Umbra-mi se intindea pe asfaltul rece precum un gat lung de strut. Oamenii treceau grabiti si o calcau in picioare, ba chiar unul dintre ei a scuipat pe ea. Strutul din umbra a mea molfaia linistit, apatic si curios, asa cum fac strutii. La un moment dat isi ridica ciocul si intreaba viitorul din viitorii mei pasi “Auzi ba viitorule…ia zi bre…il mai iubeste oare?”

Viitorul insa tacea sau nu prea auzeam eu cum trebuie ce spunea pentru ca pe masura ce lumina felinarului ramanea in spate, strutul meu intindea un gat din ce in ce mai lung dupa un viitor din ce in ce mai indepartat.