“Oamenii sunt diferiti, lectia ce tre s-o-nghiti”
Category Archives: creatie
Pac-pac-pac!
Am un pistol! Si nu mi-e frica sa-l folosesc! Pac-pac-pac bammmm!!!
hahah, m-ai udat, nemernicule!!!
Pai ti-am zis ca nu mi-e frica sa-l folosesc! Ce, credeai ca glumesc?
de mult n-ai mai ras atat, sa nu-ti stea-n gat!
Hah, pac-pac, iar te-am impuscat!
heyyyyy, ma gadili, ostracofilule!
Inzilio!
psiliule!
Acantocefalo!
impaclu ce esti!
Imbodolio!
lapisazlulule!
……..
……
…mai na! pac-pac-pac!!
AaaAAaaaAAaa
Hai ma. Ca oricum ne udam toti la un moment dat!
:D
Trecut
Vad cum pe oameni ii afecteaza trecutul
cum sechelele le lasa urme
ca zgarieturi frecate de zid
Pe mine nu ma afecteaza.
In niciun fel.
Cum reusesti? invata-ma!
E simplu. Pur si simplu le intorc spatele.
Se ridica. Inainte de a iesi se intoarce si zambeste apoi inchide usa.
Frica. Iar. (scris pe 10 mai)
Ti-as spune o poveste printre ferestre
larg deschise
sa mirosi libertatea si larg
sa zambesti
frica. iar frica. un acelasi fel de frica. ma creez, ma invat si ma arunc in vertijuri si plutesc si ma risipesc printre ape.
haha ha.
imi zicea candva o prietena de atitudinile ei…ciudate. ce…viata…circulara. nu?
oricum, e doar o stare
dar simt ca o sa dispar
Martor
unsprezece shot-uri, trei tigari si un copil ce creste in ea.
asta este viata.
e un sarut sau ceva mai mult sau –
ceva?
si cineva,
cineva o ameninta ca-i rupe linistea.
spune
ca o sa le rupa oasele
si urmatorul lucru -
vad o sticla aruncata in fata ei.
vad sange, pot chiar sa-l gust.
razand cade.
“sa nu-mi mai vorbesti asa,
in pizda ma-tii”
si rade, injura, si mai mult sange.
lumina se aprinde
muzica se opreste.
inainte sa inchid si eu ochii le mai vad fetele
stand deasupra ei.
zambind.
e doar o bataie de inima inainte
de a o lovi in stomac
douasprezece shot-uri, trei tigari si un copil izgonit.
asta este viata.
Sticla
Sunt o bucata de sticla,
sparta si stralucitoare
pe podeaua unei catedrale
sunt verde
si
albastra
si
rosie ca Maria Fecioara
Preoti se holbeaza la mine
si arunca cu aghiazma
Ii aud spunand
cum
ar trebui sa fiu
aruncata
Vad cum o mama
isi loveste copilul
in timpul ceremoniei
si simt gandurile
putrede ale unei
batrane
Noaptea
micuta calugarita
garbovita
vine cu o manusa roasa
si ma ia la ea
acasa
si devenim bucati
de sticla, toti,
impreuna
Poveste cu o printesa
A fost odata ca niciodata, o printesa. Si ea nu voia sa fie printesa.
Nu sunt o printesa;
ele exista doar in povesti.
Printul meu nu este perfect
si nici nu vreau sa fie.
Nu am nevoie de sali de bal imense
si diamante sa ma simt frumoasa;
blugi si un tricou sunt tot
ce imi trebuie.
Nu vreau sa fiu inchisa
intr-un turn, ca
Rapunzel,
cand viata pulseaza
sub streasina geamurilor.
O suta de ani este prea mult
pentru Frumoasa din Padurea
Adormita, nu pot astepta
atat de mult un simplu
sarut care sa ma trezeasca
din somn de moarte.
Nu pricep cum Cenusareasa
a putut sa poarte pantofii
din sticla
fara sa simta nevoia sa ii arunce
si sa ii striveasca sub rotile
trasurii.
Apa
Rece
Apa rece
ma inconjoara acum
si tot ceea ce am
este
mana ta
Sa uzi florile
Cand voi muri oare vor veni toti
sa imi umble in lucruri
sa imi ia posterele de pe pereti si sa le ruleze
va dona cineva cartile mele vreunui anticariat
si va veni altcineva
sa imi ia colectia de ceaiuri
si sa le aleaga pe cele mai frumos
mirositoare
cineva care sa ia lampa
la care citeam
sa imi descompuna computerul
si sa imi copieze muzica
sa o asculte o noapte intreaga
cu ochi inchisi
cineva sa imi fure hainele
si altcineva care sa petreaca o zi si o noapte
consumand toate lumanarile pana la
mici baltoace de ceara?
dar cine dintre toti imi va uda plantele
cand voi fi mort?
am doar doua, una are nevoie de putine picaturi
cealalta nici nu stiu ce este – am gasit-o
langa o pubela
Uda-le doar din cand in cand si
poate ele vor trai.
Frica
Nu imi este frica
sa cad; sa zac cu fata in jos
si sa-mi zgarii pielea de ciment
sau sa gust din noroi
si sa ma tarasc, sa ma tarasc pana cand
gasesc un drum, iar, sus
mi-e doar frica
de faptul ca nu voi invata niciodata
sa zbor
Uneori imi fac griji ce s-ar intampla
“daca ma sparg?” sau
“daca nimeni nu ma poate lipi la loc?”
si uneori ma intreb
“daca nu exista niciun mod de a
repara oamenii?”
si apoi realizez ca de fapt
ar trebui sa ma ingrijorez gandindu-ma
“dar oare nu sunt cumva deja sfasiat?”
si ma sperie.
ma sperie.
Uneori ma uit
in mine insumi. uneori nu vad nimic
si vreau sa pun mana pe o sapa
si sa zgarii, sa sap, sa zgarii
in suprafetele mele si poate undeva, dedesubt,
poate nu este doar gol, dar imi este teama
ca ar putea fi. ca poate sunt doar
gol.
Peretii mintii mele sunt intunecati,
tristeti si dureri sunt aliniate si ma pierd
in propriile mele ganduri. ma pierd
in mine insumi si poate ca e un labirint
care nu are iesire. [de fapt nu am avut
niciodata un spirit de orientare bun, sa stii!]
sunt captiv
cred. acest gand ma oboseste
pe fundul gropii, fara dorinta de a iesi.
sunt obosit. atat de obosit.
si mi-e teama ca voi ramane asa,
pentru totdeauna.
Pot sa aud copiii ce plang
sa le aud tipetele si
trasnetele ce lovesc, violent, si
tremur, si cu gheare smulg si rup
suprafete, vreau afara si este frig
si tremur si tot pot sa ii aud.
vreau doar sa plece
pleaca!
doar pleaca.
[youtube cYuMT1UKrUE]
Like a storm-driven bird at night
We came flying out of nowhere
And for a moment our wings gleamed
Like gold in the light of fire
And are gone again to the nowhere
The cold grey sea, it waits for me
And the foaming waves call me down
To howling winds and a steel blue sky
But the cold grey sea calls forever
Like gold fall the leaves an the wind
When farewell time, autumn has come
All these years they have passed
Like the wave on the shore of the sea
Time passes, the place I search for
It’s still just a longing inside
Something strange and unknown to me
To be grounded somewhere, no longer
A stormbird in shaking and howlïng