De ce atunci cand un om moare, subit toti ceilalti incep sa vorbeasca la trecut despre el/ea? Nu mi se pare ok! Omul acela inca traieste. Da, nu in forma fizica, nu palpabil, insa traieste si poate este mai viu ca NICIODATA!

In memoria colectiva. In memoria ta. Prin invataturile pe care le-ai capatat de la acel om. Prin amintiri si intamplari. Vezi totul mai clar. Disparitia unui om din format fizic te face sa vezi si sa il percepi MULT mai clar decat daca ar mai fi printre noi. Iti aduci aminte de lucruri carora in trecut nu le acordai insemnatate, sau pe care le considerai uitate. Il simti mai clar, mai puternic.

Omul acela nu merita sa fie vorbit “la trecut” ci, din contra, este poate mult mai prezent printre noi. Eu cand o sa mor, vreau sa se vorbeasca la prezent despre mine. Si asta si-ar dori multi care nu mai sunt printre noi.  So…smile! Nimeni nu moare, atata timp cat macar un om isi mai aminteste de tine si zambeste! : )
—————————
Nu trebuie sa te gandesti cate “a ratat” acel om, cate ar mai fi vrut sa faca/ar mai fi putut sa faca; toti putem sa facem mult mai multe si ne si dorim mult mai multe. Pentru ca suntem oameni. Nu ne multumim niciodata cu ceea ce avem, din pacate. Tot Timpul vrem mai mult, mai diferit, mai…si rareori spre niciodata primim chiar TOT ce ne dorim, facem tot ceea ce vrem sa facem.

Gandeste-te la cate a FACUT. Cate zambete a avut, cata fericire a impartit, cata voie buna. Cate ai invatat si inveti inca de la el. Gandeste-te ca, indiferent de lungime, a avut o viata plina si inca o are, prin noi. Omul care nu mai este, fizic, acum oricum nu mai stie nimic, nu mai este interesat, este…se odihneste. Judeca un om dupa cele pe care deja le-a realizat, nu dupa ce ar putea sa faca sau ar fi putut sa faca.

Nu in ultimul rand, moartea face parte din viata. Accepta ca va veni, nu fii egoist(a), gandeste-te (si) la cei din jurul tau, spune-le cat de mult ii iubesti si apreciezi. Arata-le asta. Vei fi amintit(a) dupa lucrurile marunte, acelea te vor defini.