‚Sufletele mortilor
Sunt atmosfera terestra.
Respiram sufletele lor,
Sufletele lor isi infig cate un deget
Adanc in respiratia noastra.’
(N. Stanescu – ‚Omul-Fanta’)
deschide-te si imagineaza o gura imensa
care se deschide pe mai multe fete de-odata
si ameninta sa te inghita, de parca nu ar fi fost de ajuns
un simplu cosmar, un simplu vis negru.
si-acum dechide ochii si calculeaza
ce distanta este intre gand si a rosti,
intre cosmar si tipat
cred ca de atata alb am ajuns sa ne murdarim,
iar tipatul iti este inecat in gura imensa
imagineaza-ti niste bolovani lipiti haotic
pe o panza vida, de parca lumea cea groteasca
nu ne-ar fi fost de ajuns. Inchide ochii si vei visa
ca vei putea sa rozi din pietre, cu ridurile mainii si ale
fetei.
(si-acum)
Uneori mi-am dorit sa fiu doar o povestioara,
De care sa rada copiii sau, dupa caz, sa incit
pe cei mai varstnici.
Sa ma deschid si sa ma misc printre oameni,
sa le ofer ce ei isi doresc.
Dar, uitati-va la mine: sunt doar o gura cascata imens,
un individ ce roade cu riduri pietre randuite pe panza vidata,
eu sunt doar un poem din umbra.