…si din nefericire DOAR potential.
Avand in vedere ca nu am mai fost la acest muzeu de cand eram prin clasa a VI-a, cand am fost “cu clasa” si cu profa de geografie (in acel moment numita mea MAMA), am zis ca este timpul sa privesc nitel cu alti ochi rocile de pe-acolo.
Asa ca duminica trecuta am dat o tura pe la acest muzeu. Muzeu National.
Ca parte buna – colectia absolut impresionanta de roci + unele fosile. Atat ca plus. Deci potential foarte mare.
Minusuri…God…ar fi f. multe! De la tipa de la intrare care, in cel mai pur stil romanesc, nu avea rest si era si usor agresiva, pana la coridoarele PROST luminate sau DELOC luminate, lipsa unui personal specializat pe care sa il intrebi…ceva…orice, sau etichetele uneori DELOC lamuritoare. De genul – “Dintele celui mai mare rechin ce a trait vreodata”. Denumire…data la care a trait….NI-MIC!
Dar CEL mai urat lucru, absolut INADMISIBIL intr-un Muzeu National, faptul ca exponatele NU erau LUMINATE (efectiv, lipseau becurile!) si se vedea ca nu fusesera sterse de praf de ANI! Stratul de praf se putea vedea in incretiturile rocilor (acolo unde era lumina that is…si aia proasta si chioara…). Inteleg ca poate nu au FONDURI pentru extindere sau investitii masive, dar stau si ma intreb cat ii costa sa STEARGA DE PRAF pietrele alea, unele foarte rare de altfel si, eventual, sa inlocuiasca pancardele alea absolut comuniste si obosite cu unele noi. Eventual si fotografiile de pe vremea lui Ceausescu, foarte vechi si…cartonate…asa….ieftin de tot.
Per total, absolut dezamagitor. Un muzeu cu f. mult potential care, intr-o alta tara, ar fi putut deveni o sursa deloc de neglijat de venituri pentru Stat. In Romania, o paragina. Si ne mai miram de ce romanul este incult.