Pentru ca irlandezii, desi calcati in picioare (in special de vecinii si prietenii lor, the brits), si-au mentinut spiritul…saltaret, optimist dar mai ales, MAI ales…ROSCAT. :D
Nu’sh de v-am mai zis, dar sunt obsedat de roscati. Si roscate. V-am mai zis? hm. Cred ca nu.
K, deci sunt obsedat de roscati si roscate. Asa…ce faceam, ce faceam…a.
Melodia.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=46EXY4oP1Do]
Cred ca de fapt niciodata. Prin ORICE conflicte ar trece, prin ORICE dileme, prin ORICE idei contradictorii sau pur si simplu…dificultati ce NU tin neaparat de ei, atata timp cat CEVA i-a unit CANDVA cu adevarat pe acei oameni, atunci acel ceva va putea renaste imediat, oricand, atata timp cat sentimentul initial a fost sincer.
Si de obicei, nu numesti un om PRIETEN degeaba. Nu vorbesc de relatiile superfluu dintre oameni, care isi spun “te iubesc”fara nicio baza, care confunda prietenia cu simpla amicitie.
Oamenii se schimba, dar niciodata esential, niciodata puternic, niciodata ATAT de radical incat sa nu mai vezi frumosul/interesantul/inteligentul/CAPTIVANTUL in ei.
Din acest punct de vedere, ma consider norocos. De-a lungul anilor am atras multi oameni.
De fapt, acest post este scris pentru trei oameni, dragi mie. Foarte dragi. Care se stiu, evident, altfel le-as fi dat numele, nu are sens. :) (si da, pariez ca o sa vina catre mine ‘n’persoane sa intrebe CINE ERAU CELELALTE DOUA? :)) ) insa…
Si da, le transmit in acest patetic dar…interesant (?) mod ca DA, Alex este si va ramane aici si da, Alex nu da cu piciorul niciun centimetru in nimeni, decat daca acel cineva calca RAU pe langa. De asemenea, subsemnatul NU se schimba atat de mult si NU este un atat de mare MAG incat sa para ceea ce NU este si nu va face asta niciodata.
Nu va iubesc pe toti pe rand. Va iubesc pe fiecare, cum meritati si cum MERIT mai ales.
Are numita Silvia cea Blonda cea Praf pe al ei blog.
Nu credeti iota din ce zice. Pf. :D
Deci plecaram din Bucuresti vineri seara, pe la un 20:00, pornind patru oameni – EU, (evident) Blonda Silvia, Magda si Sorin. Urma sa ajungem in Muntii Valcan, aproape de Petrosani, unde era locul de intalnire pentru mai multi membri ai cluburilor montane din Romania.
Pe mine ma stiti, sunt genialul posesor al acestui sublim blog. Pe Blonda o stiti de pe al SAU blog si din cauza comentariilor lasate aici cu o oarecare frecventa, de 10 ori pe zi. Despre Magda si Sorin, numai de bine – casatoriti pe la un fel de 30 si nitel de ani, montanieri inraiti, urcat pe tot felul de munti din Europa, cu plecare saptamanala aproape, ii asteapta Mont Blanc soon enough. Vara trecuta s-au dat pe NIL nitel, asa…de placere.
Deci grup misto.
Invitat special, in masina, un CATEL super super simpatic (de fapt o ea), numita PATI! Evident, ii spuneam ori PATEU ori PLACTIPUS ori PLACTFORMA ori…oricum. Este gen…cel mai cuminte si inteligent caine de-l vazui de ceva vreme incoace. Atat de cuminte incat nu isi face nevoile DECAT daca i se da VOIE si UNDE i se da voie. Hmmm…ciudat. :D
Asa, am mers pe hautostrada, bla-bla, muzica, dixtractie, trebi. La cativa kilometri de autostrada ne-am oprit de placere vreo ora si jumatate in spatele unei coloane de cativa kilometri de masini. A fost nu`sh ce accident, presupun ca si un mort, cel putin, avand in vedere masinia de legisti ce a trecut pe-acolo.
