E fantastic cum unii oameni cu care n-ai mai vorbit de ceva vreme vin catre tine si dintr-o comunicare extrem de…scurta…de doar cateva ore…recuperezi TOT ce ai lasat in urma. E foarte misto cum unii oameni, desi i-ai considerat “pierduti”, isi amintesc de tine la modul FOARTE activ, se gandesc la tine si sunt in continuare sub influenta ta. Ma trezesc ca discut cu unii oameni cu care n-am mai vorbit de ani si imi spun, foarte sincer, “Alex, m-am gandit la tine!!!! Mi-a fost dor!”, la modul cel mai sincer. Makes me feel good si-mi dau seama ca undeva/candva faceam lucrurile FIX cum trebuia. Pana la un punct, ma rog, ahem. :D
Am vorbit cu o amica pe care nu o mai auzisem de 5-6 ani si din 2 ore am recuperat TOT. Adica…a avut capacitatea de a vedea mult mai departe de cuvinte si chiar m-a facut sa ma simt…inteles, total, mult departe de suprafete.
Tendinta recenta de a ma indrepta catre oameni vechi imi ofera noi perspective si surprize, majoritatea, culmea, placute. Ma ajuta foarte mult sa imi aduc aminte cum existam in acea perioada, in ce sfere, ce pasiuni aveam, cum COMUNICAM. Si ma trezesc uneori ca sunt…timid! Ceea ce nu-mi sta in fire. Mi-e sa nu…sparg…pe omul din fata mea, sa nu ma fi schimbat prea rau. Desi sunt constient ca e o temere deseori neintemeiata.
Discutam cu AncaAnca mai devreme despre cat am rezista fara niciun om langa noi, niciun amic/prieten, potential amic/prieten, dar cu acces la orice altceva. Ea zice ca undeva la 2 luni, pentru ca gaseste chestii “interzise social” de facut, de creat, de construit. Ar rezista 2 luni daca ar avea certitudinea ca la finalul perioadei ar fi din nou inconjurata de oameni. Daca nu, ar rezista mult mai putin.
De ce? Pentru ca de fapt TOT ce cream noi…dar cam TOT…nu este doar pentru noi, la nivel egoist…ci cream pentru a ARATA si altora. Nu exista “pictez pentru MINE si atat!”, nu exista “Compun pentru mine si atat!”. Intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu…ceea ce ai scris/pictat/cantat etc se va regasi poate direct sau deseori indirect in ceea ce arati altora.
Si cu toate astea…paradoxul este ca suntem considerati fiinte EGOISTE si RELE. Hmmmm…
As face un grafic al prietenilor. Un…arbore genealogic. Cu ramuri si sageti si … mere cazute sau verzi/rosii si frumoase atarnande in copac.
Surprind foarte mult oamenii, am sesizat, cand zic ca modelele mele in viata sunt parintii mei. Cam toata lumea ridica din sprancene/spranceana (urasc ca nu pot sa fac dintr-o singura spranceana! Mi se pare foarte cul sa poti! grrrr ) cand aude asta. Oamenii s-ar astepta ca la cati oameni cunosc/am cunoscut sa fi avut alte modele primare. Nope. Ma consider extrem de norocos pe chestiunea asta, intrucat stiu ca ai mei vor fi langa mine tot restul vietii lor/mele, spre deosebire, uneori, si de cei mai buni prieteni.
Si va iubesc pe toti pe rand. Serios. :)