Sentimente concrete deloc abjecte si care bat puternic spre indecente socialmente nu sunt corecte dar acceptate si indreptate pot duce departe
te-am luat de brat si te-am dus spre o tara dintre hotare unde se port razboaie puhoaie si printre gloante te-am sarutat siroaie si te-am intrebat „de ce transpiri, iubito” doar ai zambit smerit si-ai zambit placut
si-am stiut ca o sa fie greu-placut. rapusi in stanga si-n dreapta doi au cazut secerati inclestati cu rictusuri mari inghetati impleticiti si smeriti poate chiar pocaiti i-am ignorat si am plecat si eu de-acolo spre frontul cel mare unde gloante cadeau puhoaie siroaie
si tu mergeai lin, aproape ca pluteai, cand dispareai cand apareai erai naluca, oare pe duca, cand in spate cand in stanga cand era liniste si cand furtuna sau cantec de struna si gloante prin tine treceau la pamant cadeau neranita desi prihanita
ti-as pune cununa, iubito, de-as avea curaj sa-ti spun pe nume, sa rasune cat s-aude-n vazduhuri si corbi sa vina sa hranesti venina si pura sa te-nalti iara pe-un fir de vara sa nu dormi de-nseara

luna nu-i si nici stele nu-s si-ai ras cand ti-am spus si-am tacut uitand spre pamant – dar nici el nu era cadeam si alunecam spre neant si inca-ti auzeam zambetul rasul si pasul vesel ca o memorie din spate
si-n stanga si-n dreapta cei doi rapusi zambeau cu rictusi de moarte-mi spuneau „te-asteptam, oh, ce te-asteptam”