Category Archives: creatie

creatie

Uman frumos

Leave a comment

Vreau sa scriu ceva…
vesel.
Ceva ca dimineata aceea…mai stii? Cand ne-am trezit, ne-am intins, ne-am imbratisat si am ras spre soare.
Si am iesit afara, ranjind, si ne-am intins bratele si corpul in relaxate
miscari.

Vreau sa scriu ceva…
bun.
Ceva ca…fiinta aia nucleica din tine, care vrea totul,
frumosul,
simtirea,
fericirea.

Veau sa scriu ceva…
fericit.
Acest cuvant prea mult vorbit, de oameni ce nu stiu
ce-i aia.
Tu stii, eu stiu, n-am suflet pustiu, deci imi sta in masura
sa scriu ceva
fericit.

De ce sa nu scriu si despre ceva…
jucaus!
Precum copiii de i-am admirat alergand prin parc,
cu mingi, rasete si zgomot bun si-nalt.
Ma vei lasa sa
ma joc
pe aceasta foaie?

Si totul, dar totul, sa fie scris…
sincer.
Caci fara asta, degeaba existi si suntem, tot se-aduna in
hatisuri si genuna. Asa ca permite-mi in continuare
sa fiu sincer.

Tu despre ce vrei sa scrii? Viata, arta, frumos, spumos, pasiune sau ascensiune? Pune doar mana si opri-te-va nimeni!
Creaza-te si recreaza-te!

creatie

E doar o chestiune de viziune

Leave a comment

Sugar scumpa, au trecut cateva primaveri de cand nu te-am mai vazut stand asa, lungita si alba si draga mie. Parca esti mai cuminte si parca mirosi putin altfel, sugar draga.

Mai tii minte cand stateai pe iarba si zambeai la luna si la soare, ore intregi, cand clipa nu moare? Si cand fluierai in dorul lelii si cantai la cine stie ce frunza sau ram sau fir? Sugar draga, si cum te apostrofam mieros cand tu voiai sa zburdam pe campii intinse precum misticii Eva a lui Adam si Adam al Evei.

Sugar scumpa, am purtat razboaie impreuna si am adus victorii pe fiecare pata de corp gol si plin, si cum imi tremurai cand eram si erai! Mai tii minte?

Sugar mea, si cum stateam cu oameni si radeam cu ei si cum ei zambeau cu noi si imbratisati aveam planuri mari. Mari cat iubirea. Ba nu.
Mai mari. Mai stii?

Sugar draga se ridica incet.

Nu. Dar, scumpul meu, tin minte cum ocoleai pe strada cand ma tarai dupa tine gropane si kilogramele de guma si de flegme iti picurau pe asfalt.

Si apoi cum te auzeam gafaind in camera cu cate una si cum
cand intram te vedeam ranjind si masturbandu-te imbecil in fata ei.

Si figura ta schimonosita si socata cand te vedeam prin crapatura usii ce urma sa se tranteasca.

Si iarba nu era iarba, scumpul meu, erau mormane de namol
si noroi
si gunoi
adunate la subsolul blocului tau infect din cartierul
mestecat de lumini stinse.

Si zburdatul tau, scumpul meu, era tareala prin care ma chinuiai in viata ta mica si fara sens consumata intre curve si discoteca si amante si dubiosi cu naravuri indoielnice.

Caci da, scumpul meu, asa-ti erau prietenii. Si rasul mi-era de teama ca te-ai imbata si m-ai lovi. Si zambetul lor de drogati era doar ca sa poata sa isi mai bage-n vene si sa urle
dupa ajutor, pastrandu-si idioata
mandrie de masculi.

Sugar draga…dar…

Exact. Nu mi-ai dat niciun dar. Niciodata.

La revedere.

Plezni din degete si el disparu.

Afara, cartierul negru isi molfaia linistit luminile lipsa. O molie se lipi de acolo unde candva era un bec.

Striga licuriciul care insa intarzia sa vina.

creatie

Zid de trecut

Leave a comment

Intr-o lume destramata si-aruncata, calcata si zbuciumata mergi dreapta fix cu capul
in zid.
Si zidul te primeste si-ti spune “ia priveste si-oglindeste in caramida celesta si
rupestra
chipul tau de lut prefacut in nisip sticlos apos gaunos pana la os!”

Si stai tampa si te uiti in zid si perfid simti cum trecutul nu te lasa si nu e
deloc candid
si ludic, e doar o plasa in care singura te prinzi si te surprinzi cum musti din nada
ce fatala
iti va fi, prin falci de o vei maslui in creier va salasui pana cand tu vei inceta
sa mai fi.

