Nu te-am simtit de prea mult timp
si zapada s-a asternut.
Ca acum un an, ca acum zece,
timpul se petrece dar inca te simt.
Cat de mult? Cat timp? Poate iarna
va trece, sau de va ramanea,
nu stiu.

Nu te-am mirost de prea mult timp,
si parca imi pierd un simt, ma petrec
printre poteci de asfalturi cu nea
asternuta in straturi albe albe
negre si gri.
Si mai stii, cand zambeai si jurai
si te jucai, asternuta peste o gura
de rai?

Nu am primit decat niste semne
care imi ziceau ca nu ne mai vedem
decat poate
la anul ce veni-va, intr-o primavara
atat de desarta, incat moartea ar fi
prea moarta.
Nu am primit decat niste rictusi
ce m-au durut si au insamantat in mine
durere, deloc placere, sfidare amara.

Asa ca stii ce o sa fac, dragoste?
O sa ies afara si o sa ma joc in
zapada, asa cum am facut cu tine
acum o vesnicie.
Si acolo, printre nea, poate o sa-ti ating
macar o urma,
macar din greseala

prin locuri pe unde ne plimbam
odinioara.