Am mintit. Sunt un om care minte si, mai rau de atat, care SE minte. Si desi minciuna mea, in esenta, se voia a fi una care sa ofere confort, aceasta de fapt distruge.
Asa ca nu mai mint. Pentru prima oara poate…in viata mea…nu MA mai mint si nu mai ofer falsitate nimanui din jurul meu.
Si renteaza?
Pai se pare ca…nu stiu.
Se spune si este general acceptat social ca a fi foarte sincer este un lucru foarte bun, dar…daca minciuna este un lucru atat de rau…de ce atat de multi o folosesc si de ce atat de multi chiar se BUCURA cand sunt mintiti? De ce daca adevarul este atat de bun, acesta te poate ucide? De ce cand sunt si am fost sincer am si fost lovit?
Evident, raspunsurile la aceste intrebari le stiu, nu am IQ de…strut…(in ciuda aparentelor).
Si da, voi continua sa fiu sincer si in acest proces sunt foarte constient ca voi calca in picioare oameni. Dar nu am cum altfel. Si sunt sincer pentru mine, pentru ca anii ce vor urma sa pot sa fiu o persoana mult mai buna.
Si cand voi fi dezamagit prin adevar, macar stiu ca o sa pot sa stau cu capul ridicat si sa zic “asta este…asta sunt eu, asta este ceea ce simt…ceea ce vreau…”.
Adevarul este arma prin care ucizi atat de usor…omori cu zambetul pe buze spunand totodata “scuza-ma, draga!…”.
Category Archives: introspectie
Taciune
Spiritul meu alb a fugit de mine si s-a ingropat intr-un maldar de gunoi si de acolo a iesit tuciuriu. A incercat sa se impreuneze cu mine si m-am luptat, dar raul tot timpul infrange.
De ce dupa un timp nu mai avem incredere in filmele cu final fericit, de ce pare totul mai…neverosimil astfel?
Si acum am un spirit tuciuriu adanc infipt in coloana mea vertebrala care ma schimonoseste si ma oboseste si ma loveste ritmic peste calcaie. “Diii, haimana, DIIII”, imi striga el, spiritul cel tuciuriu, impingandu-ma spre marginea prapastiei. Iar apoi, ca intr-o gluma morbida, ma opreste la cativa centimetri de marginea haului si, razand, imi sopteste “Ho ca nu te omor…as muri si eu cu tine, neghiob ce esti!”
De ce oare prapastia ne atrage, ne striga si ne raspunde…si totusi ezitam sa ne aruncam in ea? Toti avem cumva vreun spirit tuciuriu care ne opreste sa ne eliberam de corpul asta?
Cu timpul, spiritul tuciuriu deveni negru de ura, greata, dispret si ranchiuna si isi intinse tentaculele din coloana pe piciorul drept pana aproape de fluierul piciorului. Si am inceput sa schioapat, sa ma tarasc pe strazi. Si apoi, nesatul, un alt tentacul fu aruncat spre ochi, inima si creier, si mi-am pierdut sentimentele si vazul si nu mai puteam sa simt zambetele.
O parte din mine inca lupta cu spiritul. Inca ma scarpinam, inca ma zbateam noptile si mai primeam in vise crampeie de lumina si de munti si de valuri si de amintiri cu un sarut. Si apoi ma trezeam, ma uitam in oglinda (oglinjoara cine-i cel mai negru spirit din tara?) si ma speriam si ma uram.
Dorinta oamenilor de a se oglindi – atat de egoista…si totusi atat de placuta si necesara…Cum ar fi o lume fara oglinzi, fara posibilitatea de a ne reflecta chipurile…?
…totul pana intr-o buna zi cand am decis ca nu pot trai astfel. Asa ca am luat un cleste, mi-am crestat usor ceafa si, incet, am apucat de vertebre si am inceput sa le scot, una cate una. Spiritul se zbatea, urla, tipa, dar nu ma putea opri. Dupa ce ultima bucata din coloana imi iesi din corp, cazui sleit la pamant, cu un zambet larg. Vertebrele zaceau innegrite intr-o balta de sange langa mine.
