…si atunci, ai inceput sa te prelingi…
…pe-un pat alb, patat de sange, ti-amintesti numai un tipat
printre brate albe goale, pumni si ochi tu ti i-ai strange;
esti zadarnic `n asta lume, nu stii asta inca poate
esti copil, prunc alb si singur, orb de ochi si slab de inger.
…si incepi sa te ridici…
Si intreb sfios ‘Mami,ce-i aia?’ si o palma surda simt
“Nu fii prost o tu copile, ce curiozitati sa ai?
noi n-avem ce pune-n burta si tu cult-ai vrea… sa stai!?
Du-te-n colt de strad-acu`, strange-un ban s-aduci acasa,
ca de nu te dau la caini si fac alta, mai frumoasa!!”
…si incepi sa inveti…
Sa ridici a ta fustita, de minora-n prag de strada
toti barbati hulpavi murdari, vor in tine sa-si doboara
toate starile abjecte de corvoada, sa dispara.
si tu stai apoi, ranita, lingand ranile-ti prelungi, si cu-n zambet
incremenita vrei pe toti si tot s-alungi.
…si atunci iei viata…
Stropi de sange am pe maini, nu-s ai mei! Dar oare-ai cui?
El, bovina masculina, sta ranjit intins pe jos, are-o
gaura in creieri, una-n piept si una-n plex. “Ii sta bine-asa”, gandesti,
si cu pasi debili te-ndrepti, spre celula canceroasa dintr-un colt uitat de lume
de genune si de nume.
…si-n final…
Groapa singura si trista te inghite in sfarsit,
aveai 20 de ani si-un pic, 20 de simturi moarte,
20 de veacuri parte, 20 de riduri triste, 20 rupte batiste,
niciun om nu-i langa tine. nici n-a fost.
Deci e mai bine.
