sunt mort si tot joc cu Moartea jocul desfacerii vietii mele si imi ranjeste
si-mi spune “nu e de-ajuns sa mori doar o data in viata” ii raspund
“dupa ce atingi o limita a durerii incetezi sa simti ci te transformi te desfigurezi deci nu imi pasa de ma omori inca o data”
si moartea ridica din orbita dreapta a mirare si-mi zice “sah la nebun, nebunule”
ii explic ca nu ii apreciez umorul
ma ridic de la masa alba si rece ca marmura si ma duc la baie sa ma spal pe fata
sa mi se duca alcoolul din sangele rece dar la robinet curge doar vin
“inca o gluma proasta”
si Moartea e in spatele meu si-mi zice “vezi asa a facut si Iisus de ce nu as face si eu la fel”
si rade grotesc
ii explic ca nu ii apreciez umorul
si ma intorc mahmur la masa ca marmura rece si ma gandesc daca are sens
sa ies din sah la nebun
doare iar mama si unde esti iubire sa ma scoti din impas nu mai stiu sa mut
nu mai vad bine mama sunt rece ca masa din marmura am depasit limita durerii si incep sa ma transform
dar inca nu stiu in ce si de ce si cand se va sfarsi odata totul
pana atunci vreau sa nu mai vad negru si moartea ce ranjeste
ascutit