Trenul “Nu Stiu Unde”

M-am trezit
in oglinda murdara imi transpirau obrajii
picatura cu picatura ca o ploaie
de cautari din mine.
Pana si trenul acela cu destinatia
“I don’t know where”
cu geamuri de fier care sparg coate
si jegul fara de care nu ar exista
ei bine
pana si trenul de acest calibru
imi sopteste printre sine
te duc, te duc
presiunea atmosferica a început sa creasca
80 de km pe ora
prea mult pentru capul meu obosit
prea putin pentru inima mea aflata in moarte clinica
la spitalul de nebuni

It comes to be, that the soothing light at the end of your tunnel, is just a freight train coming your way...
It comes to be, that the soothing light at the end of your tunnel, is just a freight train coming your way...

Viata

viata e doar un banal fetis pe care-l lingem obsecen cu totii
in fiecare dimineata
picurat in cafea sau in metroul de la stop.
fetis ascuns printre cearsafurile in care ne-am aruncat si tavalit
cu o seara-n urma
sau fetis trantit in fiecare gand pe care-l aruncam colegei de langa noi
in pauza de masa,
voma a perturbarii filozofice
viata ne violeaza simtirile zi de zi si ne face sa depindem de ea
ca niste animale domesticite slugarnice sau ca niste
tarfe

suntem prinsi in haremul vietii – ea rade de noi cand zace pe veceu si ne face

Grupuri

Sunt fix genul de om care, pus la o masa cu 20 de necunoscuti, se baga in seama cu toti, se simte ca pestele intr-o apa savuroasa, vorbeste mult si cu cam toata lumea, atrage. Nu ma intimideaza cu nimic (cam) nimeni, n-am nicio problema de socializare, mai ales daca-mi place cel putin o parte din acel grup de persoane.

Lansez dialoguri amuzante/interesante, imi place sa fiu “centrul atentiei” si de obicei reusesc. Lucruri similare se intampla si cand stau cu multi prieteni vechi de-ai mei.

Ieri am reusit, dupa…mult timp, sa strang la o singura masa vreo 10 oameni dragi mie, eu fiind de altfel singurul de acolo care ii stia pe toti in parte. De obicei nu “combin grupuri” de prieteni pe principiu de incompatibilitate, insa ieri a fost ceva…puternic, interesant. De ce-mi plac multi oameni/prieteni in jur:

- te poti intoarce oricand in dreapta/stanga/fata si sa prinzi franturi de dialog, sa te bagi in seama
- ai `n` variante de discutii
- este un haos super placut
- dinamica mult mai mare
- nu exista niciun moment de tacere
- se ating subiecte mult mai diverse/mai multe
- nu-ti pasa deloc de niciun fel de aparente (mai ales dupa ceva bere), te “confunzi” cu toti
- razi de obicei mult mai mult decat de ai sta doar in 2-3 oameni
si-altele.

Imi propun sa incerc cel putin o data pe luna sa adun vreo 10 oameni misto si sa mergem cu totii undeva, intru haotizarea noastra.

Am plecat de acolo toti nitel ametiti dar razand, bine dispusi, stare de spirit care s-a extins pana astazi + durerea de cap de dimineata, in cazul tuturor. A fost ca o gura de oxigen de care cred ca aveam nevoie.

Urmatoarea mare adunare sper sa fie la mare, in Vama. Si cu ocazia asta lansez chemare pentru toti cunoscutii/necunoscutii mei, a veni de 1 mai pe-acolo. Dau cate o bere de caciula :D

Intrebat fiind…

“De ce dracu’ nu mai scrii ba pe blog!??!”, pot raspunde simplu si sincer…

Paiiii…ieri am stat si am baut/cantat/dansat/vorbit la o terasa cu vreo 10 pretini simpatici si am ajuns acasa la 11…azi am fost la o conferinta de presa cu ocaziunea prezentarii noului presedinte al autoritatii in telecomunicatii, dupa care am facut ditai 2 stirile si un ditai interviul (geniale toate trei, de altfel, evident…) si acu’ ma duc sa iau bilete pentru mers la MUNTE (sic-sic!) si dupa aia zac la un suc dupa care DORM.

Deci….regret, dar am SI o viata in afara computerului. Cred. Ma rog. Inca nu-s prea sigur :))