Am chef de viata si nu am
stai pe loc si incearca sa dansezi
pe muteste ridica-te dar mai ramai legata
de stalpul alb din mijlocul incaperii.

Hai sa iti cant o muzica veche si sa-ti spun
ca-mi tremura glasul

Ce alb este aici aproape ca nu mai vad Ochii ma dor si fiinta din mine se zbate sunt pierdut si zac pe fata
Incerc sa-mi amintesc cum era in viata
cand puls aveam si tu aveai loc langa mine si cald ne era in brate cu tine
cand am plans pentru prima oara cand scancet si ochi am deschis
cand brate usor m-au ridicat si m-au prins
Ma asteptam sa fie intuneric si tu sa nu fii dar esti peste tot in albul de pe case
in albul de pe strada in albul din rana deschisa pe tampla cea goala
si incerc sa ma imbratisez sa imi fie cald dar nu mi-e decat
alb
As pune punct dar nu pot si incerc doar sa scriu sa acopar cat mai mult din coala cea alba sa scriu fara sens si fara sir si sa imi doresc sa fiu viu si tu langa mine Ce-ar fi sa am drept la o ultima dorinta asa cum am citit in cartile cu condamnati pe scaunul electric Mi-as dori sa traiesc sa cunosc culorile
mi-e frica sa trec si fac pas dupa pas si apoi cad Taras ma indrept spre usa cea alba din peretele alb plin de geamuri mici ce bat spre alb mama mi-e frica mama primeste-ma inapoi si iarta-mi tu greselile mele Nu te uita la rana-mi din cap si nu plange prea mult Mama sa stii ca aici unde sunt e alb si frig de atata lipsa de culoare dar nu mi-e frica pentru ca nu mai sunt deloc

si usa nu are clanta si ma agat de ea si alunec ma uit pe palme si nu vad decat alb Acolo unde am atins usa nu se vede nimic si incep sa bat in ea si sa strig lasa-ma inauntru lasa-ma inauntru
cineva din spatele usii imi spune intrebator de unde stii ca inauntru nu este de fapt afara
si are dreptate
oare de ce vreau in alta parte
ma pun pe spate si inchid ochii de moarte
strans strans strans ii inchid pana imi apar pete
si zambesc
Uite o pata esti tu si o pata zambetul tau si o pata un nor cenusiu ce anunta ploaie de vara si una rosie ca o rana dintr-o tampla goala
Cand deschid ochii incaperea nu mai e goala
esti si tu zambitoare si imi intinzi mana Hai nu mai sta singur vino cu mine sa iti arat de ce am venit dupa tine
Si te iau de mana alba si trecem prin peretele alb

Azi a fost cald. in cutie am stat
resemnat in casa-mi inchisa cu lacat.
afara oamenii isi tarasc emotiile si
veseliile, starile si melancoliile precum
lanturile sclaviei. imi spunea candva un om
ca “oameni suntem!” si ridica din umeri.
eu inchis si voi inchisi, ce ne separa?
doar un zid, ce uneori cade, intr-o doara,
si ne striveste sub a lui povara?
o apa? o linie pe o harta? nici una, nici doua,
asa ca las-o moarta.

spuse, se imbraca, si pleca. afara
se auzeau zdranganituri de zale.