Am trecut de Petrosani, ca vantul si ca gandul, afara era bezna asa ca nu am putut sa ne bucuram de frumusetea acestui oras-diamant al Romaniei, metropola iubirii si pasiunii, frumusetilor si armoniilor. Vorbesc de Petrosani. Asa.
Am ajuns noaptea la destinatie, un loc absolut BESTIAL, printre munti, aproape de niste chei. Vis-a-vis de noi, la nord (cum te uiti pe harta) se puteau vedea niste dealuri ce zac pe la baza inaltului lant muntos al Retezatului. La nord, un raulet ce intra prin niste chei, pe care daca le urmezi ajungi la baza lantului muntos Valcan.
Ajungand noi deci pe la un fel de 2 noaptea, nu prea am apucat sa facem mari lucruri, mai ales ca eu personal eram praf de somn. Am pus cortul (vezi poza de mai sus) chiar in apropierea focului unde niste petrecareti inca mai stateau si cantau la chitara. Atmosfera misto, deci am adormit instant dupa ce-am intins cortul. ma rog, in general Blonda, eu eram Stapanul Lanternei prea necesare. :D
Dimineata m-am trezit panicat ca se pleaca fara noi, am trezit-o violent si pe Blonda care m-a injurat destul de mult si ulterior, am iesit din cort, lumea inca se dezmortea. Dimineata, in cadrul competitiei dintre cluburile montane romanesti, s-a tinut un concurs de cultura generala a muntelui si de cunoastere a zonei de acolo. Clubul lui Sorin si al Magdei, Carpatia, a luat locul intai aici. :)
Pe la ora 11 eram pe traseu. Nu stiam ce urma sa ne astepte – decat faptul ca traseul era de vreo 7-8 ore.
Si 7-8 ore au si FOST. Prima parte a drumului am parcurs-o pe panta de nivel, printr-o padure deasa, de conifere, pe la un 1.400 metri. Urcat frumos, vreme excelenta (ca de obicei cand merg eu pe munte de fapt :D ), oameni foarte faini, veseli. Mi-a placut ca erau atat tineri de 20-30 de ani, dar si oameni mai in varsta, pe la 50 de ani, oameni de munte, crescuti acolo.
Aciulea o sa las pozele sa vorbeasca de la sine, fac mai mult decat ale mele cuvinte.
Eu cu Blonda, neparticipand la niciun fel de competitie am decis la un moment dat sa nu o luam dupa un marcaj ci sa urcam pieptis pe munte, direct spre creasta – 1.946 metri. Adica imediat dupa al doilea Macel Mondial. Istoric vorbind. Asa.
Acel “direct spre creasta” nu a fost deloc placut(vezi mai sus, poza) – practic urcam pieptis, pe-o panta cu inclinatie de circa 70-75 grade, uneori si folosindu-ne de maini. Eu si cu rucsac in spinare, dupa cateva minute cam gafaiam.
Pe la un 14:00 eram pe creasta, unde am picat lati, cuprinsi de ceata. Am facut necesarele poze si pe-acolo, gafaind dar ranjind satisfacut(i). Intre timp, o parte dintre cei ce participau la concurs au ajuns si ei pe la noi, foarte hamuzanti si de treaba. Alcoolisti unii, ne-au dat bere si “suc” de afine (cred totusi ca era si ceva ALCOOL pe-acolo…vreun kil de votka cel putin… :D ).
Mergerea pe creasta a fost surprinzator de misto. Drumul, similar cu Creasta Pietrei Craiului (desi mai usoara), a durat vreo 3 ore. Stanci, coborare si apoi iar catarare, mici popasuri de admirat crestele fara zapada ale Retezatilor, mai inalti decat noi si la distanta. Senzatie de libertate, aer bestial, fara niciun pic de poluare de niciun fel, paduri inca neatinse si prea putin umblate de om. Super tare.
Peste tot, la coborare dar si la urcare, am mancat afine si zmeura, cred ca am bagat cate un kil de-astea in mine.
