Efemer
e fulgul ce-n cer negru se-avanta,
cand cade cenusa doar ramane se zvanta
Efemer
e verdele crud al copacilor toamna
stralucind palid mantie-asteapta sa-i cearna iarna
Efemer
e suflul caldut al gurii iubitului tau
si el pleaca, o umbra ramane, un gol
Efemer
ei si omul, caci din tarana-i facut
din lut si din spume si apa si-atat
Efemer
e pamantul pe care calcam doar putin
si el dispare-va candva in nimic si pustiu
Efemer
este totul si tot ce acuma vedem
si totusi de-acest cuvant incercam sa ne-agatam
Efemer
este chiar efemerul, dar nimic nu-i in zadar,
tot ce-acum facem, sa nu fie murdar
Sa fie doar alb si culori vii si de viata,
sa fie cu vrere si bun si in fata,
s-arati tot ce poti, sa nu fie doar mister
nicio clipa sa nu uiti insa ca esti
doar un efemer.
ehhh…ce dor imi era de scrierile astea ale tale..
ma gandeam..tie iti place ce scrii?..recitesti scrierile mai vechi?..iti sunt dragi?..ai senzatia ca-s “copiii” tai? si daca da, nu iti e teama ca pot fi rapiti?
Pai sa vedem… evident ca imi place sa scriu si, in parte, si CE scriu… uneori, da, le mai recitesc, dar rar-rarutz. Pana la urma, blog-ul este pentru mine (si) o forma de a imi aminti peste `n` ani/luni cum eram/ce gandeam, ce am trait etc. Si daca imi “fura copchiii”…sa fie sanatosi. Np! :) M-ar bucura chiar! :D
efemerul sindrom