Imi calci cu talpa-ti sufletul si-alungi orice urma
din nisip,
alergi apoi cu el prin lume, dar eu nu vad decat
sordid.
In mici luciri albastre de lumina tresar chipuri mici
ce le strivesc
apoi indur pe talpa ta lipsita de iubire, doar greata
si durere si amar.
Si cand vei obosi cu sufletu-mi pe talpa-ti, va fi asa
tarziu
ca voi cadea de unul singur,
ostenit,
Si-mbratisandu-ti
glezna alba iti voi zice, cu-o ultima lucire-n viata,
“merci, iubire, ca sufletu-mi tu-n treacat
ai atins”.
Si atarnat de glezne-ti voi ramane o viata-ntreaga
sa-mi tarasti,
iubirea moarta ce-ai strivit
pe caldaram incins arzand sau rece, eu nu mai sunt,
tu doar existi.