Zgomotul de sub pat il haituia oriunde ar fi mers. Incerca sa manance ceva, cu robinetul deschis, doar-doar nu o mai auzi bufniturile. Iesi pe balcon, isi aprinse tigara si fixa cu privirea blocul din fata. Lasa fumul sa il invaluie si inchise ochii. Imediat, bufniturile, strigatele si urletele repornira, parca mai puternic.
Trase cu putere din tigara si o arunca dintr-un zvacnet peste geamul balconului. Se aseza pe scaun, intr-un colt, isi puse castile in urechi si dadu volumul la maxim. Incerca sa numere frunzele. Sunetele strabateau pana la el, prin zidurile groase, prin crapaturi, mucegai si mizerie. Vaietele si gemetele ii mancau maruntaiele. Simti cum il lua iar migrena. “Futu-i mortii…” Isi prinse capul intre palme si incepu sa zvacneasca. Lasa saliva sa-i curga din gura.
Pocniturile de sub pat nu incetara. Zgaria. Usor, simtea cum isi pierde mintile, realitatea devine fada si nu vedea decat…
Intra in casa tipand si totul se transforma.
Era pe plaja si soarele dogorea, ca de obicei. “‘tu-ti incalzirea globala…”. Ea statea in dreapta lui, cu ochelarii aia imbecil de mari, de-i acopereau toata fata, si rictusul lipit pe buzele subtiri si negre. Era goala. Ii placea goala. Nu-l atragea deloc. Ii observa picioarele groase, mainile butucanoase, nasul diform…si zambetul ala subtire si negru.
Se intoarse pe-o parte. Nu simtea decat ura. Inchise ochii si incepu sa numere nisipul. Atatia ani…degeaba.
Se intoarse si o sugruma. Si-asa plaja era goala. Si-asa si ea era goala.
Se zbatu nitel, socata de parca nu se astepta ca asta o sa se intample. Jigodia dracu’…o merita. I-a mancat toti anii. O merita.
Cand inceta sa se zbata, se uita la ea. Parca-parca ii statea mai bine asa. Ii aranja parul vopsit prost si-i puse ochelarii mai bine pe nas, ochi…si fata. “Uite ca totusi sunt utili…”. O imbraca incet, cu tigara in coltul gurii.
O cara in brate si o duse pana-n casa. Oamenii susoteau…”ce dragut…uite ce cuplu romantic…cata grija are de ea…”.
O depozita in lada de sub pat. Trosnet si intuneric.
Trecuse o saptamana. Sau doua? Nu mai stia. Si ea nu inceta sa zgarie…sa se zbata…sa roada din canapea. Si a dracu`, a inceput sa si puta. Si nu putea sa scape. Ba mai venise si un vecin sa-i ceara nu stiu ce tampenie de bucatarie (de parca era supermarket!) si cand deschise usa il vazu cum se prinde de nas. “Da` ce ai facut, vecine, de miroase asa?” “Uite a gatit nevasta-mea….nu ma intreba!”, raspunse, cu rictus galben. Vecinul ii zambi complice…complicitatea aia unic de cretina dintre barbati. “Da…inteleg…salutari din partea mea!”. “Bineinteles, vecine”. Tranti usa.
Nu apuca sa o salute. Ea il saluta tot timpul, din lada patului. Zgaria…si mocnea…si ranjea…si scuipa si el…dormea. Deasupra ei. Noapte de noapte. Trecuse o luna si o auzea peste tot. Si-i vedea figura aia schimonosita si stafidita si buzele alea subtiri si negre si ochelarii aia mari si figurile alea din capatana aia infecta de-i distrusese toata viata. Si-si imagina cum putrezea incet sub pat si oricat incerca sa aeriseasca si sa fuga nu reusea.
Pulsa si parca incepusa sa-i bata si inima.
Era intepenit acolo. Si stia ca nu o sa scape niciodata. Spectrul ei ii navalise in sange. “Atatia ani…degeaba. Jigodia…o merita”.
……………………
Cand sparsera usa, politistii zvacnira si-si pusera instinctiv mainile la nas. “Pute!”. De parca colegii nu simteau.
Ii gasira unul langa altul. Umbrele se leganau incet pe carpeta mizera. Ea era in stadiu avansat de putrefactie. El avea inca ranjetul lipit pe fata.
Ambii aveau ochelari de soare, aia de-i purtasera cand se intalnisera prima oara, atunci, pe plaja.
Acum se balanganeau la un scaun distanta de sol.
