Coraline fiind o animatie realizata de Henry Selick, regizorul mult-aclamatului si cunoscutului Nightmare Before Christmas.

A fost experienta mea cinematogriafica de anul acesta, in mod clar. Bine, nu ca ar fi aparut prin cinema-uri mari titluri de filme so far… Vedem ce mai apar dupa Cannes si TIFF…

Tensiunea este excelent construita in film, regizorul alterneaza bine perioadele de respiro cu momentele de horror, reuseste sa atinga foarte multe corzi sensibile. Am ras si m-am infiorat deopotriva.

Personajele sunt foarte bine construite si fiecare are o personalitate surprinzator de bine conturata. Mi-au placut in special doua babe care isi impaiau dupa moarte cainii si le puneau aripi. Apoi ii aranjau frumos pe rafturi.

Subiectul: O fetita este total nemultumita de relatia ei cu parintii, ambii scriitori, modelul de parinti ocupati, boring, care o cam neglijeaza. Fetita, Coraline, descopera o usita secreta care o transporta intr-o lume paralela in care totul este invers – parintii sunt geniali, vecinii perfecti si amuzanti, totul este luminos, bun si simpatic. Atat de simpatic incat ma luau fiorii pe mine, in sala.

Defectul acelei lumi? Toti aveau in loc de ochi…nasturi. Si nu era nici pe departe totul perfect.

Nota 8,5 spre chiar 9. Daca ar fi fost in engleza poate ca experienta ar fi fost si mai buna, dar romanii au considerat de cuviinta sa dubleze. Damn. Si oricum, daca-ti aduci copilul de sub 7 ani la un asemenea desen nu este deloc exclus ca saracul sa ramana cu sechele in viitor… Ranjet. :De