Coborarea a fost ceva mai anevoioasa, am mers printr-o albie de rau vreo ora. Si cand zic albie de rau, chiar asa era. Adicatelea calcam pe pietre ude, cu riscul de a cadea in cap la fiecare pas, uneori mergeam cu bocancii fix prin apa. Se pare insa ca Vibram + Goretex isi stiu meseria, nu m-am udat deloc. Peisaj salbatic, neatins, liniste, inconjurati de ziduri de stanca si de paduri.
Revenirea in tabara, concursurile noptii + Baile Herculane si drumul intors, dupa o stire anosta cu DACIA! :D
- To be continued, doar foto in urmatoarea ora -
Primaria sectorului 6 va cheltui 47 milioane de euro pe iarba si plante agatatoare, conform Gandul. Acestea vor fi folosite pentru amenajari peisagistice in cartierele Militari si Drumul Taberei. 20 de milioane de euro au fost alocate direct de la bugetul local printr-o hotarare a Consiliului sectorului, iar alte 27 milioane de euro sunt fonduri europene nerambursabile destinate reamenajarii urbane.
Si mai baga si 700.000 euro in CEASURI SUFLATE CU HAUR, mancatz-ash!
BAI, deci io ma duc in Elvetia.
Pentru tot restul vietii!
PA! Va iubesc!
Se pare ca am fost inspirat ca nu mi-a placut niciodata berea Redd’s.
Peste 90.000 de sticle Redd’s au fost scoase de pe piata intrucat acestea contin aditivi interzisi. Adica de-aia de-ti dau cancer/ebola/SIDA/boli de vaci nebune la pachet, odata cu prima sticla bauta.
Ca urmare a acestui scandal (evident, la noi TOTUL este scandal…) producatorul berii Redd’s, Ursus, a decis SCHIMBAREA RETETEI de fabricare a berii.
Hmmm… No comment.
M-am intors dintr-una dintre cele mai tari si diverse iesiri pe munte EVER.
O sa revin cu o grande povestire later on, astazi, foto and other stuff aferente.
Ce vreau sa subliniez este ca 2 zile am stat COMPLET fara tehnologie, exceptand camera foto. No mobile, no net, no television, no computer, ni-mic. Si fara semnal, printre creste. La propriu (la sud – Muntii Valcan, la nord – Muntii Retezat).
Povestire despre cort, oameni, chitare, foc de tabara, o competitie comunista, creasta de 1946 m catarata, vreme, chestiuni amuzante si mai putin + fotografii, later on.
Deocamdata, tre’ sa bag mare la munci!
Va iubesc pe toti pe rand! :)
Pai sa vedem. Raspunsul este simplu.
Eu scriu cum gandesc.
Pai si cum gandesc? Raspunsul, este iarasi, foarte simplu.
Gandesc cum traiesc.
Pai si cum traiesc? Evident, raspunsul, banal…
Traiesc cum imi astern.
Si cum imi astern? Simplu.
Imi astern cum vreau.
Si cum vreau. Pf
Vreau cum gandesc.
Si da, deci tot ceea ce scriu este FIX asa: (si acum, daca as avea o coala in fata, m-as pune sa desenez: O linie dreapta, peste care trec o linie usor convexa in capul careia pun un punct, trag puncte-puncte, o continuu cu un ax, care se incruciseaza peste o alta linie care este paralela cu prima, dar care la un moment dat, desi paralele se intalnesc (!!) si apoi trag un cerc la capat si intersectez cu un mare X acel cerc in care se mai afla cateva linioare, dintre acestea unele groase altele mai subtiri, unele tremurande altele miscate dar drepte, si totul se afla intr-un chenar).
Si in afara chenarului?
In afara chenarului, o sa desenez mai incolo. Deocamdata, am alte treburi, aici, acum.
“We need a little more stability in this world. We need more happiness. And we need just a little more good judgment. It seems that only math can save us.”
Cum anume? Citeste aciulea… e hamuzanto-interesanto si cu nitica…dreptate. :)