Acum nu mai pot merge, dar macar m-am regasit.
Oboseala, stres… (personal)
Is al naibii de obosit. Psihic, fizic. Am avut o perioada in care m-am simtit rau fizic, rau de tot…amestecat si cu psihic. O mixtura bestiala. :)
Nu-mi place sa ma plang “in scris”, dar o fac ca….mmm….e ceva relativ nou si merita incercat. :D
Vreau in perioada asta sa am 17 ani si sa fiu in vacanta si sa n-am ABSOLUT nicio treaba. Principala mea problema sa fie alegerea unei carti de citit, sau a unui film de vazut…sau sa nu intarzii la nu`sh ce intalnire. Nu mi se intampla des sa ma gandesc la de-astea, mi se pare nitel…patetic…sa-mi doresc sa REtraiesc anumiti ani trecuti. Cu atat mai mult cu cat nu ma pot plange, pana acu` am avut o viata bestiala.
Am o stare de n-am chef de cam nimic. O placere. Vreau sa ma intind si sa…stau. Imi imaginez…franturi…de senzatii/idei/placeri si cam atat. Am stat cateva zile in starea asta si inca stau, astept sa treaca.
Tot timpul trece. :)
Ninsoarea si ce declanseaza ea in om
Cred ca sigur ninsoarea este fenomenul meteorologic ce starneste cele mai multe senzatii/amintiri/trairi/idei/sentimente in oameni.
Nu cred ca exista om care, atunci cand incepe sa ninga prima oara in iarna respectiva, sa nu GANDEASCA ceva (mai profund de “kkt, tre` sa-mi iau caciula si fular! uf!”).
Unii simt melancolie, altii se gandesc la cum o sa se simta la ski, altii isi aduc aminte ce au facut iarna trecuta si vor sa repete experienta. Altii asociaza ninsoarea cu o cana de vin fierbinte si niste prieteni intr-o cabana, altii, pur si simplu, incep sa danseze si sa rada printre fulgi, in proces si inghitind candva, ulterior racind in gat, inflamandu-se si murand in chinuri intr-un spital jegos din Bucuresti.
Ce simt eu? Simt…cabana, yep, si vinul fierbinte, da. Si prieteni/iubita. Siiiii….da, simt sa joc Worms cu Ion si Mircea (care nu-mi citesc blogu` “din principiu”, ca na, de-aia-mi sunt cei mai vechi doi prieteni, pf).
TU, ce simti cand incepe sa ninga prima oara? Cu ce asociezi ninsoarea? Iti starneste vreo emotie…?
Limitele artei
ARE LIMITE ARTA?
De unde INCEPE si unde se SFARSESTE ceea ce noi numim, generic, “arta”?
Cand vom atinge punctul in care ARTA nu va mai putea fi considerata “arta”, si vom da in…banal/ciudat/anost/de neinteles/urat/inestetic?
Cand vom descoperit ca arta este totusi…LIMITATA la cateva genuri si subgenuri si subsubsubcategorii si subsubsubsubsubstiluri?
Nu CRED ca exista “arta fara limite”, cum sustin unii. Cred ca TOTUL are un final, totul devine REPETITIV, anost, la un moment dat. Uitati-va la asa-zisa “arta moderna” – o bucata de ziar lipita pe un perete in carouri este considerata ca fiind…arta. Mie nu-mi exprima NIMIC, or ARTA trebuie sa iti dea niste…senzatii, sa te gandesti ca e ceva DIFICIL de realizat, ca iti trebuie TALENT, IMAGINATIE, inclinare spre estetic.
Inca un exemplu – uitati-va la manelisti/cantaretii pop din Romania de acum. Ei se considera si se auto-numesc…ARTISTI! C`moooon, in HALUL asta am ajuns, sa numim “artist” pe GUTZA sau pe Andreea Guvid Balan Banica sau stiu eu cum!? Pf.