Si-ncet in lumea vetusta ce te dezgusta zidurile te-nconjoara si
te infioara,
iti vezi spatele in oglindirea uscatelor diamante ce odata le credeai argint
de-alint.
Acum, esti una cu zidul si caramida rosie vei fi, iar altii in tine se vor oglindi
si-si vor spune
“Oare cum ar fi…?”

creatie

Hai sa Fim.

Leave a comment

Monolog:

“Buna ziua. Ma numesc si sunt. Si imi place. Pe bune. Nu cred ca as putea sa fiu si sa nu ma numesc, sau chiar sa ma numesc si sa nu fiu. De aia puscariasii nu sunt. Ei nu au nume. Au numere. Depersonificati, desincronizati social, de…dezbatut chestia asta.”

Dialog:

“Buna ziua!” “Buna ziua! Cine sunteti?” “Fiu!” “Fiu?” “Da, fiu de om”. “Ahaaaa….si….un nume nu aveti?” “Nu.” “Pai cum nu? Orice om are nume, nu?” “Nu. Uite ca nu. Pentru ca nu vreau.” “…esti ciudat…” “Cum ai ghicit?!” “?…?” “Ciudat ma cheama. Am sa Fiu in alta parte acum. Pa.” “…pa…presupun.” “:)”

Log:

“Log into my life, my thrilling lif…A. Scuze. FIIND un poliglot, simteam nevoia sa FIU prezent pe aici si in alta limba. Hihi. Hehe. Haha. Delirul meu este si al tau, pentru ca si tu ai nume, deci esti predispus inspre a imita, si a te decastra si decala (pr)intre oameni. Nu? Gresesc? Esti o pala imitatie a ceea ce ai putea sa fii dupa ce … ai accepta faptul ca e mai bine sa…nu fii. (Re)neaga-ti numele.

Hai doar sa FIM”.

creatie

Stingere

Leave a comment

Statea atarnata de geam cu picioarele balanganindu-se in gol. Era la parterul cartierului inabusit de la marginea orasului mort; tragea incet din tigara apoi sufla fumul in sus si usor in dreapta, urmarind cu dezinteres clipocitul unicului bec de pe strada.

Clip…clip…fas…clip…fas…clip…clip…

In ritmul asta isi balanganea picioarele. Si astepta. Oare vine…oare nu mai vine…oare vine…oare vine…oare nu mai vine?

Clip…clip…fas…

Becul galben isi continua jocul ca in fiecare seara. Ca orice, urma sa moara si el intr-un prelung “fassss…”. Si atunci, strada cu case scorojite si plina de buline rosii urma sa ramana aproape complet cufundata in tacere umbroasa.

Un caine se auzi la distanta. Apoi un altul, mai aproape, apoi inca cativa de prin curtile oamenilor.

Oare vine…oare nu vine…oare nu vine…oare mai vine? E marti…ar trebui sa vina!

Arunca chistocul de tigara peste geam. Ateriza in balta. “Fasss…”, si se stinse. Becul. Strada ramase in umbra. Nici nu-l vazu cand intra in casa, dar auzi scartaitul familiar al usii.

Ii simti pasii greoi cum traversau parchetul umflat de apa, apoi numara secundele pana cand urma sa apese clanta. 1…2…3…acum!

“In noaptea asta, vreau sa o facem cu lumina stinsa. Ai vazut, dragul meu, ce intuneric s-a facut afara…?”.

creatie

Povestioara (partea IV)

Leave a comment

Ac de gamalie intr-o palarie stai atarnat la chindie de-o chilie si te scarpini pe chelie “oare ce-o fi viata asta, mai, nea Ilie?”

Nea Ilie incurcat ti-arunca un vis ratat – “Pai mai gamalie! toti ne nastem si murim, toti traim si vietuim, toti speram sa ne-amintim chestii bune si ferice, chestii lirice pe-aice. Si cand colo orice-am face si desface, oricat ne-am preface a ne satisface greu ne e sa iesim din asta carapace.”

Si-i lua acul din palarie si-ntepa pe nea Vasile. “Au!”striga Vasile brusc cuprins de alergie. “Sunt alergic la durere, de ce ai facut acestea!?”

“Pai mai nea Vasile, asta-i viata cum o vezi – azi traiesti si tu visezi, maine te-nteapa de nu te vezi, poimaine-n cap aterizezi din chilie la chindie. Apoi tar`na-n cap iti pui la trei metri sub gutui, hrana sa fii…nimanui. Toti speram sa fim ceva dar pentru cine? Pentru tine? Pentru mine? Pentru tara si uzine pentru ego-uri stupide corcodoide si scombride? Nu Vasile, habar n-ai, esti mai “nimeni” ca un nai!”

