Category Archives: Introspectii

Introspectii, relatii, Timp liber

Poate, posibil, probabil…nu stiu…mmmaybe…MAI VORBIM

8 Comments

Mai nou, am observat un trend absolut imbecil printre oameni. Acela de a fi absolut nesiguri si evazivi in ceea ce vor, in ceea ce fac, parca nu ar fi stapani pe timp ABSOLUT deloc.

La banala intrebare “iesi la o bere maine, cand ai timp?” a inceput sa se raspunda cel mai des (nu numai mie, am facut niste sondaje printre oameni si multi au observat asta) cu… “Nu stiu inca, probabil” sau cu “Mai vorbim” sau cu “Poate” sau cu “mmmm….vedem…”.

Oare sa fie o chestiune cauzata de trecerea anilor? Oamenii devin din ce in ce mai nesiguri si mai “frunze-n vant” in ceea ce priveste PROPRIUL TIMP liber?? O.K., si eu muncesc 8 ore pe zi, si eu am casa, masa, familie, obligatii, facturi si Internet de platit si alte cacaturi de-astea DAR sunt capabil sa stiu ce VREAU sa fac peste o zi, doua, chiar si o saptamana, cand sunt 95% sigur ca o sa am timp liber. Sunt constient ca traiesc in societate, intr-un oras cu vreo 3 mil. de locuitori si ca sunt DEPENDENT de oameni si in special de prieteni/amici. Si ei merita timpul meu si un loc in planurile mele de scurta-medie-lunga durata.

Sunt capabil sa stiu ca VREAU sa merg la MUNTE weekendul asta, sa si SPUN asta si, culmea, sa ma tin si de cuvant!

Da, pricep ca este cateodata safe sa fii putin vag si nesigur in a promite ceva (nu o sa tai niciodata nimanui gatul daca se intampla ceva grav si nu apare la ora si data stabilita) dar de aici, pana la a arata nesiguranta in legatura cu cele mai banale si normale lucruri sociale si de socializare, in mod frecvent, este cale lunga.

Poate ca viata devine de la o anumita varsta din ce in ce mai complexa, mai imprevizibila, dar nu cred ca a raspunde din ce in ce mai des cu “poate” sau “probabil” rezolva lucrurile. Din contra. Denota nesiguranta, proasta gestionare a timpului si chiar, uneori, mai mult de atat.

Oare acesti oameni care raspund cu “poate”, desi nu au motive anume, pragmatice si practice, se vor descurca cand vor avea o familie, serviciu si doi copii pe cap?

In lumina celor scrise aici… PROBABIL ca o sa mai scriu despre asta.

Al vostru, poate,

Alex.

dragoste, introspectie, Introspectii, relatie, relatii, sex

Creatie (erotic)

9 Comments

Picaturi de pian se lovesc, reci, pe sanul ei drept, in timp ce cu arcusul viorii el incearca sa le prinda, sa le adune, sa le miroasa, sa le guste.

Stropi de chitara sunt adunati de pe buzele-i, intr-un sarut aprig, sunet de padure, stropi de ploaie pe acoperisul unei colibe la malul marii. Geamat de tunet si inceput de simfonie cand, lasand arcusul de-oparte, el o cuprinse si, atingandu-i coastele reci cu mainile, infometat gasi cu gura intredeschisa melodia picaturilor de pian. Si o aduna, nota muzicala cu nota muzicala de pe pieptu-i dezgolit.

Cu unghiile infipte-n carnea-i cauta sa dezgroape secretele pierdute ale sirenelor, sunetele lor negre si pagane tragandu-l in neant de carne, fiori si placere.

Strigat ascutit de violoncel ii fu dat sa simta, atunci cand el, intr-ansa fiind, rupse orice ritm a oricarei melodii a oricarei simfonii. Crescendo aprinsera lumanarile placerilor, ascultand cum tobele inimilor bat din ce in ce mai repede, mai tare, mai adanc, cu fiecare acord al corpurilor impreunate, dezgolite.

Fluierul piciorului ei se incolaci, gol, pe trupul lui, parul ei ramase prins aprig in mainile sale, privirile se intalnira undeva, intre doua timpuri diferite si doua cantece de nimfe. Profund se pierdura in reverie, impletiti printre corzile ludicului si singuraticului bard, plutind si inaltandu-se inspre placerea suprema, strigandu-si dorinta intregului Univers. Explozie a simfoniei iernii, punct culminant al dezlantuirilor, se agata cu unghile de al lui spate, cu ochii inchisi si gatul intins precum o struna de chitara, daruindu-se placerii totale, sub privirile Zeilor.

