Ieri in tren am calatorit cu o stimabila maicuta. Era cald. Batea soarele fix in compartiment. Simteam ca decedez, uneori.
Maicuta, calma, semi-zambitoare, se juca pe mobil. Nimic rau in asta, oameni estem. Era insa ATAT de imbracata, incat simteam ca MOR si mai mult. Toata in negru, cu ciorapi negri, ditai roba neagra, pe cap bonetica aia de-i acopera TOT, baticul ala negru, nu cumva sa intre PIC de viziune asupra parului/capului ei.
Io personal nu inteleg de ce trebuie sa te CHINUI atat pentru a-ti arata credinta si supushenia fata de Gizas Craist. Adica…daca Iisus ar fi mers si el la fel imbracat, as fi zis. Dar `mnealui era in slapi de Vama Veche, roba alba si parul desfacut. De ce puii mei sa chinuie sarmanele slujitoare si sarmanii slujnici ai sai in halul asta?
Ca o comparatie, in tren si in gara am vazut niste calugari, tineri, francezi. Erau imbracati in robe lungi de asemenea, insa erau cenusii deschise. In picioare bocanci. Crucea, finuta si misto, din lemn usor, nu atarna de gat ci usor in lateralul piciorului, prinsa de un fel de curea de brau. Costumatia era MULT mai lejera, pe cap nu purtau nimic, mult mai permisiva si imbietoare.
Eu unul nu m-as face preot SI din cauza canoanelor imbracamintii.