Stateam langa Moarte pe balcon
si peisajul ne facea sereni
incet dar cursiv
inspiram permanent
si expiram uneori.
picioarele ne erau atarnate
pe margine si le miscam precum
mimii
am impartasit o ultima gluma privind felul in care poetii se folosesc
aproape tot timpul de idiotenii vizuale lipsite de imaginatie
dar care incanta cititorii creduli si imbecili
Si inainte sa imi dau seama

C
A
D
E
A
M

Mai devreme eram alaturi de Moarte
pe balcon
si peisajul ne facea sereni
si atunci in ultimele mele secunde
pe masura ce calculam fara sa imi dau seama
distanta pana la pamant
Ne-am separat

eu am inceput sa cad in reluare
sa ma gandesc la ce faceam
la oamenii pe care ii ranesc
la lucrurile care o sa imi lipseasca

si totusi nu imi pasa.

moartea nu e o mandrie.