Clipi usor din gene si-l privi cum isi mangaie barbia, usor.

“Fii relaxat si creeaza ceva. Da, stiu ca tinzi sa crezi ca poti sa creezi ceva puternic cand simti ceva puternic…negativ, dar nu-i chiar asa.
uite, acum esti relaxat si creezi ceva. Un vartej. Sau este vertij?
Oricum, este CEVA.”

O asculta si clipi lung spre ea. Simti briza furtunii de la distanta. Lua chitara si o sprijini mai aproape de el.

“Uite. De exemplu, cel mai frumos lucru pe care l-ai creat vreodata a fost iubirea. Nu-i asa ca ai zis, candva, undeva…poate pe stanca…poate pe mare…poate pe o iarba… un sincer “stii…eu chiar te iubesc” si…nu a fost magic cand ti s-a raspuns inapoi…”si eu pe tine!”…?”

Se scarpina incurcat. Parca isi aducea aminte de asa ceva.

Vantul se inteti. Furtuna venea totusi catre ei.

“Hai…vrei sa intram?”, intreba el.
“Nu, vreau sa stam sa ne ploua. Cred ca ar fi amuzant sa intram cand vom fi uzi pana la piele! Vrei?”
“Bineinteles ca vreau. Ar fi…interesant si amuzant sa fac asta cu tine. Si cand te gandesti ca abia am inceput sa ne vorbim…”.
“Da…si…ti-a placut abordarea mea, nu-i asa?”, spuse ea, chicotind.
“Sa zicem doar ca…te pricepi la cuvinte. Si tu ai … acel ceva, acel ceva ce atrage. Sa fie…non-conformismul? Sau inteligenta? Nu stiu, dar ai atins niste puncte sensibile in mine”, zise el si mangaie corzile. Sunetul impanzii aerul deja greu.
“Ah…da. Stiu ca nu o sa ma uiti. Eu acum o sa plec. Sa-ti aduci aminte de mine…necunoscut cunoscut ce esti!”.

Il saruta scurt, pe buze. Inainte ca faldurile rochiei sale sa dispara, il atinse incet pe umar.

Barbatul ramase pe loc. Incepu sa ploua. Cand chelnerul veni la el sa il intrebe daca nu vrea sa intre in bar, era deja ud pana la piele.