Stau inchis in camasa-mi de forta neagra, caci albul a fost aruncat – uite-te pe geam! Vezi? E mult gri si negru, si culorile-s duse, asa ca nu-mi zice ca sunt nebun, chiar de stau inchis, intr-un pat obosit, strivit, ostenit!

Si nu aud nimic, asa inchis cum sunt – aer gol, namol, ploaie, apa sau iarna, mi-e totuna! Sunt doar inchis, in propria-mi capela din propria-mi biserica ce nu are niciun credincios. Degeaba cladesti mii de biserici daca oamenii intra cu inima franta si cu mii pacate in ele, sa se roage la un dumnezeu in care nu cred!

Inchis stau in patul alb-gri, imbracat in negru, in camera neagra, atat de gol afara, inauntru. Poate e ceata, poate ca oameni au murit si mor chiar acum, poate ca toti au disparut si tot ce simt este doar o iluzie imbecila, senila, livida. Cum ar fi sa dispara toti, totul, si tu sa fii ultimul om? Si sa fii legat
intr-o camera neagra, intr-un pat alb-gri,
imbracat, da, in negru?

Nici nu ai banui atunci ce valoros esti…

Asa ca ia de ridica-te nitel. Da un ochi pe-afara, poate nu vezi pe nimeni! Poate ca toti sunt in biserici, ingenunchiind fals in timp ce se gandesc la pacatele ce vor face odata iesiti din locul “sfant”, poate ca toti copiii sunt la scolile vietii ce ii invata moartea, poate ca batranii sunt toti prin cimitire sa isi aranjeze ultimele ramasite, de parca conteaza unde o sa se duca dupa aia. Poate ca ceilalti sunt inchisi in birouri patratoase, cu figuri simandicoase, anoste si ipocrite.

Iesira din magazin, papusa verde ce nu ai pierde si stapanul cel nou, inalt si ce tocmai-si luase un nou cadou. Si sa vezi ce bou…

Ajunsera-n casa neagra, de la marginea orasului, stapanul lua ata si ac si incepu sa coasa, cu spor, papusa ce o cumpara din magazinul cu hamac. Ii puse un arc lung si ruginit, paraginit, intortocheat, anost si ingenunchiat si stapanul incepu sa se joace, cand incolo, cand incoace.

Si ce vede papusa,
pamant apropiindu-se
dureri rascolindu-se,
busit si lovit, rastignit
si indoit se prabusi la pamant
si tocmai cand zise “gata, am scapat”,
arcul il trase in sus, capiat

Se izbi de mana stapanului,
stransa si transpirata
o arunca iar, lata, la pamant mizer,
parca strivit de buldozer papusa
isi rupse o mana, si-un ochi ii cazu,
arcul se rupse, visele prinsera catuse.

Era doar o papusa, in mana stapanului, arcul rodea din ea, ii rodea existenta. Era doar o carpa, in mana cea mare, era doar un pres, sa-i sada la picioare.

Papusarul se plictisi. O dosi intr-o punga de alte papusi moarte si, aplecat de spate, iesi din casa, sa se-mbate.