Mai jos, o poezie a numitului Tudor Arghezi (renumit in tineretea noastra in special dupa poemul “Catelus cu parul cret”). Drama mea este ca NU acea poezie m-a marcat pe mine si evolutia-mi ulterioara, ci cea de mai jos, “Ion Ion”, din volumul “Flori de mucigai”. Am citit-o prima oara in clasa a doua si dupa CEVA ani, inca mai tin minte fragmente… Enjoy!

În beciul cu morţii, Ion e frumos.
Întins gol pe piatră, c-un fraged suris.
Trei nopţi şobolanii l-au ros
Şi gura-i băloasa ca de sacis.

Când cioclu-l ridică-n spinare
Ion par-ar fi de pământ.
De-l pui poate stă în picioare
Dar braţul e moale şi frânt.

În ochii-i deşchisi, o lumină,
A satului unde-i născut,
A câmpului unde iezii-a păscut,
A încremenit acolo străină.

Departe de vatră şi prins de boieri,
Departe de jalea mămuchii,
Pe trupu-i cu pete şi peri
În cârduri sunt morţi şi păduchii.