Damn… :D
