Hei, tu! Te simt! In zimti asmuti senzatii si idei,
sentimente desuete si desarte, sparte in cioburi mii
ce atarna in ast inceput de iarna, pe un pridvor rece,
inghetat, dezmatat si – da – iarasi, atat de
spart.
De ce nu intri in casa? Hai sa-ti dau un ceai fierbinte
de aducere-aminte, sa te tin in brate si sa-ti spun, cuminte,
ce miros de primavara ai, si intr-o doara sa-ti spun ca esti cat
o aschioara, iar deseara sa te intinzi si sa cuprinzi bratul meu
molatec, aprins doar de
jaratec.
Dar tu stai in pridvor – in spate furtuna aduna, in fata sunt eu,
ce cant din struna. Melodia o stii oare? Atragatoare e, sau macar
acoperitoare? Si dansezi cand pe stang cand pe un drept, te intorci
si-apoi iar pleci, si revii si te tot joci, frica-ti e de ce nu stii,
si tot pleci spre
pustii.
Speranta acolo nu-i. Si stii.
Inchid usa. Eu te-astept. Bate-n ea cand o sa vii!
Intre timp, uite, ce frumos arata soarele intre frunzele ce falfaie la geam! Poate ca iarna nu va veni anul acesta, totusi.