Si acesti Sapte au plecat ei sa se plimbe prin padure, fluierand. Si era noapte si tarziu, si stafiile varcoleau printre copaci, si fiarele le dadeau ochiade, si spanzuratii atarnau de cate-o craca, dar cei Sapte erau viteji si buni prieteni, nu le pasa de nimeni si nimic.

Si mersera ei ce mersera in inima padurii pana cand unul dintre ei zise ca vrea sa se odihneasca. Si se pusera toti jos si incepura sa povesteasca de zane si povesti si printese pana adormira. Si cand se trezira, din Sapte ramasera Sase. Acolo unde era al Saptelea nu era decat o dara de sange si capul sau, sfartecat si cu ochii mancati.

“Ptiu, ce pacat. Mi-era drag”, exclama Sase scarpinandu-se a paguba in crestet.

Asa ca cei Sase continuara sa mearga prin padure fluierand cu mainile in buzunare si se oprira la un zmeuris. Zmeurele mari si roz le facura cu ochii asa ca eroii nostri se pusera sa le manance. Si se adancira in zmeuris si exclamau incantati de cat de bune si mari sunt cand brusc si cu un scurt tipat, Sase disparu de sub privirile lor. Groapa dintre rugi il inghiti si fu prea tarziu sa-l salveze. Tot ce mai ramasese din el erau bucati desfigurate de carne rosie, rupt si intepat de rugii ce se aflau la fundul abisului.

“Uf”, spuse, cu subinteles, Cinci.

Plecara de acolo, nu fara tristete in suflet, caci ar mai fi mancat zmeura, dar prietenul lor Sase pasa-mi-te le stricase pofta.

Iesira ei din padurea deasa si ajunsera intr-o frumoasa campie, intinsa si cu flori minunat mirositoare. Si incepura sa se joace (la modul cel mai gay cu putinta – n.a.) prin poienita, sa se alerge si sa cante si sa zburde si sa danseze cand, dintr-o parte, aparura trei ursi mari si fiorosi. Cinci nu mai apuca decat sa tipe scurt si falcile carnivorilor ii strivira intai torsul apoi, cat inca mai zbiera scuipand sange, capul lui Cinci fu sfartecat si mancat dintr-o imbucatura.

“Hai sa…ce…mama ma-sii…imi datora…pf”, spuse la randul sau Patru, vadit socat.

Plecara si de acolo si ajunsera la un lac, se dezbracara sa se racoreasca si se bagara in apa rece si curata de munte. Chicoteau si se afundau si se ridicau si se bateau cu stropi multicolori. Soarele era deasupra si incalzea puternic, o minunata zi de vara. Iesira apoi din lac si vazura ca unul dintre ei, Patru, lipsea.

“Unde-i Patru?”, intreba Trei.

Nu-l mai asteptara si plecara. Se grabeau sa ajunga. In spatele lor, corpul umflat al lui Patru iesea de sub apa. Noua buna hrana pentru pesti.

Si ajunsera la gura pesterii. Isi aprinsera lampile si intrara. Intunericul se dadu la o parte din calea lor, asa ca nu mica le fu mirarea cand trei cazu in prima rapa din drum si se strivi de stanci si infipt ramase intr-o stalagmita. Liliecii se pusera pe el imediat, sa-i mai tina corpul cald si bun.

Unu si Doi ramasera descumpaniti.

“Ce facem?”, intreba Unu.
“Paiii…eu zic sa mai mergem, nu mai e mult…”, raspunse Doi.

Si mersera si mersera si iesira din pestera si aproape de destinatie, Doi zise sa se opreasca sa manance ceva. Si intinsera ei pe iarba verde fata de masa si pusera bucate bune si imbelsugate. Incepura sa se infrupte si sa exclame incantati, fara sa observe multele furnici care incepeau sa ii inconjoare. Si cand Unu se intoarse de dupa copacul langa care s-a usurat, Doi era deja napadit de termite mari cat unghia. Inca mai pulsa. Unu fluiera a paguba, ar mai fi vrut sa manance.

Intra in casa si in pat era Bunica.

“Buna buni! Uite, ti-am adus bocceluta cu mancare!”, spune Unu, aranjandu-si cu grija bonetica rosie.
“HarHarhar…las-o acolo, puiul lupu…mamei!”, spune Bunicuta din pat.
“Da` Bunicuto, de ce ai ochii asa de bulbucati si vocea atat de groasa?”, intreba, naiv, Unu.
“Ca sa te mananc pe tine!”, spuse Bunica, infulecandu-l pe Unu.

Pasa-mi-te, Bunicuta era de fapt Lupul cel Rau…asta daca nu v-ati dat seama, pentru ca autorii povestilor tot timpul au simtit nevoia sa se dea mari si sa explice chestii banale, aratand ca nu au pretentii sa fie cititi de oameni cat-de-cat destepti.

Si desi toti cei Sapte indragiti eroi plasmuiti de mintea mea semi-bolnava au dat coltu` la modul cel mai urat cu putinta, ceva va dainui tot timpul intre ei. Prietenia si iubirea. Caci, nu-i asa? prietenul la nevoie se cunoaste!

Sinestezia reprezinta un sindrom in care persoanele afectate prezinta doua senzatii in loc de una la acelasi stimul, spre exemplu atunci cand ating un obiect pot simti gust, atunci cand privesc un numar vad o culoare, atunci cand aud un sunet vad culori, atunci cand simt un gust percep atingeri si lista poate continua combinand toate simturile pe care le avem. In general sinestezicii nu asociaza mai mult de doua perceptii pentru acelasi stimul.

Sindromul Stendhal este numele dat unei tulburari care apare dupa admirarea unor piese frumoase de arta, si caracterizate prin anxietate, ameteli, confuzie, batai rapide ale inimii, chiar si halucinatii si lesin. Boala este asociata in special cu arta din Florenta, Italia, desi s-a manifestat prin reactii similare si la vederea altor lucrari de arta.

(“Vrei sa mergem la muzeu, draga?” “Da draga! Oriunde dar NU IN FLORENTA, te IMPLORRRR!!!”)

Sindromul Ierusalim este o forma de manie religioasa care provine din sau duce la vizitarea orasului Ierusalim. Pacientul crede ca are o misiune religioasa, si ca e de fapt reincarnarea unui sfant din Biblie. Oamenii care sufera de acest sindrom se imbraca in robe albe si tin predici pe strada.

Disfonia spasmodica este o boala neurologica care provoaca miscarea involuntara a laringelui, cauzand spasme musculare ce jeneaza discursul. In mod ciudat, bolnavii nu sunt dernajati de boala atunci cand canta, soptesc, rad sau vorbesc in rime.

(Pana zici in rime Disfonia Spasmodica cand ii intreaba medicul de ce sufera…pf…crapa)

Sindromul „Alice in Tara Minunilor” – Bolnavii cu acest sindrom vad lucrurile distorsionat, fie mult mai mici (micropsie), fie mai mari (macropsie) decat sunt in realitate.

Sindromul Capgras este o boala psihica in care pacientul crede ca cineva apropiat lui (in general partenerul de viata sau un membru al familiei) a fost inlocuit cu un impostor identic.