Mana lui deveni piele pentru sanii goi ai ei, rasuflarea lor deveni vifor fierbinte intr-o noapte de iarna, placerea lor impreunata, misterul din privirea verde a unei femei frumoase sub lumina lunii.

Si apoi, intr-o explozie stelara de lumini si culori distrusera orice granita si, pasind apasat, tinandu-se impreunati, se regasira unu-ntr-altul printre muzica ce-o desavarsisera prin creatie

dragoste, introspectie, Introspectii

Poem de amor

Leave a comment

Lebede moarte, cu aripi intortocheate

priviri sticloase ce-ti spun – frumusetea nu te vrea aici.

ati pierdut iubirea, v-ati pierdut vietile,

intr-o casa a temerilor si tristetilor.

Adu strainul din tine la suprafata,

inchide-ti mintea de acum, opreste-ti gandurile

danseaza printre aripi zdrobite si

urla-ti afara poftele – lihnite.

Sticleste in sens opus, impotriveste

ceea ce nu este si-a fost de-ajuns.

opreste-te-apoi. atinge, simte, miroase,

iubeste, gandeste, zareste,

piezis grauntele de nisip si floarea urii zdrobeste.

introspectie, Introspectii, relatii

Locuri si oameni

2 Comments

Ieri am fost cu un grup la o terasa de manele.

Iep, si inca o data, daca mai era nevoie, am realizat ca nu conteaza atat locul, cat oamenii cu care mergi.

Si de fapt, este banal sa spun, oare, ca de fapt nu ne este dor de un loc anume, ci de momente traite acolo, de cele mai multe ori cu niste oameni arta?

“Mi-e dor sa merg la Paltinis”, inseamna de fapt “Mi-e dor de momentele placute petrecute si traite acolo, cu anumite persoane”.

Motiv pentru care da, mai vreau sa merg in Piatra Craiului, sa stau atarnat de o banca, la Curmatura, cu o chitara in mana si cu un vin fierbinte in dreapta, sa cantam, uitandu-ne cum soarele dispare dupa creasta. Da, imi este dor de Piatra Craiului.

Motiv pentru care, da, mai vreau sa merg la Sibiu, sa ma plimb pe strazi, sa merg intr-o anumita terasa si intr-un anumit parc, sa incerc sa ma dau intr-un anumit leagan, cu o persoana speciala.

Motiv pentru care, nu, nu mai vreau sa merg la Barcelona, sa calc pe strazile pe care calcam cand inima-mi plangea din cauza unui om, motiv pentru care nu, nu mai vreau sa merg in Vama Veche, loc in care ma uitam, zambind, cum cineva lingea, la propriu, farfuria de ciocolata lasata de o nefericita clatita. Nici clatita dar mai ales omul nu mai sunt.

Dar da, mai vreau la terasa de manele. Oricand, insa nu cu oricine.

introspectie, Introspectii, relatie, relatii

So much disharmony

Leave a comment

Stau si ma uit in jurul meu, la oamenii pe care-i cunosc, si vad cum din ce in ce mai multi dintre ei, pe masura ce trec anii, incep sa faca din ce in ce mai multe compromisuri, in special in relatiile inter-umane.

Cel mai des mi-a fost dat sa vad in ultimul timp, reimpacari. Persoanele in cauza sunt perfect constiente ca nu va (mai) merge relatia respectiva, cu toate acestea, de dragul de a….nu stiu ce….se impaca si pornesc, iarasi, la drum. Un drum care s-a terminat, la un moment dat. Reconstructia relatiei va fi, evident grea si, in cele mai multe cazuri, dupa cateva luni relatia se va destrama pentru a doua oara lasand fostul cuplu cu un gust poate si mai amar.

Ce este cel mai trist in astfel de situatii, sau, subiectiv, ce ma irita pe mine cel mai mult este ca la cateva saptamani dupa (prima) despartire, ambii oameni care formeaza cuplul neaga vehement ca vor mai fi/ca ar mai putea fi ceva intre ei. Ca mai apoi, cand vad ca starea de anxiozitate nu trece, cand vad ca gandurile negre nu trec, cand vad ca nu pot lega cu succes o alta relatie (mult prea repede de altfel…), sa uite tot ceea ce ziceau, sa uite motivele despartirii, sa se MINTA pe ei insisi si sa se intoarca, sfiosi si spasiti, cu capetele plecate, unul catre celalalt.

