Noaptea trecuta m-am trezit la patru, era
bezna si se auzeau cainii atat de tare incat
mi-am bagat capul sub apa sa nu-i aud. Gandurile
s-au scufundat dar nu s-au inecat.

Stau inchis in camasa-mi de forta neagra, caci albul a fost aruncat – uite-te pe geam! Vezi? E mult gri si negru, si culorile-s duse, asa ca nu-mi zice ca sunt nebun, chiar de stau inchis, intr-un pat obosit, strivit, ostenit!

Si nu aud nimic, asa inchis cum sunt – aer gol, namol, ploaie, apa sau iarna, mi-e totuna! Sunt doar inchis, in propria-mi capela din propria-mi biserica ce nu are niciun credincios. Degeaba cladesti mii de biserici daca oamenii intra cu inima franta si cu mii pacate in ele, sa se roage la un dumnezeu in care nu cred!

Inchis stau in patul alb-gri, imbracat in negru, in camera neagra, atat de gol afara, inauntru. Poate e ceata, poate ca oameni au murit si mor chiar acum, poate ca toti au disparut si tot ce simt este doar o iluzie imbecila, senila, livida. Cum ar fi sa dispara toti, totul, si tu sa fii ultimul om? Si sa fii legat
intr-o camera neagra, intr-un pat alb-gri,
imbracat, da, in negru?

Nici nu ai banui atunci ce valoros esti…

Asa ca ia de ridica-te nitel. Da un ochi pe-afara, poate nu vezi pe nimeni! Poate ca toti sunt in biserici, ingenunchiind fals in timp ce se gandesc la pacatele ce vor face odata iesiti din locul “sfant”, poate ca toti copiii sunt la scolile vietii ce ii invata moartea, poate ca batranii sunt toti prin cimitire sa isi aranjeze ultimele ramasite, de parca conteaza unde o sa se duca dupa aia. Poate ca ceilalti sunt inchisi in birouri patratoase, cu figuri simandicoase, anoste si ipocrite.

Iesira din magazin, papusa verde ce nu ai pierde si stapanul cel nou, inalt si ce tocmai-si luase un nou cadou. Si sa vezi ce bou…

Ajunsera-n casa neagra, de la marginea orasului, stapanul lua ata si ac si incepu sa coasa, cu spor, papusa ce o cumpara din magazinul cu hamac. Ii puse un arc lung si ruginit, paraginit, intortocheat, anost si ingenunchiat si stapanul incepu sa se joace, cand incolo, cand incoace.

Si ce vede papusa,
pamant apropiindu-se
dureri rascolindu-se,
busit si lovit, rastignit
si indoit se prabusi la pamant
si tocmai cand zise “gata, am scapat”,
arcul il trase in sus, capiat

Se izbi de mana stapanului,
stransa si transpirata
o arunca iar, lata, la pamant mizer,
parca strivit de buldozer papusa
isi rupse o mana, si-un ochi ii cazu,
arcul se rupse, visele prinsera catuse.

Era doar o papusa, in mana stapanului, arcul rodea din ea, ii rodea existenta. Era doar o carpa, in mana cea mare, era doar un pres, sa-i sada la picioare.

Papusarul se plictisi. O dosi intr-o punga de alte papusi moarte si, aplecat de spate, iesi din casa, sa se-mbate.

Doar pe noi ne ocolea, restul prin vifor ii lua, zeita Ran. “Stati pe verdea iarba, copii din flori – simtit fiori…iarna aceasta va iert, va petrec pe aripa-mi alba peste mari, alaturi de falnice miscari de aripe doispe”.

Life’s a game of laugh and smiles, ponder well, my dear child,
what you chose is what you are! Will you laugh in face of pride,
will you dance and will you glide on your happy long existence
through the fate so good, for instance, for a God not for your flesh?

Just remember, my child. Nothing is what it seems to be, and, at the same time, to be is nothing. To exist is nothing but a name, a simple word. Why do we exist? Why do you exist? Because something that is beyond your or even my power of comprehension has created you.

Vrei sa iesi pe strada si sa visezi la printul din poveste – povesti!esti o mizera creatie a ta, si unica vinovata esti tu si ma-ta, care te-a invatat sa te mariti cu ala cu bani, ca-i boier smecher si stocar mistocar plin de lovele si talente!

iti meriti acum soarta infecta, defecta si inerta o sa ajungi in curand intr-o camera de unu’ pe trei, la doi metri sub pamant, si niciun SRL nu se va deschide deasupra-ti, sa te pomeneasca cineva.

De ce nu intri in casa? Hai sa-ti dau un ceai fierbinte
de aducere-aminte, sa te tin in brate si sa-ti spun, cuminte,
ce miros de primavara ai, si intr-o doara sa-ti spun ca esti cat
o aschioara, iar deseara sa te intinzi si sa cuprinzi bratul meu
molatec, aprins doar de
jaratec.

Dar tu stai in pridvor – in spate furtuna aduna, in fata sunt eu,
ce cant din struna. Melodia o stii oare? Atragatoare e, sau macar
acoperitoare? Si dansezi cand pe stang cand pe un drept, te intorci
si-apoi iar pleci, si revii si te tot joci, frica-ti e de ce nu stii,
si tot pleci spre
pustii.

Speranta acolo nu-i. Si stii.

Inchid usa. Eu te-astept. Bate-n ea cand o sa vii!