Arta ARE limite…arta se va tehnologiza, arta incearca sa depaseasca niste bariere care imi este teama ca nu vor putea fi depasite fara a distruge insusi CONCEPTUL ESENTIAL de “arta”.
Hades cel fumat
Apururi viul Hades,
cu limba-i bifurcata si ochii aburiti
de fantasme si de spasme
in iubiri de tinichea si mucuri de tigari
isi plimba aburul trupului
urland catre muritori cu glas de lama
boanta
“Cum cutezati sa ma judecati pe mine,
o, voi, cei ce ati cutezat sa imi deslusiti secretul
cel ascuns de cand Lumea,
in legendele din Olimp?”
”Cum cutezati voi, mincinosi si nesinceri,
sa cutezati sa judecati
Minciuna si Nesinceritatea Mea? Eu sunt
perfectul, absolutul, apururi viul
Hades!”.
Si asa traia intr-un infern al
necunoasterii
intr-un mormant de fum, culori nevii
si jocuri nesfarsite cu muritorii.
Nedeslusitul Hades, cu dintii sai ascutiti
botiti si lungi, putind a fum si-a genune
in furnalele lui Hermes ghearele lui nu se tocesc
niciodata.
Dar Hades nu mai este El din prima zi a Genezei
nici fulgerele fratelui sau nu il mai ating
de cand, intr-o zi oarecare, linistita, oamenii i-au
descoperit misterul.
Dar, oh…stai linistit si in pace, o, Zeu al Infernului
creat de tine…
Noi muritorii de rand, nici nu stim ca in mainile noastre
sta secretul
mortii.
There is a thin line between love and hate
Am doua intrebari simple. Mi-au venit in minte ascultand azi in metrou “306″ si” Gothic Lolita” ale Emilie Eutumn.
De cate ori ati urat? Dar de cate ori ati iubit?
Atat. Si cand zic URA si IUBIRE ma refer la aceste doua sentimente in deplinatatea lor. Nu pasiuni, nu dorinte sexuale, nu atasament, nu…
Si da, de ati urat mai mult decat ati iubit… Sad.
Pe de alta parte insa, iubirea vine de cele mai multe ori cu cel putin un dram de ura. Cel putin. Ma gandeam ca este foarte posibil sa fi urat de tot atatea ori de cate am iubit. Hm.
Te iubesc si te urasc deopotriva, cititorule. Dar macar nu-mi esti indiferent…
Cum iti doresti sa mori?
No, am auzit de la cei mai multi raspunsul, clasic, “in somn, ca sa nu simt nimic”.
Nu mai stiu ce film am vazut at some point unde un tip explica cu EXCES de amanunte cum simte omul cand “moare in somn”. Respectiv…incepe sa tremure, se trezeste inspaimantat, transpira, ii ies ochii din cap, incearca sa se mai agate de viata, se zbate infiorator de puternic si mult si apoi, dupa o agonie oribila, cade lat si da ortu` popii.
…sau poate nu. DAR, oricum, a muri in somn este destul de banal.
Sunt de parere ca moartea, fiind practic unica certitudine in viata si intamplandu-se o singura data, trebuie…TRAITA maica. Sa fie ceva…spectaculos. Sa TRAIESTI momentul, intr-un mod…mmm…sadic, poate. Sa constientizezi macar pentru cateva momente inainte de a deceda ca…gata. S-a dus. Sa te observi, sa-ti vezi reactiile, sa nu regreti ci sa iei si acel moment ca o experienta de…viata.
Nu mi-e frica de moarte si de momentul ei. Mi-e frica eventual de MODUL in care voi muri.
Post despre…blog-uri
Au trecut cica cam 3 luni de cand imi expun aici ideile, (ne)simtirile, prozele mele ri(t)mate sau nu, clipuri and other shit.