Nightmare Couple

Apoi, compromisuri in ceea ce priveste oamenii cu care stam si vorbim, iesim la bere, suc sau cafea. Daca nu

iti place un om, daca te deranjeaza mai mult decat este normal, daca nu ai mari dialoguri cu el/ea…de ce sa insistam? Renunta la el/ea, oricat de greu ar fi la inceput, sau afla printr-un dialog serios daca omul acela poate sa se abtina in a face/zice unele chestiuni de fata cu tine.

Concluziile mele sunt urmatoarele: acesti oameni nu au incredere in primul rand in ei insisi, de aceea ajung

sa faca astfel de compromisuri auto-distructive. Apoi, acesti oameni au ramas inchistati la un anumit nivel, refuza intr-un fel sa se auto-depaseasca, sa iasa dintr-o “carapace”, sa scoata capul si sa vada ca in vastul Univers ce ne inconjoara sunt `n` oameni superiori si poate mai interesanti si mai compatibili cu ei. Si nu in ultimul rand, pe langa alienare, frica de singuratate si mintire a sinelui, consider ca mai exista si o doza, uneori mica, uneori mare, de masochism.

Succes, o, voua, ce v-ati regasit aici… veti avea nevoie…

introspectie, Introspectii, teatru

Ciobul din EA!

9 Comments

Deschide, omule, nasturii ochilor, si lasa lumina ta sa se contopeasca cu lumina vie si curata a lumii! Ca prea mult le-ai tinut despartite, cu fiecare strop de ura si sange, minciuna si lasitate, sclavie si deziluzie!

Ai orbit deja, cautand lumina in fiecare nuca, pe care o iei de pe jos, ca mai apoi sa o ingropi intr-un pamant rece si uscat. Ai ucis raze de lumina si fericire, haituindu-le si vanandu-le, lovindu-le tampla de tampla ta. Ai pierdut sansa de a iubi, a ajuta, a intinde o mana luminii!

Ti-ai tocit deja ghearele tot zgariind si maraind, cateodata urland la raza iubitoare ce venea dupa urmele tale, caci ai invatat doar sa vanezi, sa ranesti, fara sa fii vazut, ascuns in propria-ti umbra, ai invatat doar sa sfasii..Acum,te simti neputincios, omule, in fata semenului tau, caci nu stii sa atingi si sa fii atins..

Si tot sfasii acum cu degetele roase pana la sange, si cu dintii, si cu fiecare geana, sfasii in disperare, in stanga si in dreapta, raze de lumini! Dar ghearele ti s-au tocit; si nu mai poti decat sa astepti pana ce iti vor creste altele, noi, pana ce tampla ta nu va mai sangera, pana cand mainile vor invata sa atinga fara sa sfasie, falcile tale se vor desclesta, iar, buzele…buzele…vor primi lumina fara sa o injunghie, pentru a se infrupta din ea.

Dar tu, nimicule, om orbit de vanitate, lasitate, ura si minciuna, dezgust si amaraciune…tu…inca nu vezi ca nu mai ai gheare, si nici colti si nici gene,nu mai ai puterea de a ura si nici puterea de a minti…Ai ramas doar tu, gol, in fata lumii de lumini, ridicol in goliciunea ta, si acum, cand este deja prea tarziu pentru a-ti ridica nasturii de pe ochi, nu mai poti decat sa zbieri pana ce te vei imprastia in mii si mii de cioburi intr-o noapte nesfarsita tie.Si atunci, poate, abia atunci, cioburile acelea vor realiza ce au pierdut, laminate fiind de luna ce se reflecta in ceva ce odinioara erau colti, si gheare, si gene.

introspectie, Introspectii

Destinul il creez chiar eu

3 Comments

Ai simtit vreodata ca toata lumea este a ta? Ca ai forta asupra oricui si orice, ca esti atat de fericit incat simti ca Atlas este slab fata de tine, Afrodita urata si Zeus lipsit de orice forte? Ai gandit vreodata ca poti face orice, ca esti tanar, ca esti un om energic, ca planurile tale merg toate chiar mai bine decat ti-ai propus? Te-ai simtit vreodata atat de norocos, incat simteai ca daca iesi din casa, lumea va veni la tine si-ti va oferi zambete, imbratisari si flori? Poate ai gandit de asemenea ca viitorul este ceva deja aranjat si ca tu esti fauritorul intregului destin… sau poate ai gandit ca nimeni nu te va mai insela si ca, din contra, o sa-ti faci sute de prieteni gata oricand sa-ti stea la dispozitie.

Daca da, atunci esti un om prost, naiv, si imatur.

Asa ca ma imbrac si ma duc la mare, sa rad ca un cretin, beat pe plaja cu o bere intr-o mana si cu o sticla de vin in cealalta, inconjurat de oameni arta.

Destin
Destin