Si lua naiul din subsoara si-ncepu sa cante-n doara.

Soarele apune-n sat si-atarnat de-o ata alba mai lasa lumini de salba. Intunericu-i cuprinse, cant vesel casele cuprinse.

Si cand cantul s-o opri si noi toti ne-om vesteji. Hai sa fim mai simplii, mai copii, caci prea multe intrebari nu ne dau doar bucurii!

Si v-am spus povestea-sa, atarnat pe o margea, si v-am spus povestea azi, sa fiti veselii mei barzi, si v-am spus povata asta, sa nu dea in voi napasta!

creatie

Repet

4 Comments

Hai sa punem pe “repet” tot.
“Repet”, hai sa punem tot pe “repet”
Nu, pe bune, totul este doar un “repet”
Si de ce sa nu zicem si in engleza, caci vrem sa “repeat everything!”
Ne vine atat de natural sa “repetam” tot.
Ne nastem “repetand” sexul
Traim “repetand” pe ai nostri
Experimentam cand “repetam” ce au experimentat deja altii
Insa “repetandu-i” preferam sa credem ca suntem originali
Ascultam aceeasi melodie “repetata”
Si “repetam” aceleai greseli tot timpul insa cu alti oameni.
……………..
Bun. Hai sa “repetam”. Ce am invatat astazi copii?
“Hai sa punem pe “repet” tot.
“Repet”, hai sa punem tot pe “repet”
Nu, pe bune, totul este doar un “repet””………….

Te frustreaza faptul ca ma “repet”? ti se pare inutila “repetitia”?!?
Atunci de ce puii mei ai citit pana aici, “repetandu-ti” in gand “poate gasesc ceva demn de…
“repetat””?!
Pf.

creatie

Condamnata

1 Comment

Vorbeste frumos si taraste-te-n jos, cerseste mila si urla-ti angoasa pe peretii de sange albastru-cer. Incetoseaza-ti gandurile cand simti caderea in neant si scara ce se termina pas cu pas – infinitul tau este desfacerea eului din tine.

Sprijina-te de panza de paianjen ce nastere ia din vaduva neagra ce iti devoreaza sotul din tine, sexul ti se stafideste gandul ti se inegreste viata ti se ofileste – crestineste – te rog sa te crucifici cu sfinxul coloanei tale, cu fiecare fibra de doua parale ce-ti zace in sale.

De doua parale este viata ta infectabjectalerta in cautarea adevarurilor din spatele crimelor savarsite de tine prin mine si de mine prin tine, din spatele rolurilor jucate te tarasti pe scena goala a culorilor eurilor tale si mastilor desfacute si refacute, scuipate si reingurgitate. Te urasc sau te iubesc, te detest sau ma detesti – iti spui printr-un scuipat ratat desfatat si ranjit stacojit te joci pe podeaua rosie cu sange si urme de unghii strivite de tine prin mine. Si totul – totul…doar pentru mine? iti spui cand coltul il atingi si te prelingi.

Si camasa de forta se rupse. Tu ai cazut. Libera te simti si nu stii ce sa faci cu libertatea ta – sa te pierzi prin sticla? sa te arunci prin aer? sa plutesti prin secunde in cadere sa te zdrobesti zdrelesti zdruncini si macini de pamantul plin de maracini? sa te iubesti si sa te urasti, la fel ca un cel mai banal egocentric?

Si atunci atat de obosita te ridici incet. Cerul peretilor se facu din albastru ros, si rosul se facu alb si albul se ingalbeni si la fel si tu, incet, iti imbracasi camasa atat de alba. Acum, stai incremenitfixataimobilarasa langa usa grasa si soioasa prin care gardieni din plasa vin sa te coasa si sa-ti teasa o existenta atat de anevoioasa.

“Zambetul tau…va fi zambetul meu…”, reciti incetisor pe un transparent covor de sentimente reticente ce se-apropie incet sa te ingroape in gropi de sedimente.

Inchisa in camera cu peretii de un sange albastru-cer tronezi si astazi, regina a propriei imaginatii, aberatii, atat de banale fotografii ale vietii tale. Pe pereti iti numeri existenta – 1…2…3…chicotesti si reciti…”hai sa fumez pe furis, ma intreb ce vreme este afara…oare o fi o vreme caniculara?”

Esti doar un pur rod al imaginatiei mele bolnave. Ce ar fi sa mori acum?

Exact.

Mori.

Dispari. Vezi?

Ce usor este sa delirezi….condamnata esti spre acest delir etern, pe aceasta pagina alba…
tern.