Inainte de a lansa proiectul EzotericTheatre.wordpress.com (reclama pe fata, hahah) nu prea urmaream decat niste blog-uri de business, pentru a ma perfectiona si a gasi subiecte pentru dragul DailyBusiness.ro, alintat DaisyBiznis.ro. De cand cu acest blog insa, am inceput a ma mai uita si-n stanga si-n dreapta…
Cele care mi s-au parut ceva mai originale/interesante/simpatice/iesit din comun(e), se afla in blogroll. Considerentele pe care le-am pus acolo sunt multiple – de la prietenii/amicitii, la “ba, fiinta asta scrie BESTIAL si interesant!!!”.
Din (ne)fericire, din ce vazui, majoritatea blogurilor din Romania dar si pe plan international bat moneda pe 4-5 chestii.
Sunt blogurile PERSONALE. Unde cate o persoana, in principiu tipa, isi urla si-si plange destinul, care brusc, dupa o despartire (invariabil tragica), o ia razna. Post-uri deprimanto-depresive-plangacioase, din care sarmanul cititor nu se alege cu absolut, dar ABSOLUT nimic, decat eventual se deprima si el nitel. Oricum, de la o varsta incolo, am trecut toti prin `n` despartiri si dezamagiri, nu e nevoie sa-ti citesc si tie destinul “tragic”.
Apoi, sunt post-urile cu fotografii. Care, da, sunt ceva mai interesante, depinde insa, evident, de calitatea si valoarea acelor poze. Din ce vazui sunt 2 mari ramuri aici – blog-urile cu fotografii personale, unde o fatza zambitoare apare in fata a….ceva….de…undeva. Borrrringgggg. Apoi, sunt cele cu fotografii (ceva mai) artistice. Si acestea, sunt chiar o.k., mai inveti/vezi ceva, te mai inspira.
Apoi, sunt blog-urile gen….asta de-l citesti tu acu’. Cu diverse. Un amalgam zapacitor de nu stii ce sa crezi si nu-l prea poti incadra. Am primit feedback atat pozitiv cat si negativ. Pareri de genul “Alex, io intru zilnic la tine pe blog, pentru proza aia misto. Daca renunti insa la ea, nu prea cred ca as mai intra”. Si invers “Iti urmaresc posturile sociale…prozele alea nu le inteleg, don’t quite care!”.
Apoi, mai sunt blog-uri unde lumea nu face decat sa ia clipuri de pe YouTube.com sau Trilulilu.ro sau stiu eu de unde. Mda…iarasi, este tipul de blog subiectiv, unde acel/acea ce se ocupa de el se simte mai bine daca cineva ii impartaseste gusturile muzicale.
Evident, sunt si blog-uri SUPER interesante, in principiu cele care trateaza o anumita tema, dar totusi NU SIMTI, datorita stilului naratorului, ca ar fi repetitiv. In cazul meu, poate cel mai inteligent/care promite blog de-l citi recent, se afla in blogroll la mine si se cheama “Introspectii&More”.
Ce apreciez si caut intr-un om
- Sa fie superior mie, cel putin pe cateva segmente importante. Un om superior poate sa (ma) inteleaga, sa priceapa niste accente mai subtile, sa vada mai departe de aparente, sa-si pastreze un calm aparte, sa intuiasca mai bine.
- Sa fie ludic, amuzant – copil-matur.
- Tot timpul sa-si doreasca sa se depaseasca, sa gandeasca, sa vada mai mult. SI mai mult. Din ce in ce mai mult(e)!
- Naturalete si non-conformism.
- Putere interioara.
- Sociabil
- Capabil sa faca fata situatiilor neprevazute/unor oameni noi. Open minded. FOARTE open minded.
- Sa aiba sechele, sa fi trecut de niste greutati, dar sa nu le acorde o importanta atat de mare incat sa le transmita si altor oameni.
Sa ma faca sa GANDESC, ultimately. (thanx Maria! ;) )