Nea Ilie incurcat ti-arunca un vis ratat – “Pai mai gamalie! toti ne nastem si murim, toti traim si vietuim, toti speram sa ne-amintim chestii bune si ferice, chestii lirice pe-aice. Si cand colo orice-am face si desface, oricat ne-am preface a ne satisface greu ne e sa iesim din asta carapace.”

Si-i lua acul din palarie si-ntepa pe nea Vasile. “Au!”striga Vasile brusc cuprins de alergie. “Sunt alergic la durere, de ce ai facut acestea!?”

“Pai mai nea Vasile, asta-i viata cum o vezi – azi traiesti si tu visezi, maine te-nteapa de nu te vezi, poimaine-n cap aterizezi din chilie la chindie. Apoi tar`na-n cap iti pui la trei metri sub gutui, hrana sa fii…nimanui. Toti speram sa fim ceva dar pentru cine? Pentru tine? Pentru mine? Pentru tara si uzine pentru ego-uri stupide corcodoide si scombride? Nu Vasile, habar n-ai, esti mai “nimeni” ca un nai!”

Si lua naiul din subsoara si-ncepu sa cante-n doara.

Soarele apune-n sat si-atarnat de-o ata alba mai lasa lumini de salba. Intunericu-i cuprinse, cant vesel casele cuprinse.

Si cand cantul s-o opri si noi toti ne-om vesteji. Hai sa fim mai simplii, mai copii, caci prea multe intrebari nu ne dau doar bucurii!