La intrare ne-au intampinat doi indivizi foarte bine imbracati, la patru ace. Chelnerul, cu puternic accent frantuzesco-italiano-greco-nordico-romanesc ne-a invitat la masa rezervata, de patru persoane. Ne-a tras fiecaruia in parte scaunele imbracate in alb, comode, apoi, cu un gest simandicos ne-a plasat in poale vajnicul prosopel alb, anti-murdarit.
Dupa care ne-a adus meniurile – cele ale fetelor nu aveau preturile in dreptul bucatelor, cele ale noastre, ale barbatilor, aveau.
Meniurile erau disponibile in vreo 10 limbi. Pe verso: “Toate ingredientele sunt proaspete, achizitionate zilnici. Niciun aliment nu este congelat”. “Restaurantul nostru nu promoveaza politica cadourilor, nu lasati bani celor ce va servesc” si altele de genul.
Cea mai ieftina salata – 40 de lei. Cea mai scumpa, vreo 80.
Cea mai ieftina supa – 30 de lei. Cea mai scumpa, vreo 50.
Aperitivele se invarteau la 50 de lei.
Mancarurile (felul doi), de la 60 de lei la 200 de lei.
Bautura: O apa minerala, 10 lei. O bere la 0,25, 15 lei. O sticla de vin, de la 100 de lei la 2.400 de lei. O sampanie, circa 3.000 de lei (30 de milioane de lei vechi).
Am facut ochii mari, ne-am mai uitat o data sa vedem daca CHIAR sunt valabile cupoanele pe baza carora aveam voie sa mancam si bem gratis de 8 milioane de lei vechi (800 de lei).
Mi-am comandat o supa din peste mediteranean cu plante exotice si cocos. Ellul si-a luat platou cu tot felul de dracovenii de care auzisem si nu prea, Simona Capital o salata greceasca din care recunostea, ca denumire, doar branza Fetta, in timp ce Marian un platou cu branzeturi si fructe.
Intre timp, chelnerii (caci erau doi), ne aduceau apa non-stop, ne intrebau de cum ne simtim, daca dorim ceva bla-bla. Ne-au adus paine, calda, la alegere, diferite modele si o farfuriuta cu unt frumos aranjat cu picaturi de icre negre si rosii pe langa. Painea, fierbinte, facuta la cuptorul lor.
Servetelele cu care sa ne stergem au fost aduse pe o tava si inmanate cu un clestisor. In jurul nostru, toata masa, a roit o tipa (de sex feminin adica), imbracata ca o regina, aranjata la perfectie. Vreo 10 minute m-am intrebat care naiba o fi ROLUL ei si mi-am dat seama ca este pur estetic. No bine…sa fie atunci.
Paharele din cristal. Tacamuri Bentley, special realizate pentru restaurantul in care eram. In restaurant (noi am stat afara), un mic magazinas unde un simplu colier de-l iei cu 10 lei din piata costa 120 de euro. Nu stiu sigur dar cred ca sarea si piperul aveau firicele de aur si argint inauntru.
A venit mancarea. Supa mea era servita intr-un fel de…ceasca. Adica fix 5 inghitituri. Era o.k.
Platourile comesenilor erau mai mari. Branza mucegaita, mezeluri scumpe, fine, bla-bla.
Felul doi am cerut…ceva ce nu mi-am dat seama exact ce este, in afara de PUI. SI am cerut. Restul ceva cu copan la gratar si Ellu paste nu`sh de care cu nu`sh de ce pe langa.
Era un platou mare, servit impecabil, cu o bucatica de marar, ceva fiert, niste orez, sos de mustar cu miere si o bucata de carne cat se poate de…banala. (60 de lei) Pastele Ellu-lui trebuie sa recunosc, geniale. Nu`sh ce le-au facut, dar au iesit perfecte.
Ca desert, o banala inghetata servita intr-un pahar de…naiba stie ce clestar – 20 de lei.
Nota de plata servita intr-o casetutza argintata. Am lasat cuponurile si inainte de a pleca am intrat si in restaurantul propriu-zis, a-l vizita.
Lux la maxim. Pian. Cica vin si entertaineri. Investitia in restaurant – 2 mil. euro. Patronii sunt greci.
Am plecat dupa ce fiecare a mancat de cel putin 150 de lei.
Si mi-am promis ceva: Cand voi fi milionar in lire sterline (adica cam intr-un an, maxim doi – n.r.), voi manca in Switch, pe Lipscani, sau in Piranha, voi bea bere pe Motoare, in Fire, Jos Palaria sau la terasa Clasic, voi dansa in Crossroads sau Suburbia.
